105/27.02.2019 Hotărîre cu privire la utilizarea armei cu ţeavă lisă în ariile naturale protejate de stat
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la utilizarea armei cu ţeavă lisă
în ariile naturale protejate de stat
nr. 105 din 27.02.2019
(în vigoare 01.03.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 76-85 art. 130 din 01.03.2019
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Prin derogare de la prevederile punctului 9 subpunctul 5) şi punctului 18 subpunctul 1) din Regulamentul cu privire la reglementarea efectivului de animale sălbatice în ariile naturale protejate de stat din fondul forestier de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.239/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.86, art.268), pe parcursul sezonului de vînătoare 2019-2020 se permite reglementarea numerică a efectivului de mistreţi şi la goană în ariile naturale protejate de stat din fondul forestier de stat, cu utilizarea armelor cu ţeavă lisă cu cartuşe cu glonţ.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul agriculturii, | |
| dezvoltării regionale şi mediului | Nicolae Ciubuc |
| Nr.105. Chişinău, 27 februarie 2019. | |