1069/21.10.98 Hotărîre cu privire la aplicarea măsurilor excepţionale pentru redresarea situaţiei critice în complexul energetic
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aplicarea măsurilor excepţionale pentru
redresarea situaţiei critice în complexul energetic
nr. 1069 din 21.10.98
(în vigoare 12.11.1998)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-102 art.1034 din 12.11.1998
* * *
Luînd în considerare situaţia critică în complexul energetic formată drept urmare a politicii tarifare anterioare de neajustare a tarifelor la costurile reale justificate, continuarea practicării tranzacţiilor barter şi a derivatelor acestora, persistenţa livrării energiei electrice, termice şi a gazelor rău platnicilor, implicarea excesivă a autorităţilor publice centrale şi locale în gestionarea livrărilor de energie electrică, termică şi gaze de către întreprinderile complexului energetic, adoptarea întîziată a legilor cu privire la energia electrică şi gaze prezentate Parlamentului Republicii Moldova în iulie 1997, practicarea în continuare a acordării de compensaţii şi înlesniri pentru energia electrică, termică şi gaze din contul întreprinderilor complexului energetic, şi în scopul asigurării securităţii energetice a ţării, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Comisia guvernamentală pentru redresarea situaţiei critice în complexul energetic.
[Pct.1 modificat prin Hot. Guv. nr.330 din 23.04.99, în vigoare 06.05.1999]
2. Comisiei nominalizate i se atribuie următoarele funcţii:
coordonarea şi dirijarea în comun cu organele autorizate a activităţii întreprinderilor complexului energetic, inclusiv a celor subordonate Ministerului Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale;
iniţierea propunerilor, în modul stabilit de lege, privind numirea în funcţie şi reîncheierea contractelor de management cu conducătorii întreprinderilor complexului energetic, cu includerea în textul contractelor respective a indicatorilor calitativi şi cantitativi, precum şi a termenelor de realizare a acestora şi, în special, colectarea integrală a plăţilor pentru energia livrată, precum şi recuperarea altor creanţe, excluderea maximal posibilă a tranzacţiilor barter, minimalizarea pierderilor comerciale şi colectarea creanţelor întreprinderii (termenul realizării - 15 zile);
iniţierea propunerilor, în modul stabilit de lege, privind destituirea conducătorilor întreprinderilor complexului energetic în cazul încălcării prevederilor contractelor de management încheiate şi/sau a hotărîrilor, dispoziţiilor, instrucţiunilor sau a altor acte şi cerinţe ale Comisiei şi/sau a prevederilor legislaţiei în vigoare (termenul realizării - permanent);
obligarea întreprinderilor complexului energetic de a efectua deconectarea totală a oricăror consumatori care nu achită pe deplin şi la timp plata pentru consumul curent de energie electrică, termică şi gaze, precum şi a tranşelor, conform acordurilor-memorandum încheiate între distribuitor şi abonat;
luarea deciziei privind lista consumatorilor de importanţă vitală, a căror deconectare de la reţelele electrice, termice şi gaze nu se admite (termenul realizării - 30 zile);
controlul direct (cu drept de intervenţie) a organizării licitaţiilor privind achiziţiile de combustibil de către Agenţia pentru Achiziţiile Publice, în perioada toamnă-iarnă1998-1999, pentru întreprinderile complexului energetic;
obligarea întreprinderilor de distribuţie a energiei electrice, termice şi gaze să încheie cu abonaţii săi (populaţia, agenţi economici, instituţii bugetare) contracte de livrare, respectiv, a energiei electrice, termice şi gazelor, conform formelor-tip, aprobate în modul stabilit (termenul realizării: 30 zile de la elaborarea contractului, pentru consumatori - agenţi economici şi bugetari; 60 zile de la elaborarea contractului, pentru consumatori - persoane fizice);
controlul şi promovarea practicii de economisire a resurselor energetice, de lichidare a sustragerilor ilicite de energie şi gaze, de reducere a pierderilor şi cheltuielilor financiare pentru aprovizionarea cu combustibil şi energie (termenul realizării - permanent);
organizarea tenderelor în vederea angajării companiilor private de colectare a datoriilor debitoare în scopul recuperării creanţelor şi a penalităţilor aferente energiei electrice, termice şi gaze (termenul realizării - permanent);
impunerea, în modul stabilit de lege, a întreprinderilor complexului energetic să comercializeze toate activele neutilizate în activitatea operaţională, în scopul obţinerii mijloacelor financiare pentru stingerea datoriilor creditoare şi/sau pentru necesităţile activităţii operaţionale (termenul realizării - 60 zile);
impunerea, în modul stabilit de lege, a întreprinderilor complexului energetic de a transmite autorităţilor publice locale obiectele de menire social-culturală, comunală care se află în gestiunea economică a acestor întreprinderi (termenul realizării - 90 zile);
impunerea întreprinderilor complexului energetic de a vinde în modul stabilit la licitaţii obiectele de menire social-culturală, comunală incluse în patrimoniul întreprinderilor respective, sau în cazul imposibilităţii vînzării - transmiterea acestor obiecte autorităţilor publice locale (termenul realizării - 60 zile);
adoptarea deciziilor executorii pentru întreprinderile complexului energetic; elaborarea şi prezentarea la Guvern spre examinare a proiectelor de acte legislative pentru înaintarea lor ulterioară la Parlament;
în colaborare cu Ministerul Finanţelor, în termen de 30 zile, va elabora şi va înainta propuneri privind soluţionarea problemelor legate de încasarea (restituirea) taxei pe valoarea adăugată în complexul energetic.
3. Comisia nominalizată:
va examina şi va decide asupra actelor normative în vigoare care urmează a fi aduse în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri sau abrogate şi va prezenta Guvernului în termen de 30 zile propunerile respective;
va prezenta Guvernului nu mai tîrziu de data de 5 a fiecărei luni rapoarte privind exercitarea împuternicirilor nominalizate în punctul 2 al prezentei hotărîri;
va decide necesitatea acordării, în modul stabilit, a dreptului societăţilor pe acţiuni "Centrala electrică cu termoficare nr.1", "Centrala electrică cu termoficare nr.2" şi "Centrala electrică cu termoficare Nord" mun.Bălţi de livrare directă a energiei electrice către reţelele electrice de distribuţie, în baza unor contracte bilaterale special încheiate în acest scop între părţile implicate (conform tarifelor şi volumelor aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică);
va întocmi şi mediatiza prin toate mijloacele de informare (TV, radio, presă) un apel-adresare către toată populaţia şi agenţii economici privind sensibilizarea, atenţionarea şi avertizarea asupra gravităţii situaţiei de criză acută ce s-a creat în complexul energetic şi despre măsurile urgente ce trebuie întreprinse întru utilizarea raţională şi achitarea necondiţionată a consumului de resurse energetice, pentru a evita avariile de sistem şi a nu permite încetarea funcţionării complexului energetic.
4. În scopul reducerii numărului de intermediari şi a cheltuielilor administrative în procesul de distribuţie a energiei termice Societatea pe Acţiuni "RAPDET" va fuziona cu Societatea pe Acţiuni "Termocom", formînd o societate unică de distribuţie a energiei termice (termen de realizare - 30 zile).
5. Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil, Agenţia pentru Restructurarea Întreprinderilor şi Asistenţă (ARIA) şi Cancelaria de Stat vor lua măsurile de rigoare pentru organizarea activităţii Comisiei.
6. După redresarea situaţiei Comisia îşi încetează activitatea în acelaşi mod după cum a fost formată.
7. Ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice locale, în termen de o săptămînă de la data aprobării prezentei hotărîri, vor emite decizii departamentale privind instituirea unui regim de economisire rigidă a resurselor energetice şi realizarea unor măsuri concrete şi exhaustive vizînd asigurarea funcţionării normale a subdiviziunilor în perioada rece a anului şi care vor prevedea în special folosirea maximală a orelor de zi-lumină şi sistarea, după programul reglementat de lucru, a tuturor activităţilor organizatorice, social-culturale etc., pentru desfăşurarea cărora se va cere utilizarea resurselor energetice.
Deciziile nominalizate se vor prezenta Comisiei pentru efectuarea controalelor privind executarea întocmai a măsurilor preconizate.
| PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Chişinău, 21 octombrie 1998. |
|
| Nr.1069. |
[Anexa abrogată prin Hot. Guv. nr.330 din 23.04.99]