BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 107 din 11.05.2012

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
11.05.2012

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

nr. 107  din  11.05.2012

 (în vigoare 15.06.2012) 

Monitorul Oficial nr.120-125 art.396 din 15.06.2012

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

în prima propoziţie, textul “sînt obligate să treacă examinarea medicală în scopul depistării la ele a bolilor sau agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor” se înlocuieşte cu textul “, la solicitare, pot efectua un examen medical gratuit, în scopul depistării bolilor sau a agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor, cu acordul informat al lor”;

în propoziţia a doua, textul “sînt aduse la cunoştinţa tinerilor care vor să se căsătorească” se înlocuieşte cu textul “se comunică numai persoanei examinate”.

în prima propoziţie, cuvintele “sînt obligate” se înlocuiesc cu cuvîntul “urmează”, iar în final propoziţia se completează cu textul “la oficiul stării civile”;

în propoziţia a doua, textul “efectuează examenul medical obligatoriu gratuit” se înlocuieşte cu textul “efectuează examenul medical gratuit cu acordul informat al persoanei”;

în propoziţia a treia, cuvîntul “Guvern” se înlocuieşte cu cuvintele “Ministerul Sănătăţii”.

la alineatul (1), textul “sînt supuse unui examen medical gratuit obligatoriu” se înlocuieşte cu textul “, la solicitare, pot efectua un examen medical gratuit, în scopul depistării bolilor sau a agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor, cu acordul informat al lor”;

la alineatul (2), textul “, eliberîndu-i-se un certificat ce atestă trecerea controlului respectiv, care se prezintă organului de stare civilă” se exclude;

la alineatul (3), cuvîntul “Guvern” se înlocuieşte cu cuvintele “Ministerul Sănătăţii”.