Decrete
Decret nr. 104 din 30.04.1992
cu privire la măsurile de combatere a corupţiei în organele puterii de stat şi administraţiei de stat
DECRETUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la măsurile de combatere a corupţiei în organele
puterii de stat şi administraţiei de stat.
Nr.104 din 30.04.92
Monitor nr.4/101-1 din 30.04.1992
* * *
Abrogat: 08.11.1994
Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.315 din 08.11.1994
Reînnoirea sistemului economic al republicii, contradicţiile şi
dificultăţile din viaţa socială, spirituală şi din alte sfere ale vieţii
societăţii, scăderea disciplinei şi responsabilităţii sînt însoţite de
creşterea numărului de infracţiuni. Apar noi forme de activitate ilicită
care se infiltrează în businessul legal "contaminîndu-i" pe toţi acei
cu care contractează, inclusiv pe unele persoane cu funcţii de
răspundere, ale căror servicii sînt necesare pentru spălarea balilor,
duc la pierderea încrederii societăţiifaţă de Guvern şi faţă de linia
lui politică, precum şi la subminarea stabilităţii în societate.
Corupţia din sistemul serviciilor de stat subminează bazele
democratice în proces de constituire ale societăţii, discreditează
activitatea aparatului de stat, denaturează principiile legalităţii,
frînează realizarea reformelor economice.
În scopul preîntîmpinării şi curmării cirupţiei d e c r e t e z:
1. Se creează Consiliul coordonator pentru combaterea corupţiei pe
lîngă Preţedintele Republicii Moldova.
2. Conducătorii organelor puterii de stat şi administraţiei de stat
să efectueze pînă al 1 august 1992 atestarea tuturor funcţionarilor de
stat, folosind maximal posibilităţile ei pentru întărirea aparatului de
stat, îmbunătăţirea muncii de selectare, pregătire şi repartizare a
decretelor, preîntămpinarea corupţiei.
3. Se stabileşte depunerea obligatorie a declaraţiei despre situaţia
materială a familiei pentru persoanele cu funcţii de răspundere din
organele puterii de stat şi administraţiei de stat, care procură pe
calea privatizării avere de stat în proprietate personală, cu excepţia
apartamentelor (caselor) din fondul locativ de stat în care locuiesc.
4. Se interzice foncţionarilor din aparatul de stat:
să desfăşoare activitatea de antreprenor;
să acorde orice ajutor neprevăzut de lege persoanelor fizice şi
juridice, profitînd de situaţia lor serviciu, pentru desfăşurarea
activităţii de antreprenor, primind pentru aceasta rocompense,
beneficiind de servicii şi înlesniri;
să îndeplinească prin cumul o altă muncă plătită (cu excepţia
activităţii ştiinţifice, pedagogice şi de creaţie), precum şi să
desfăşoare activitate de antreprenor prin mijlocituri, să fie persoane
de încredere ale unor terţi persoane în afacerile organului de stat ai
cărui funcţionari sînt;
să primească pentru exercitarea obligaţiilor de serviciu cadouri în
orice formă de la întreprinderi, organizaţii şi cetăţeni;
să participe direct sau prin intermediul unui reprezentant la
conducerea societăţilor pe acţiuni, societăţilor cu responsabilitate
limitată sau a altor agenţi economici.
Încălcarea prevederilor menţionate atrage după sine eliberarea din
fincţie sau o altă responsabilitate în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
Cadourile, primite de fincţionarii de stat în legătură cu
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu din partea organizaţiilor şi a
cetăţenilor altor state, urmează să fie predate în modul stabilit în
fondul statului.
5. Se stabileşte depunerea obligatorie, în cazul numirii într-o
funcţie de conducere în organele puterii de stat şi administraţiei de
stat, a declaraţiei despre venituri, bunurile mobiliare şi imobiliare,
depunerile în bănci şi despre hîrtiile de valoare, precum şi despre
obligaţiile de ordin financiar. Nedeclararea acestor date sau declararea
premeditată a unor informaţii incomplete, neveridice sau denaturate pot
servi drept temei pentru respingerea numirii în funcţie.
6. În scopul asigurării tehnico-materiale şi financiare a activităţii
subdiviziunilor operative şi de anchetă pentru combaterea criminalităţii
organelor, inclusiv în sfera economiei, organelor de drept din republică
li se permite să folosească mijloacele auto de transport şi mijloacele
radioelectronice, tehnico audio şi video, instalaţiile electronice de
calcul, mijloacele tehnico-organizatorice şi alte bunuri confiscate de
la grupurile criminale în daza deciziei instanţei judecătoreşti.
7. Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Moldova să
stabilească într-un termen de o lună modul de depunere a declaraţiilor
pentru persoanele care deţin fincţii de conducere în organele puterii de
stat şi administraţiei de stat, precum şi modul de predare de către
funcţionarii de stat în fondul statului a cadourilor primite de la
organizaţiile şi cetăţenii altor state în legătură cu îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu.
8. Guvernul Republicii Moldova:
să creeze pentru necesităţile organelor de drept un fond republican
specializat extrabugetar pe seama defalcărilor de 50 la sută din sumele
pagubelor de pe urma infracţiunilor reparate statului, precum şi pe
seama mijloacelor încasate de pe urma realizării bunurilor transmise în
proprietatea republicii în temeiul sentinţelor instanţelor
jurdecătoreşti;
să ia în considerare prevederile prezentului Decret în procesul
elaborării proiectului de Lege a Republicii Moldova "Cu privire la
serviciul de stat şi la funcţionarii de stat";
să elaboreze şi să prezinte Parlamentului Republicii Moldova
proiectul legii privind organul unic de control şi revizie pe lîngă
Guvernul Republicii Moldova;
să prezinte Parlamentului Republicii Moldova într-nu termen de trei
luni proiecte de lagi îndreptate spre intensificarea combaterii
criminalitţiii organelor.
9. Se atrage atenţia conducătorilor organelor de drept şi organelor
de control şi revizie asupra activităţii necesităţii nesatisfăcătoare în
ceea ce priveşte respectarea în republică a legislaţiei în problemele
combaterii criminalităţii organizate, abuzurilor în serviciu ale
persoanelor oficiale ceea ce a contrinuit într-o anumită măsură la
extinderea corupţiei şi a altor infracţiuni venale.
10. Prezentul Decret se expediază în conformitate cu articolul 3 din
Legea Republicii Moldova din 26 decembrie 1991 "Cu privire la
organizarea puterii executive şi asigurarea juridică a reformei
economice radicale" Parlamentul Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR
or. Chişinău,
30 aprilie 1992
nr. 104