Lege nr. 10 din 02.02.2023
privind modificarea anexei la Legea nr.668/1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind modificarea anexei la Legea nr.668/1995 pentru
aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate
agriculturii rămân în proprietatea statului
nr. 10 din 02.02.2023
(în vigoare 18.02.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-56 art.100 din 18.02.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Anexa la Legea nr.668/1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.78–80, art.572), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
la poziţia "Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp "Selecţia", total", cifrele "1634,57" se substituie cu cifrele "1629,57";
la poziţia "satul Corlăteni, raionul Râşcani", cifrele "720,57" se substituie cu cifrele "715,57";
la poziţia "Total:", cifrele "21844,7508" se substituie cu cifrele "21839,7508".
Art.II. – Prin derogare de la prevederile art.83 din Codul funciar nr.828/1991 şi ale art.12 din Legea nr.1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, în conformitate cu modificările prevăzute la art.I din prezenta lege, se permite retragerea din circuitul agricol pentru necesităţile de stat şi publice a terenului agricol de calitate superioară cu gradul de evaluare a fertilităţii naturale de peste 60 şi cu suprafaţa de 5 ha, parte a terenului cu numărul cadastral 7121304.050 aflat în extravilanul satului Corlăteni, raionul Râşcani, în scopul construirii Spitalului Regional Bălţi pe terenul respectiv. Pierderile cauzate de excluderea terenului menţionat din categoria de terenuri cu destinaţie agricolă nu se compensează.
Art.III. – Prin derogare de la prevederile art.7 alin.(3) lit.f4) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, terenul cu suprafaţa de 5 ha indicat la art.II din prezenta lege se transmite în administrarea Ministerului Sănătăţii.
Art.IV. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi:
a) va aduce actele sale normative în conformitate cu aceasta;
b) va asigura formarea ca bun imobil distinct, prin separare, a terenului cu suprafaţa de 5 ha din terenul cu numărul cadastral 7121304.050, indicat la art.II din prezenta lege;
c) va modifica destinaţia terenului format conform prevederilor prezentului alineat în teren pentru construcţii, potrivit prevederilor art.71 din Codul funciar nr.828/1991.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.10. Chişinău, 2 februarie 2023. | |