101/30.01.2007 Hotărîre cu privire la reorganizarea Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor "Victoria" al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la reorganizarea Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor
“Victoria” al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului
nr. 101 din 30.01.2007
(în vigoare 09.02.2007)
Monitorul Oficial nr.18-20 art.117 din 09.02.2007
* * *
Abrogat: 28.12.2007
Hotărîrea Guvernului nr.1433 din 19.12.2007
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă propunerea fondatorilor privind reorganizarea Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria” al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului (l.t.o. Sergheevka, r-nul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa, Ucraina) prin fuziune (absorbţie) cu Întreprinderea afiliată “Sanatoriul “Sănătate” a Întreprinderii de Stat “Medisan” a Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului Guvernului.
2. Se stabileşte că Centrul de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria” al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului este succesorul de drepturi şi obligaţiuni al Întreprinderii afiliate “Sanatoriul “Sănătate” a Întreprinderii de Stat “Medisan” a Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului Guvernului.
3. Aparatul Guvernului, în comun cu Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului:
în termen de 5 zile, va crea o comisie, care va efectua, în termen de o lună, predarea-preluarea patrimoniului Întreprinderii afiliate “Sanatoriul “Sănătate” a Întreprinderii de Stat “Medisan” a Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Aparatului Guvernului, conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare;
va stabili modul de întreţinere a Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria” din mijloacele bugetului de stat şi din alte surse, care nu contravin legislaţiei în vigoare.
4. Centrul de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria” al Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului:
va asigura disponibilizarea angajaţilor în urma reorganizării, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Ucrainei;
în termen de o lună, va opera modificările şi completările necesare în Statutul Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria” şi le va prezenta Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului spre aprobare, în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
5. Ministerul Finanţelor va aloca în anul 2007 Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, din fondul de rezervă al Guvernului, 2500 mii lei pentru reconstrucţia şi modernizarea Centrului de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor “Victoria”.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul finanţelor | Mihail POP |
| Ministrul sănătăţii | Ion ABABII |
| Ministrul economiei şi comerţului | Igor DODON |
Chişinău, 30 ianuarie 2007. |
|
| Nr.101. |