1022/16.12.2013 Hotărîre cu privire la crearea şi administrarea portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la crearea şi administrarea portalului guvernamental al funcţiilor
publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs
nr. 1022 din 16.12.2013
(în vigoare 20.12.2013)
Monitorul Oficial nr.297-303 art.1130 din 20.12.2013
* * *
În temeiul art.14 al Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.131-133, art.1018), cu modificările şi completările ulterioare, şi art.29 alin.(3) al Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232, art.840), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în scopul asigurării guvernării transparente şi eficiente prin furnizarea informaţiei despre toate funcţiile publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs, pe un portal accesibil tuturor categoriilor de utilizatori, şi în contextul accelerării procesului de e-transformare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se creează portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs (www.cariere.gov.md/ www.careers.gov.md) ca platformă comună (proprietate a statului) pe care se vor regăsi informaţii despre funcţiile publice scoase la concurs în autorităţile publice ce cad sub incidenţa Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
2. Portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs conţine informaţii şi compartimente referitoare la:
a) funcţiile publice vacante sau temporar vacante pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
b) motorul de căutare al funcţiilor publice vacante sau temporar vacante după cuvîntul-cheie, domeniul de activitate, autorităţile publice organizatoare a concursului sau data la care a fost publicat anunţul;
c) alte informaţii referitoare la funcţiile publice ocupate prin concurs.
3. Se desemnează:
a) autorităţile publice – în calitate de responsabili de calitatea, veridicitatea şi actualitatea informaţiilor plasate pe portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
b) Cancelaria de Stat – în calitate de posesor al portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
c) Întreprinderea de Stat “Centrul de telecomunicaţii speciale” – în calitate de operator tehnico-tehnologic al portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs.
4. Autorităţile publice:
a) vor introduce şi vor actualiza pe portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs informaţiile referitoare la funcţiile publice vacante sau temporar vacante;
b) vor desemna persoanele responsabile de introducerea şi actualizarea informaţiilor pe portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
c) vor coordona cu reprezentanţii Cancelariei de Stat, ai Centrului de Guvernare Electronică (E-Government) şi ai Întreprinderii de Stat “Centrul de telecomunicaţii speciale” modalitatea interconexiunii paginii web a autorităţii publice cu portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
d) în termen de 3 luni, vor asigura interconexiunea paginii web a autorităţii publice cu portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs, utilizînd posibilităţile oferite de acesta, inclusiv posibilitatea de a importa automat datele odată introduse despre funcţiile publice vacante sau temporar vacante;
e) la solicitarea Cancelariei de Stat, vor prezenta în format electronic, iar în caz de necesitate, şi în formă scrisă, informaţiile necesare pentru buna funcţionare a portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs.
5. Cancelaria de Stat:
a) va asigura funcţionarea portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
b) va acorda autorităţilor publice suport metodologic pentru introducerea şi actualizarea informaţiilor şi interconexiunea paginii web a autorităţii publice cu portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
c) va realiza validarea conturilor de utilizator ale autorităţilor publice pe portalul guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs;
d) prin intermediul Întreprinderii de Stat “Centrul de telecomunicaţii speciale”:
va asigura platforma tehnico-tehnologică pentru găzduirea portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs din contul mijloacelor financiare alocate în acest scop şi potrivit criteriilor de calitate a serviciilor prestate;
va asigura funcţionalitatea şi securitatea portalului guvernamental al funcţiilor publice pentru a căror ocupare autorităţile publice organizează concurs.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Cancelariei de Stat.
| PRIM-MINISTRU | Iurie LEANCĂ |
Chişinău, 16 decembrie 2013. |
|
| Nr.1022. |