BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 109 din 07.05.1992

cu privire la unele măsuri de stimulare a formării Fondului Valutar al Republicii Moldova

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
07.05.1992

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

cu privire la unele măsuri de stimulare a formării

Fondului Valutar al Republicii Moldova

nr. 109  din  07.05.92

 (în vigoare 07.05.1992) 

* * *

În scopul creării unor condiţii favorabile pentru exportul de mărfuri şi servicii pe valută liber convertibilă de către agenţii economici din Republica Moldova şi întru schimbarea şi completarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 30 ianuarie 1992, nr.12 "Cu privire la modul de creare a fondurilor valutare pentru anul 1992"

decretez:

1. Se stabileşte că:

toate întreprinderile situate sau înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de formele lor de proprietate (cu excepţia întreprinderilor ce activează cu participarea capitalului străin în proporţie de 30 şi mai multe procente, dar nu mai mic de 0,25 mln.dolari S.U.A.), trebuie să vîndă în mod obligatoriu Băncii Naţionale a Moldovei 35 procente din încasările valutare, iar persoanele juridice care efectuează operaţii de intermediere cu partenerii din străinătate trebuie să vîndă în mod obligatoriu Băncii Naţionale 50 procente din sumele încasate în valută pentru achitarea datoriei externe şi crearea Fondului Valutar al Republicii Moldova.

Operaţiile barter se efectuează cu permisiunea Comisiei Guvernamentale pentru Relaţiile Economice Externe a Republicii Moldova. La efectuarea acestor operaţii aportul agenţilor economici în Fondul Valutar al Republicii Moldova este determinat prin stabilirea unei cote obligatorii (pînă la 30 procente) pentru importul mărfurilor de necesitate stringentă (medicamente, instrumente şi utilaje medicale, alte mijloace şi mărfuri pentru satisfacerea necesităţilor sociale).

Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Moldova de comun acord cu Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Relaţiilor Economice Externe al Republicii Moldova să elaboreze într-un termen de 10 zile mecanismul de decontare cu agenţii economici care efectuează operaţii barter pentru livrarea echipamentului medical şi a medicamentelor în republică.

2. Se stabileşte că pentru agenţii economici, care importă materii prime şi piese de schimb pentru necesităţile de producţie proprii, defalcările în Fondul Valutar al Republicii Moldova şi cotele obligatorii pentru importul mărfurilor de necesitate stringentă (medicamente, instrumente şi utilaje medicale, alte mijloace şi mărfuri pentru satisfacerea necesităţilor sociale) se reduc cu 50 procente.

3. Banca Naţională a Moldovei de comun acord cu Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Moldova să stabilească într-un termen de 10 zile cursul rublei faţă de valuta liber convertibilă, folosit pentru diferite operaţii financiare şi evaluarea investiţiilor.

4. În scopul formării Fondului Valutar al Republicii Moldova Guvernul Republicii Moldova să stabilească într-un termen de 10 zile volumul comenzii de stat la mărfurile, produsele alimentare şi articolele de menire tehnică exportate.

5. Se abrogă alineatele unu şi trei ale punctului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 30 ianuarie 1992, nr.12.

6. Prezentul Decret intră în vigoare din ziua semnării lui.