BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1010/10.09.2007 Hotărîre cu privire la instalarea la Complexul memorial de la Plevna (Bulgaria) a plăcii comemorative consacrate voluntarilor moldoveni căzuţi pe cîmpul de luptă pentru eliberarea oraşului Plevna, Bulgaria (1877)

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.09.2007

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la instalarea la Complexul memorial de la Plevna (Bulgaria) a plăcii

comemorative consacrate voluntarilor moldoveni căzuţi pe cîmpul

de luptă pentru eliberarea oraşului Plevna, Bulgaria (1877)

nr. 1010  din  10.09.2007

 (în vigoare 14.09.2007) 

Monitorul Oficial nr.146-148 art.1051 din 14.09.2007

* * *

În scopul înveşnicirii memoriei voluntarilor moldoveni căzuţi pe cîmpul de luptă pentru eliberarea oraşului Plevna, Bulgaria (1877), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabileşte că placa comemorativă consacrată voluntarilor moldoveni căzuţi pe cîmpul de luptă pentru eliberarea oraşului Plevna, Bulgaria (1877) va fi executată în Republica Moldova şi donată din partea cetăţenilor Moldovei oraşului Plevna, pentru a fi instalată la Complexul memorial din acest oraş.

2. Ministerul Culturii şi Turismului va asigura executarea, transportarea şi montarea plăcii comemorative la Complexul memorial de la Plevna.

3. Ministerul Finanţelor va aloca Ministerului Culturii şi Turismului, din fondul de rezervă al Guvernului, 87,4 mii lei pentru executarea, transportarea şi montarea plăcii comemorative, în conformitate cu devizul de cheltuieli aprobat.

4. Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria va acorda suportul necesar pentru transportul, montarea şi dezvelirea plăcii comemorative instalate la Complexul memorial de la Plevna.