BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

107/27.03.2015 Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.1136 din 2 octombrie 2006

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
27.03.2015

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii

Guvernului nr. 1136 din 2 octombrie 2006

nr. 107  din  27.03.2015

 (în vigoare 03.04.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 78-83 art. 136 din 03.04.2015

* * *

În conformitate cu prevederile articolului 43 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223-230, art.519) şi în scopul gestionării eficiente a resurselor financiare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Hotărîrea Guvernului nr.1136 din 2 octombrie 2006 “Cu privire la mijloacele speciale ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi inspectoratelor fiscale de stat teritoriale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.158-160, art.1223), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1) în titlul şi textul hotărîrii, precum şi în titlul şi textul anexei nr.2, cuvintele “mijloace speciale”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “venituri colectate”, la forma gramaticală corespunzătoare;

2) în alineatul 3 al hotărîrii, precum şi în titlul şi punctul 1 al anexei nr.2, după cuvintele “documente primare cu regim special” se introduc cuvintele “şi de la darea în arendă/locaţiune a bunurilor imobile aflate în gestiune”;

3) anexa nr.2 se completează cu punctele 71-73 cu următorul cuprins:

“71. Veniturile colectate de la darea în locaţiune/arendă a bunurilor imobile aflate în gestiunea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi inspectoratelor fiscale teritoriale se constituie în baza legii anuale a bugetului de stat.

72. Veniturile se formează din cuantumul plăţilor de la darea în locaţiune/arendă a bunurilor imobile aflate în gestiunea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi inspectoratelor fiscale teritoriale.

73. Veniturile acumulate din plăţile de la darea în locaţiune/arendă a bunurilor imobile aflate în gestiunea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi inspectoratelor fiscale teritoriale se utilizează în strictă conformitate cu tipurile de cheltuieli incluse în costul serviciilor, întreţinerii şi reparaţiei încăperilor, precum şi procurării fondurilor fixe.”