BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1009/01.09.2006 Hotărîre cu privire la cuantumurile burselor, soldelor lunare, altor forme de ajutoare sociale pentru elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic, studenţii din instituţiile de învăţământ superior şi persoanele care studiază în învăţământul postuniversitar

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
01.09.2006

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la cuantumurile burselor, soldelor lunare, altor forme de ajutoare

sociale pentru elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic,

studenţii din instituţiile de învăţământ superior şi persoanele

care studiază în învăţământul postuniversitar

[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.984 din 22.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

nr. 1009  din  01.09.2006

 (în vigoare 01.01.2007) 

Monitorul Oficial nr. 142-145 art.1092 din 08.09.2006

* * *

Abrogat: 10.07.2026

Hotărârea Guvernului nr.362 din 01.07.2026

Notă: Pe tot parcursul textului hotărârii şi al anexelor la aceasta, cuvintele "învăţământ medical şi farmaceutic", la orice formă gramaticală, se exclud, iar cuvintele "studii integrate", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "studii superioare integrate" conform Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026

Notă: În titlul şi pe tot parcursul textului hotărîrii şi anexelor nr.2 şi nr.3 la hotărîre, sintagma "mediu de specialitate" se substituie cu sintagma "profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar", iar în titlul şi pe tot parcursul textului hotărîrii şi al anexei nr.3 la hotărîre, sintagma "secundar profesional" se substituie cu sintagma "profesional tehnic secundar" conform Hot.Guv. nr.1284 din 29.11.2016, în vigoare 09.12.2016

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabilesc:

cuantumurile burselor de studii pentru studenţii din învăţămîntul superior (ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate), elevii din instituţiile de învăţămînt profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, profesional tehnic secundar, persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, conform anexei nr.1;

soldele lunare pentru elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din domeniul milităriei şi ordinii publice, conform anexei nr.11;

cuantumurile burselor de merit pentru studenţii din învăţămîntul superior (ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate) şi elevii din instituţiile de învăţămînt profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, conform anexei nr.2.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.69 din 22.02.2023, în vigoare 23.02.2023]

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.984 din 22.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1284 din 29.11.2016, în vigoare 09.12.2016]

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.1083 din 30.12.2013, în vigoare 31.12.2013]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

2. Se stabileşte plafonul de acordare a burselor de studii (inclusiv pentru studenţii, elevii implicaţi în programe de mobilitate) la nivel de 70 la sută din numărul studenţilor şi elevilor autohtoni, înmatriculaţi la studii la învăţământ cu frecvenţă, conform planului de înmatriculare cu finanţare bugetară la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională din fiecare instituţie de învăţămînt superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar.

În limita plafonului stabilit, pot beneficia de burse de studii, alocate din mijloacele bugetului de stat, studenţii/elevii admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi în bază de contract cu achitarea taxei pentru studii. Studenţii de la ciclul I, studii superioare de licenţă, ciclul II, studii superioare de master, studii superioare integrate care îşi fac studiile în bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, pot beneficia semestrial de burse de studii, în funcţie de rezultatele academice obţinute în cadrul sesiunii ordinare.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

3. Se aprobă Regulamentul-cadru cu privire la modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii de la ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, doctoranzii de la ciclul III din instituţiile de învăţământ superior, elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic şi persoanele care studiază în învăţământul postuniversitar, conform anexei nr.3.

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

4. Bursele pentru studenţi, elevi şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, înmatriculate pe baza contractelor cu agenţii economici, se acordă din mijloacele transferate instituţiei de învăţămînt de către agentul economic.

Cuantumul burselor respective se stabileşte în contractele încheiate între părţi şi nu poate fi mai mic de cuantumul burselor prevăzute de la buget.

5. Se stabileşte că studenţii din instituţiile de învăţămînt superior şi elevii din instituţiile de învăţămînt profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar şi profesional tehnic secundar, cu excepţia celor care îşi au domiciliul permanent în localitatea de reşedinţă a instituţiei de învăţămînt sau în suburbiile acestei localităţi, au dreptul la două călătorii pe an în ţară (tur-retur), cu restituirea de către instituţia respectivă de învăţămînt, din mijloacele bugetare pentru studenţii bugetari şi din taxele de studii pentru studenţii care îşi fac studiile pe bază de contract, a 50% din costul biletelor de călătorie în transportul auto şi feroviar interurban.

6. Cuantumurile burselor pentru persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar, studenţii, elevii străini, care îşi fac studiile în instituţiile de învăţămînt postuniversitar, superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar din Republica Moldova în conformitate cu acordurile interstatale, se stabilesc în conformitate cu prevederile anexei nr.1.

Bursele se acordă doctoranzilor, medicilor rezidenţi, medicilor secundari clinici, masteranzilor, elevilor, studenţilor străini care au promovat sesiunea, indiferent de anul de studii şi media notelor obţinute.

7. Pe perioada stagiilor de practică pedagogică şi de specialitate, studenţilor şi elevilor li se achită diurna şi cazarea în mărime de 50 la sută din mărimea diurnei şi costului cazării stabilite pentru funcţionari şi muncitori, precum şi integral cheltuielile de transport (tur-retur) de la instituţia de învăţămînt pînă la sediul instituţiei/întreprinderii în care se organizează stagiile de practică.

8. Se permite instituţiilor de învăţămînt superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar să acorde burse sociale şi de merit, ajutoare materiale, premii, indemnizaţii unice, inclusiv în cazuri excepţionale, pentru tratament medical gratuit, din mijloacele provenite de la prestarea serviciilor cu plată, din sponsorizări şi donaţii.

9. Cheltuielile ce ţin de punerea în aplicare a prezentei hotărîri vor fi acoperite din contul mijloacelor prevăzute anual în bugetele respective.

10. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.4.

[Pct.11 abrogat  prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.195 din 16.04.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.23 din 29.01.2025, în vigoare 30.01.2025]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.203 din 20.03.2024, în vigoare 02.04.2024]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.678 din 13.09.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.949 din 06.12.2023, în vigoare 07.12.2023]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.69 din 22.02.2023, în vigoare 23.02.2023]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.652 din 23.09.2022, în vigoare 01.10.2022]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.48 din 02.02.2022, în vigoare 04.02.2022]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.65 din 26.05.2021, în vigoare 28.05.2021]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.154 din 04.03.2020, în vigoare 06.03.2020]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.175 din 15.03.2019, în vigoare 16.03.2019]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.399 din 25.04.2018, în vigoare 27.04.2018]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.38 din 30.01.2017, în vigoare 03.02.2017]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.1378 din 21.12.2016, în vigoare 23.12.2016]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.1284 din 29.11.2016, în vigoare 09.12.2016]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.169 din 12.03.2014, în vigoare 14.03.2014]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

[Anexa nr.11 modificată prin Hot.Guv. nr.195 din 16.04.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Anexa nr.11 modificată prin Hot.Guv. nr.203 din 20.03.2024, în vigoare 02.04.2024]

[Anexa nr.11 modificată prin Hot.Guv. nr.69 din 22.02.2023, în vigoare 23.02.2023]

[Anexa nr.11 în redacţia Hot.Guv. nr.48 din 02.02.2022, în vigoare 04.02.2022]

[Anexa nr.11 introdusă prin Hot.Guv. nr.984 din 22.12.2020, în vigoare 01.01.2021]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.195 din 16.04.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.203 din 20.03.2024, în vigoare 02.04.2024]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.69 din 22.02.2023, în vigoare 23.02.2023]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.48 din 02.02.2022, în vigoare 04.02.2022]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.65 din 26.05.2021, în vigoare 28.05.2021]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.154 din 04.03.2020, în vigoare 06.03.2020]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.175 din 15.03.2019, în vigoare 16.03.2019]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.399 din 25.04.2018, în vigoare 27.04.2018]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.38 din 30.01.2017, în vigoare 03.02.2017]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.169 din 12.03.2014, în vigoare 14.03.2014]

[Anexa nr.2 completată prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.342 din 27.03.2007, în vigoare 01.01.2007]

  Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

Notă: În anexa nr.3 cuvintele "Ministerul Educaţiei" se substituie cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Cercetării" conform Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026

Notă: Pe tot parcursul textului anexei, sintagma "Ministerul Educaţiei şi Tineretului" se substituie cu sintagma "Ministerul Educaţiei", iar sintagma "studii integrate" se substituie cu sintagma "studii superioare integrate" conform Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013

Notă: În denumirea anexei nr.3 şi în tot textul acesteia după cuvintele "studenţii", "studenţilor" se introduc cuvintele "ciclul I, ciclul II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic" conform Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008

REGULAMENTUL-CADRU

cu privire la modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii de la ciclul I,

ciclul II, studii superioare integrate, doctoranzii de la ciclul III din instituţiile de

învăţământ superior, elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic

şi persoanele care studiază în învăţământul postuniversitar

[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modul şi condiţiile de acordare a burselor pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar şi profesional tehnic secundar şi persoanele care studiază în învăţămîntul postuniversitar.

2. Acordarea de burse de la bugetul de stat reprezintă o formă de sprijin material vizînd atît protecţia socială, cît şi stimularea studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, (elevilor) cu performanţe academice şi comportament adecvat, precum şi persoanelor care studiază în învăţămîntul postuniversitar.

3. Bursele reprezintă o indemnizaţie lunară ce se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, şi elevilor care îşi realizează studiile prin învăţământ cu frecvenţă, precum şi persoanelor care studiază în învăţământul postuniversitar. Pe perioada vacanţei de vară, elevii din învăţământul profesional tehnic şi studenţii din învăţământul superior (ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate) nu beneficiază de bursă.

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

4. În învăţământul superior (ciclul III) şi postuniversitar, din bugetul de stat se acordă burse pentru doctoranzi, medici rezidenţi şi medici secundari clinici. Cuantumul burselor pentru aceste categorii se stabileşte de către Guvern. Acordarea burselor doctoranzilor, medicilor rezidenţi şi medicilor secundari clinici se realizează în funcţie de performanţele obţinute în activitatea academică, cu condiţia realizării integrale, în termenele stabilite, a planului de învăţământ/programului de studii pentru un semestru/an de studii. Pe perioada vacanţei de vară, persoanele care studiază în învăţământul superior (ciclul III) şi postuniversitar beneficiază de bursă.

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

5. În învăţămîntul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar se atribuie următoarele tipuri de burse finanţate din bugetul de stat:

burse de merit;

burse de studii;

burse sociale.

În învăţămîntul profesional tehnic secundar se atribuie burse de studii.

6. Bursele de merit se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar care au performanţe relevante în activitatea academică, ştiinţifică şi extracurriculară.

7. Bursele de studii se acordă studenţilor ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. În învăţămîntul profesional tehnic secundar elevii sînt asiguraţi cu burse de studii, în modul stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

8. Bursa socială se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a candidatului.

9. Acordarea burselor se realizează în limita fondului de burse alocat de la bugetul de stat, stabilit în corespundere cu legislaţia în vigoare.

10. Cuantumul şi plafonul de acordare a burselor studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor se stabileşte de către Guvern, în funcţie de numărul total al studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate din învăţămîntul superior şi elevilor din învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, care îşi fac studiile cu finanţare bugetară.

11. Pot candida la burse din bugetul de stat studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, care realizează integral, în termenele stabilite, planul de învăţămînt pentru un semestru/an de studii, obţin note de promovare şi numărul stabilit de credite: 30 – pentru un semestru şi 60 pentru un an de studii.

12. Elevii din învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi elevii admişi la studii pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii pot pretinde la burse din bugetul de stat dacă realizează integral, în termenele stabilite, planul de învăţămînt pentru un semestru/an de studii şi obţin note de promovare.

13. Bursele finanţate din bugetul de stat se repartizează proporţional pe ani de studii, domenii de formare profesională şi specialităţi.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

14. Bursele de merit se stabilesc anual, după sesiunea de vară, pentru studenţii de la ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii din învăţământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar şi se acordă în baza rezultatelor academice obţinute în anul de studii precedent, fiind acordate începând cu data de 1 septembrie a noului an de studii.

[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

15. Bursele de studii şi bursele sociale se fixează de două ori pe an, în funcţie de rezultatele academice ale studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor la sesiunile de vară şi de iarnă, începînd cu data de întîi a lunii care urmează după sesiunea de examinare.

16. Selectarea candidaţilor la burse se realizează în cadrul facultăţilor/secţiilor instituţiilor de învăţămînt superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar. În scopul asigurării transparenţei acestui proces, la întocmirea listelor candidaţilor la burse finanţate din bugetul de stat vor fi implicaţi reprezentanţi ai studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor, sindicatelor studenţeşti/ale elevilor, juristul, contabilul/economistul-şef şi alţi membri desemnaţi la nivel instituţional.

17. Acordarea burselor se realizează prin ordinul conducătorului instituţiei de învăţămînt, în baza propunerilor facultăţilor/secţiilor.

18. Bursele finanţate din bugetul de stat se achită pînă la finalizarea programului, studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor lunar, cu excepţia vacanţei de vară.

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

19. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii implicaţi în programe de mobilitate, aprobate de senatul universităţii/consiliul profesoral, beneficiază de burse de studii. Nu pot beneficia de burse de studii studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii implicaţi în programe de mobilitate cu acoperire financiară în formă de granturi, care include şi bursa.

20. Achitarea burselor finanţate din bugetul de stat se întrerupe din luna următoare lunii în care a fost semnat ordinul de exmatriculare.

21. Se permite instituţiilor de învăţămînt să acorde burse sociale şi nominale (bursa senatului/consiliului profesoral, bursa unor personalităţi, bursa unor organizaţii etc.), care se constituie din mijloace provenite de la prestarea serviciilor cu plată şi alte activităţi auxiliare, din sponsorizări şi donaţii ale persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din străinătate.

II. BURSELE DE MERIT

22. În învăţămîntul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar se acordă următoarele tipuri de burse de merit finanţate din bugetul de stat:

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

23. Listele candidaţilor la bursele de merit, cu excepţia Bursei Preşedintelui Republicii Moldova, se aprobă anual, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza demersurilor senatelor instituţiilor de învăţământ superior şi consiliilor profesorale ale instituţiilor de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar. Lista candidaţilor la bursa Preşedintelui Republicii Moldova se aprobă anual prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

[Pct.23 în redacţia Hot.Guv. nr.203 din 20.03.2024, în vigoare 02.04.2024]

24. Cuantumul burselor instituite conform punctului 21 al prezentului Regulament nu va depăşi mărimea Bursei "Gaudeamus" pentru colegii şi mărimea Bursei Guvernului pentru instituţiile de învăţămînt superior.

25. Bursele de merit se stabilesc anual, având la bază principiile meritocraţiei şi reprezentativităţii, după cum urmează:

începând cu anul doi de studii – pentru studenţii de la ciclul I, licenţă şi studii superioare integrate;

în anul doi de studii – pentru studenţii de la ciclul II, master;

în ultimul an de studii – pentru elevii din învăţământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar.

[Pct.25 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.25 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

26. Pot candida la bursa de merit studenţii de la ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevii din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar care au obţinut, în anul precedent de studii, o medie anuală nu mai mică de 9,0 puncte şi au participat la activităţi de cercetare ştiinţifică, conferinţe, concursuri şi alte activităţi relevante, cu prezentarea dovezilor respective.

[Pct.26 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.27 abrogat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

28. Candidaţii la bursa de merit sînt propuşi senatului/consiliului profesoral de către consiliul facultăţii/consiliul de administraţie.

29. Studenţii de la ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, candidaţi la bursa de merit, vor completa şi vor prezenta pentru a participa la concursul de selecţie un dosar, care va conţine:

Curriculum vitae Europass, ce va cuprinde în mod obligatoriu informaţii privind activităţile de studii, muncă, cercetare, voluntariat, competenţe etc.;

certificatul academic, vizat la serviciul studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv media anuală (media aritmetică a mediilor semestriale);

extrasul din procesul-verbal al şedinţei consiliului facultăţii/secţiei;

extrasul din procesul-verbal al şedinţei senatului universitar/consiliului profesoral;

copiile celor mai relevante materiale ce atestă participarea, în anul precedent de studii, la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade etc.;

lista publicaţiilor ştiinţifice cu datele bibliografice şi copiile publicaţiilor din anul precedent de studii;

alte materiale relevante.

[Pct.29 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

30. Lista candidaţilor la bursa de merit se aprobă prin ordinul rectorului/directorului instituţiei de învăţămînt, la propunerea senatului/consiliului profesoral.

31. Dosarele candidaţilor se vor prezenta la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în direcţiile/secţiile responsabile de învăţămîntul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, în termen de cel mult zece zile după finalizarea sesiunii de vară, însoţite de o scrisoare semnată de rectorul/directorul instituţiei şi o copie a recomandării senatului/consiliului profesoral.

32. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării de către o comisie specializată (pe niveluri de studii), instituită prin ordin al ministrului.

[Pct.32 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

33. Candidaţii vor fi selectaţi în baza următoarelor criterii:

media notelor;

activităţile educaţionale, culturale, sportive;

curriculum vitae;

activitatea ştiinţifică;

publicaţiile;

scrisorile de recomandare.

34. Achitarea burselor de merit, cu excepţia Bursei Preşedintelui Republicii Moldova, se efectuează de către fiecare instituţie de învăţămînt în limitele alocaţiilor bugetare aprobate în acest scop.

[Pct.34 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.34 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

35. Anularea Bursei Republicii, a Bursei Guvernului şi a Bursei "Gaudeamus", în caz de necesitate, se efectuează prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea senatului/consiliului profesoral, după caz, confirmată de ministerul de resort. Anularea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova se dispune prin decret prezidenţial.

[Pct.35 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

36. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii care beneficiază de bursă de merit nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii. Studenţii/elevii pot beneficia de bursa de merit finanţată de la bugetul de stat o singură dată pe parcursul fiecărui nivel/ciclu de studii.

[Pct.36 completat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

III. ACORDAREA BURSEI DE STUDII

37. Bursa de studii se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor care au promovat sesiunea de examinare în termenele stabilite, în funcţie de rezultatele academice obţinute.

38. Lista studenţilor de la ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi a elevilor instituţiei de învăţământ profesional tehnic, candidaţi pentru obţinerea bursei de studii, se întocmeşte de către decan/şeful de secţie pentru fiecare specialitate şi an de studii, cu respectarea cuantumului stabilit de Guvern raportat la numărul de studenţi/elevi, şi se confirmă de către senat/consiliul profesoral în prima lună după finalizarea sesiunii de examinare. Decizia senatului/consiliului profesoral se aprobă prin ordin al rectorului/directorului, iar listele studenţilor şi elevilor bursieri, în ordinea descrescătoare a mediei semestriale, se publică pe site-ul web oficial al instituţiei.

[Pct.38 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

39. Lista studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor cărora li se acordă bursă de studii se alcătuieşte în ordinea descrescătoare a mediei notelor obţinute în sesiunea de examinare precedentă/mediei semestriale, pînă la acoperirea numărului de burse aprobat. Pentru studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii admişi la anul I, lista studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor cărora li se acordă bursă de studii se alcătuieşte în ordinea descrescătoare a mediei de concurs la admitere.

40. Media notelor obţinute în sesiunea de examinare precedentă/media semestrială se va calcula în baza notelor la unităţile de curs/disciplinele prevăzute în planul de învăţămînt pentru sesiunea (semestrul) respectivă, inclusiv notele de la stagiile de practică, cu excepţia cursurilor facultative (la alegere).

41. În caz de coincidenţă a mediei notelor, se vor lua în considerare următorii factori: media notelor la unităţile de curs/disciplinele de profil, frecvenţa studentului/elevului, participarea la activităţi extracurriculare în cadrul instituţiei de învăţămînt, situaţia materială a studentului/elevului, participarea la activităţi de voluntariat, confirmate prin acte doveditoare.

[Pct.41 completat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.42 abrogat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

43. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, bursieri ai diverselor organizaţii, cu excepţia celor sportive, nu beneficiază de bursă de studii din contul mijloacelor bugetare ale instituţiei de învăţămînt.

44. Cuantumul bursei acordate de către întreprinderi şi organizaţii, numărul lor, precum şi meritele pentru care se acordă acestea se stabilesc de către conducerea întreprinderii sau organizaţiei, în comun cu senatul/consiliul profesoral al instituţiei de învăţămînt. Mărimea bursei se indică în contractul încheiat între părţi.

45. Nu pot candida la burse din bugetul de stat studenţii/elevii care nu au realizat integral, în termenele stabilite, planul de învăţământ pentru fiecare semestru precedent şi nu au acumulat numărul stabilit de credite, inclusiv studenţii/elevii restanţieri, cu excepţia celor care nu au promovat sesiunea de examinare în termenele stabilite din motive întemeiate, confirmate prin documente justificative.

[Pct.45 în redacţia Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

46. Nu se acordă bursă de studii studentului/elevului care se află în concediu academic.

47. După restabilirea la studii, studentului/elevului i se acordă bursă după promovarea sesiunii de examinare, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

48. În cazul concediului de maternitate, confirmat prin acte eliberate de instituţia curativă abilitată, studenta/eleva care a beneficiat de bursă, după restabilirea la studii primeşte pînă la sesiune bursa în mărime integrală.

49. În caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, confirmată prin prezentarea certificatului eliberat de instituţia medicală abilitată, studentul/elevul bursier continuă, în perioada respectivă, să primească bursa de studii.

50. Studentul/elevul care efectuează studiile cu finanţare din buget, transferat de la altă instituţie de învăţămînt, precum şi studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, transferaţi de la învăţământul cu frecvenţă redusă la învăţământul cu frecvenţă pot beneficia de burse începînd cu semestrul următor datei de promovare a examenelor, diferenţelor stabilite, cu condiţia îndeplinirii criteriilor de acordare a burselor.

[Pct.50 modificat prin Hot.Guv. nr.656 din 08.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

51. Studentul/elevul transferat de la o facultate la alta în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămînt beneficiază de bursă în condiţiile prezentului Regulament.

52. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate care urmează concomitent două specializări pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai la una din ele. Absolvenţii cu diplomă de licenţă care urmează o a doua specializare sau studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate reînmatriculaţi pot beneficia de burse de la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficieze de bursă.

53. Bursa senatului/consiliului profesoral reprezintă o indemnizaţie lunară acordată semestrial studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor cu performanţe academice, din resursele proprii ale instituţiei de învăţămînt. Modalităţile de acordare a acestei burse sînt stabilite de senatul/consiliul profesoral al instituţiei de învăţămînt respective.

IV. ACORDAREA ŞI ACHITAREA BURSELOR SOCIALE

54. Bursa socială se acordă, la cerere, studenţilor din ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor înmatriculaţi în învăţămîntul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar la locurile cu finanţare bugetară, precum şi în bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, care provin din familii socialmente vulnerabile, în funcţie de cota venitului ce revine unui membru al familiei.

[Pct.54 modificat prin Hot.Guv. nr.1284 din 29.11.2016, în vigoare 09.12.2016]

[Pct.54 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

55. Pot pretinde la bursa socială următoarele categorii de studenţi/elevi:

a) persoanele rămase fără ocrotire părintească;

b) persoanele din familii monoparentale;

c) persoanele cu grad de dizabilitate sever sau accentuat;

d) persoanele cu părinte/părinţi cu grad de dizabilitate sau pensionar/pensionari;

e) persoanele din familiile cu trei şi mai mulţi copii aflaţi la întreţinere;

f) persoanele care au la întreţinere copil/copii;

g) persoanele ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl; militari participanţi la operaţiunile postconflict cu caracter umanitar în Irak;

h) persoanele care provin din familii socialmente vulnerabile, în funcţie de cota venitului ce revine unui membru al familiei (cu venituri lunare situate sub nivelul prevăzut de minimul de existenţă stabilit anual de Biroul Naţional de Statistică).

[Pct.55 în redacţia Hot.Guv. nr.203 din 20.03.2024, în vigoare 02.04.2024]

[Pct.55 modificat prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]

[Pct.55 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

56. Pentru a candida la bursa socială, studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii din categoriile menţionate urmează să prezinte anual sau, după caz, semestrial, acte de certificare a situaţiei familiale.

57. Numărul burselor sociale va constitui 10 la sută din numărul total al studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor bursieri autohtoni.

58. Cuantumul bursei sociale se stabileşte de către Guvern.

59. Lista nominală a candidaţilor pentru acordarea bursei sociale este întocmită de către decanul facultăţii/şeful de secţie, în urma analizei cererilor depuse şi în funcţie de realizările academice ale studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor. Lista nominală se aprobă prin ordinul rectorului/directorului instituţiei de învăţămînt.

60. Achitarea bursei sociale este suspendată prin ordinul rectorului/directorului în cazul exmatriculării studentului/elevului sau lichidării cauzei care a servit drept motiv pentru acordarea bursei respective.

61. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevii care beneficiază de bursa socială pot candida şi la bursa de studii, în condiţii generale.

V. ACORDAREA ŞI ACHITAREA BURSELOR DOCTORANZILOR, STUDENŢILOR

DIN CICLUL I, CICLUL II, STUDII SUPERIOARE INTEGRATE ŞI ELEVILOR

CARE ÎŞI FAC STUDIILE PE BAZĂ DE CONTRACT

[Denumirea cap.V în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

62. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevii înmatriculaţi pe bază de contract cu achitarea taxei pentru studii pot beneficia de bursă de studii din bugetul de stat în condiţiile prezentului Regulament.

63. Studenţii ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevii care beneficiază de bursă pe bază de contract nu pot beneficia de burse de studii acordate de instituţia de învăţămînt respectivă din bugetul de stat, cu excepţia burselor de merit şi a altor forme de sprijin material şi ajutor social, prevăzute de legislaţia în vigoare.

64. Bursa de merit, inclusiv bursa Preşedintelui Republicii Moldova, se acordă studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate şi elevilor înmatriculaţi pe bază de contract în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

65. Doctoranzii pînă la finalizarea programului, studenţii, ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate,  elevii de la orice an de studii, indiferent de media la concursul de admitere sau în anul precedent de studii, pot încheia contracte cu agenţii economici care doresc să-şi formeze cadre în instituţiile de învăţămînt superior, de învăţămînt profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar şi în cele de învăţămînt profesional tehnic secundar, prin care se obligă să activeze după absolvire, pentru perioada determinată prin contract, la agentul economic respectiv. Agentul economic, la rîndul său, se obligă să plătească doctorandului pînă la finalizarea programului, studentului ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, elevului bursa, în conformitate cu performanţele obţinute, pe parcursul studiilor, prin încheierea unui contract între părţi.

[Pct.65 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.65 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

66. Contractul încheiat este vizat de conducătorul instituţiei de învăţămînt sau delegatul acesteia. Un exemplar al contractului se păstrează pentru evidenţă la secretariatul instituţiei de învăţămînt.

67. În contract se vor prevedea:

a) obligaţiile agentului economic:

să acorde elevului/studentului ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, doctorandului pînă la finalizarea programului o bursă pe timpul studiilor în condiţiile prevăzute de prezentul Regulament;

să asigure elevului/studentului ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, doctorandului pînă la finalizarea programului, în perioada studiilor, în funcţie de specificul agentului economic, condiţiile necesare pentru efectuarea stagiilor de practică de specialitate sau activităţii de cercetare, precum şi pentru documentare în vederea elaborării proiectului tezei/diplomei;

să stabilească în comun cu elevul/studentul ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, doctorandul pînă la finalizarea programului şi conducerea instituţiei de învăţămînt, în funcţie de necesităţile sale, subiectul tezei/diplomei;

să asigure elevului/studentului ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, doctorandului pînă la finalizarea programului încadrarea după absolvire într-o funcţie şi specialitate conform pregătirii, în unitatea şi localitatea menţionate în contract;

b) obligaţiile elevului/studentului ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, doctorandului pînă la finalizarea programului:

să se pregătească temeinic pentru obţinerea unei înalte calificări profesionale;

să activeze după absolvire la agentul economic pentru perioada prevăzută în contract;

să restituie integral sau parţial bursa încasată în cazul în care nu obţine în procesul de formare profesională performanţele solicitate de agentul economic sau nu respectă termenele de activitate la agentul respectiv, stabilite în contract.

[Pct.67 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.67 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

68. Bursa pe bază de contract, acordată de agentul economic în corespundere cu aranjamentele dintre părţile contractante, va avea un cuantum lunar nu mai mic decît bursa minimă de studii prevăzută din buget pentru categoria respectivă.

69. Bursa pe bază de contract se achită şi pe perioada concediului medical, confirmată prin certificatul respectiv.

70. Dacă numărul studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor/pînă la finalizarea programului doritori de a încheia contracte cu acelaşi agent economic este mai mare decît numărul burselor ce se oferă, selectarea studenţilor ciclul I, ciclul II, studii superioare integrate, elevilor pînă la finalizarea programului se face după criteriile stabilite de agentul economic, solicitîndu-se, dacă este cazul, concursul instituţiei de învăţămînt.

[Pct.70 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 12.11.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Pct.70 completat prin Hot.Guv. nr.1287 din 18.11.2008, în vigoare 05.12.2008]

VI. DISPOZIŢII FINALE

71. Instituţiile de învăţămînt superior, profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar şi profesional tehnic secundar vor elabora în conformitate cu prevederile prezentului Regulament-cadru propriile regulamente privind modul şi condiţiile de acordare a burselor.

72. Conducătorul instituţiei de învăţămînt este responsabil pentru întocmirea corectă a listei nominale a candidaţilor la burse, pentru achitarea burselor la timp şi în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, pentru mediatizarea informaţiei privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a acestora.

73. Cetăţenii altor state, bursieri ai Republicii Moldova, sînt asiguraţi cu burse în conformitate cu prevederile Protocolului de colaborare bilaterală.

 Anexa nr.4

la Hotărîrea Guvernului

nr.1009 din 1 septembrie 2006

LISTA

hotărîrilor Guvernului care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002 "Cu privire la noile cuantumuri ale burselor, altor forme de ajutoare sociale pentru studenţii din instituţiile de învăţămînt superior, elevii din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, secundar profesional şi auditorii din învăţămîntul postuniversitar" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.124-125, art.1266).

2. Hotărîrea Guvernului nr.102 din 2 februarie 2005 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.20-23, art.154).

3. Hotărîrea Guvernului nr.479 din 4 mai 2006 "Pentru aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1152 din 2 septembrie 2002" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.75-78, art.525).