BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 103 din 28.03.2017

privind înregistrarea stemei şi drapelului raionului Cantemir

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
28.03.2017

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

privind înregistrarea stemei şi drapelului raionului Cantemir

nr. 103-VIII  din  28.03.2017

 (în vigoare 07.04.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 109-118 art. 174 din 07.04.2017

* * *

În temeiul art.88 lit.j) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.5 alin.(3) din Legea cu privire la simbolurile publice,

Preşedintele Republicii Moldova

DECRETEAZĂ:

Articol unic. – Se dispune înregistrarea în Armorialul General al Republicii Moldova a stemei şi drapelului raionului Cantemir, aprobate prin Decizia Consiliului Raional Cantemir nr.07/08-XXVI din 8 decembrie 2016 (anexele nr.1 şi nr.2).

Anexa nr.1

la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova

nr.103-VIII din 28 martie 2017

Stema raionului Cantemir

Blazonare

În cîmp verde, o lebădă de vară (Signus olor), de argint, ciocată roşu, plutind pe talpa micşorată a scutului, de acelaşi metal, şi surmontată de un ecuson de aur, încărcat cu un bărbătuş de mierlă neagră (Turdus merula), stînd pe o rămurică şi cîntînd, totul în culori naturale.

Scutul timbrat de o coroană raională.

Imagine

Anexa nr.2

la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova

nr.103-VIII din 28 martie 2017

Drapelul raionului Cantemir

Descriere

Drapelul reprezintă o pînză dreptunghiulară (2:3), tripartită în fascie, galben – verde – alb, în proporţie de 1:3:1, şi avînd în cîmpul verde o lebădă de vară, albă, ciocată roşu, plutind spre hampă pe linia marginii de sus a brîului alb.

Imagine