1107/06.06.2002 Codul civil. Cartea V - Dreptul internaţional privat (art.2576-2671)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
Codul civil al Republicii Moldova*
nr. 1107-XV din 06.06.2002
(în vigoare 12.06.2003)
Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86 art.661 din 22.06.2002
* * *
Notă: Codul civil republicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019 cu toate modificările și completările operate, iar capitolele, secţiunile, paragrafele, articolele şi alineatele renumerotate. Aici tabelul corespondenței articolelor codului pînă-după republicare.
CARTEA A CINCEA
DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
C U P R I N S
Articolele 1 - 452 CARTEA ÎNTÎI – Dispoziţii generale
Articolele 453 - 773 CARTEA A DOUA – Drepturile reale
Articolele 774 - 2161 CARTEA A TREIA – Obligaţiile
Articolele 2162 - 2575 CARTEA A PATRA – Moştenirea
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
Articolul 2577. Calificarea noţiunilor juridice la determinarea legii aplicabile
Articolul 2578. Aplicarea dreptului statului cu o pluralitate de sisteme juridice
Articolul 2579. Stabilirea conţinutului legii străine
Articolul 2580. Reciprocitatea
Articolul 2581. Ordinea publică a Republicii Moldova
Articolul 2582. Norme de aplicare imediată
Articolul 2583. Trimiterea la legea străină
Articolul 2585. Respectarea drepturilor dobîndite în alt stat
Articolul 2586. Legea naţională a persoanei fizice
Articolul 2587. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
Articolul 2588. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Articolul 2590. Legea aplicabilă ocrotirii persoanei fizice adulte
Articolul 2591. Declararea dispariţiei fără veste sau a decesului
Articolul 2593. Legea aplicabilă activităţii de întreprinzător sau profesionale a persoanei fizice
Articolul 2594. Legea naţională a persoanei juridice
Articolul 2595. Legea aplicabilă sucursalelor (reprezentanţelor) şi filialelor persoanei juridice
Articolul 2596. Regimul naţional de activitate al persoanelor juridice străine în Republica Moldova
DREPTURILE REALE ŞI DREPTURILE
Articolul 2599. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale
Articolul 2600. Dobîndirea şi stingerea drepturilor reale
Articolul 2601. Legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare
Articolul 2602. Legea aplicabilă revendicării bunurilor mobile
Articolul 2603. Drepturile reale asupra mijloacelor de transport
Articolul 2604. Drepturile reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat
Articolul 2605. Rezerva dreptului de proprietate
Articolul 2606. Drepturile reale asupra bunurilor mobile aflate în curs de transport
Articolul 2607. Valorile mobiliare
Articolul 2608. Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii
Articolul 2609. Legea aplicabilă obiectului de proprietate intelectuală
Articolul 2610. Formalităţile de publicitate
Articolul 2611. Aplicarea legii în cazul gajului asupra bunurilor mobile
Articolul 2613. Lipsa publicităţii în străinătate
Articolul 2614. Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale actului juridic
Articolul 2615. Legea aplicabilă condiţiilor de fond
Articolul 2616. Legea aplicabilă în lipsa alegerii
Articolul 2617. Libertatea de alegere
Articolul 2618. Legea aplicabilă în absenţa alegerii
Articolul 2619. Contractele de transport
Articolul 2620. Contractele încheiate cu consumatorii
Articolul 2621. Contractele de asigurare
Articolul 2622. Contractele individuale de muncă
Articolul 2623. Consimţămîntul şi validitatea de fond
Articolul 2624. Condiţiile de validitate de formă
Articolul 2625. Domeniul legii aplicabile
Articolul 2627. Cesiunea de creanţă şi subrogaţia convenţională
Articolul 2628. Subrogaţia legală
Articolul 2629. Obligaţiile cu pluralitate de debitori
Articolul 2631. Sarcina probei
Articolul 2632. Domeniul de aplicare
Articolul 2633. Norma generală
Articolul 2634. Răspunderea pentru produse defectuoase
Articolul 2635. Concurenţa neloială şi practicile anticoncurenţiale
Articolul 2636. Daune aduse mediului
Articolul 2637. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală
Articolul 2638. Acţiunile sindicale
Îmbogăţirea nejustificată, gestiunea de afaceri
şi răspunderea precontractuală
Articolul 2639. Îmbogăţirea nejustificată
Articolul 2640. Gestiunea de afaceri
Articolul 2641. Răspunderea precontractuală
Articolul 2642. Domeniul de aplicare în cazul încălcării dreptului de proprietate intelectuală
Articolul 2643. Libertatea de alegere
Articolul 2644. Domeniul legii aplicabile
Articolul 2645. Normele de siguranţă şi comportament
Articolul 2646. Acţiunea directă împotriva asigurătorului persoanei responsabile
Articolul 2648. Răspunderea multiplă
Articolul 2649. Condiţiile de formă
Articolul 2650. Sarcina probei
Articolul 2651. Domeniul de aplicare
Articolul 2652. Obligaţiile necontractuale
Articolul 2653. Alegerea legii aplicabile fiduciei
Articolul 2654. Determinarea obiectivă a legii aplicabile fiduciei
Articolul 2655. Domeniul de aplicare al legii aplicabile fiduciei
Articolul 2656. Situaţiile speciale
Articolul 2657. Norma generală
Articolul 2658. Alegerea legii
Articolul 2659. Domeniul de aplicare a legii aplicabile
Articolul 2661. Pactele asupra unei succesiuni viitoare
Articolul 2662. Condiţiile de fond ale dispoziţiilor pentru cauză de moarte
Articolul 2667. Adaptarea drepturilor reale
Articolul 2669. Succesiunea vacantă
Articolul 2670. Domeniul de aplicare
TERMENUL DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ
Articolul 2671. Legea aplicabilă termenului de prescripţie extinctivă
Titlul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
Articolul 2576. Determinarea legii aplicabile raporturilor de drept privat cu element de extraneitate
(1) Legea aplicabilă raporturilor de drept privat cu element de extraneitate se determină în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, a prezentei cărţi, a legilor Republicii Moldova şi a uzanţelor internaţionale recunoscute în Republica Moldova.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina legea aplicabilă conform alin.(1), se aplică legea statului cu care raportul de drept privat cu element de extraneitate are legătura cea mai strînsă.
(3) Legea determinată conform alin.(1) nu se aplică în mod excepţional dacă, potrivit tuturor circumstanţelor, raportul are o legătură îndepărtată cu acea lege şi are o legătură mai strînsă cu o altă lege. Această dispoziţie nu se aplică atunci cînd părţile au ales legea aplicabilă, precum şi în cazul legii care priveşte starea civilă şi capacitatea persoanei.
Articolul 2577. Calificarea noţiunilor juridice la determinarea legii aplicabile
(1) La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept privat cu element de extraneitate se ia în considerare calificarea noţiunilor juridice efectuată conform legii Republicii Moldova, dacă legea sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
(2) În cazul în care noţiunile juridice care necesită calificare juridică nu sînt cunoscute legii Republicii Moldova ori sînt cunoscute sub o altă denumire sau cu un alt conţinut şi nu pot fi determinate prin interpretare conform legii Republicii Moldova, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută conform legii străine dacă astfel nu se limitează drepturile civile ori dacă nu se stabilesc măsuri de răspundere civilă.
(3) Cu toate acestea, cînd părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor.
Articolul 2578. Aplicarea dreptului statului cu o pluralitate de sisteme juridice
În cazul în care trimiterea se face la dreptul unui stat în care coexistă o pluralitate de sisteme juridice, fără a indica care dintre ele este aplicabil, se va aplica sistemul juridic determinat în conformitate cu normele de drept ale acelui stat. În lipsa unor asemenea norme, se va aplica sistemul juridic cu care raportul prezintă legăturile cele mai strînse.
Articolul 2579. Stabilirea conţinutului legii străine
(1) Stabilirea conţinutului legii străine se face în conformitate cu interpretarea ei oficială şi cu practica aplicării ei în statul străin respectiv.
(2) În scopul stabilirii conţinutului normelor legii străine, instanţa de judecată se poate adresa, în ordinea stabilită pentru asistenţă şi clarificări, Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, altor organe competente sau organizaţii din Republica Moldova şi din străinătate, poate solicita avizul unui expert sau poate folosi un alt mod adecvat.
(3) Persoanele participante la proces pot să prezinte documente care confirmă conţinutul normelor legii străine invocate pentru întemeierea pretenţiilor sau apărării sau pot în alt mod să asiste instanţa în determinarea conţinutului acestor norme.
(4) În cazul raporturilor de drept privat la care participă profesioniştii, obligaţia de furnizare a informaţiilor cu privire la conţinutul legii străine poate fi pusă în sarcina profesionistului de către instanţa de judecată.
(5) În cazul imposibilităţii de a stabili, într-un termen rezonabil, conţinutul legii străine, cu toate că s-au luat măsurile necesare în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, se aplică legea Republicii Moldova.
Articolul 2580. Reciprocitatea
(1) Legea străină se aplică în Republica Moldova independent de faptul dacă legea Republicii Moldova se aplică raporturilor de acelaşi tip în statul străin respectiv, cu excepţia cazurilor în care aplicarea legii străine depinde, conform legii Republicii Moldova, de condiţia reciprocităţii.
(2) În cazul în care aplicarea legii străine este condiţionată de reciprocitate, îndeplinirea condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumată pînă la dovada contrară, care se stabileşte de Ministerul Justiţiei, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Articolul 2581. Ordinea publică a Republicii Moldova
(1) Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă vădit ordinea publică a Republicii Moldova. În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea Republicii Moldova.
(2) Aplicarea legii străine încalcă vădit ordinea publică a Republicii Moldova în măsura în care ar conduce la un rezultat vădit incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului Republicii Moldova ori cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Articolul 2582. Norme de aplicare imediată
(1) Normele de aplicare imediată sînt acele norme a căror respectare este privită de către un anumit stat drept esenţială pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum organizarea politică, socială sau economică, în asemenea măsură încît aceste norme corespund oricărei situaţii care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă raportului juridic în temeiul prezentei cărţi.
(2) Dispoziţiile prezentei cărţi nu restrîng aplicarea normelor de aplicare imediată din legea Republicii Moldova.
(3) Normele de aplicare imediată cuprinse în legea altui stat pot fi aplicate pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate dacă raportul juridic prezintă legături strînse cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părţilor o impun.
(4) La luarea unei decizii privind punerea în aplicare a normelor cu aplicare imediată conform alin.(3) se ţine cont de natura şi de obiectul acestora, precum şi de consecinţele aplicării sau neaplicării lor.
Articolul 2583. Trimiterea la legea străină
(1) Cînd, în conformitate cu dispoziţiile prezentei cărţi, se face trimitere la legea străină, se aplică normele materiale, nu şi normele conflictuale ale acelei legi.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin.(1), legea străină include şi normele conflictuale ale acelei legi dacă ea retrimite la legea Republicii Moldova în materie de statut al persoanei fizice.
Articolul 2584. Retorsiuni
Guvernul Republicii Moldova poate stabili contrarestricţii (retorsiuni) în privinţa drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale acelor state în care există restricţii speciale ale drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale Republicii Moldova.
Articolul 2585. Respectarea drepturilor dobîndite în alt stat
Drepturile dobîndite în alt stat sînt respectate în Republica Moldova dacă ele nu contravin vădit ordinii publice a Republicii Moldova.
Titlul II
NORMELE CONFLICTUALE
Capitolul I
STATUTUL PERSOANEI FIZICE
Articolul 2586. Legea naţională a persoanei fizice
(1) Legea naţională a cetăţeanului este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică.
(2) În cazul în care persoana are două sau mai multe cetăţenii, legea naţională este legea statului cu care persoana are cele mai strînse legături, în special prin reşedinţa sa obişnuită sau prin locul unde îşi desfăşoară activitatea principală.
(3) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este legea Republicii Moldova.
(4) Legea naţională a apatridului este legea statului în care apatridul are reşedinţa sa obişnuită, iar în lipsa acesteia, reşedinţa sa temporară.
(5) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil, dacă nu este prevăzut altceva de legea Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(6) Determinarea şi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă.
(7) În sensul prezentei cărţi, reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionînd în exercitarea activităţii sale profesionale este locul unde această persoană a fost înregistrată în calitate de profesionist.
Articolul 2587. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este guvernată de legea sa naţională.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii au capacitatea de folosinţă în Republica Moldova egală cu cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 2588. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
(1) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este guvernată de legea sa naţională.
(2) Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină conform legii sale naţionale nu este în drept să invoce această circumstanţă dacă are capacitate de exerciţiu conform legii Republicii Moldova cînd aceasta este legea locului de încheiere a actului juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte la actul juridic ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu pentru actul juridic respectiv.
(3) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu care au apărut pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte conform legii Republicii Moldova.
(4) Apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobîndit şi recunoscut conform legii aplicabile anterior.
Articolul 2589. Numele
(1) Numele persoanei, folosirea şi protecţia lui sînt guvernate de legea sa naţională dacă nu este prevăzut altceva de prezentul cod sau de alte legi.
(2) Protecţia împotriva acţiunilor care atentează la dreptul la nume, săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova, este asigurată potrivit legislaţiei acesteia.
Articolul 2590. Legea aplicabilă ocrotirii persoanei fizice adulte
(1) Măsurile de ocrotire în privinţa persoanei fizice adulte sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală sînt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii măsurii de ocrotire.
(2) În mod excepţional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strînse legături.
(3) Existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea împuternicirilor de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, fie prin contract, fie prin act unilateral, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale, sînt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data încheierii contractului sau a actului unilateral. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:
a) legea naţională;
b) legea unei reşedinţe obişnuite anterioare;
c) legea statului unde sînt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.
(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori la bunurile sale sînt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.
(5) Lipsa calităţii de reprezentant sau de altă persoană căreia i s-a încredinţat ocrotirea, calitate stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună-credinţă s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat.
Articolul 2591. Declararea dispariţiei fără veste sau a decesului
Declararea dispariţiei fără veste, declararea decesului, constatarea morţii, precum şi prezumpţiile de viaţă sau de moarte a persoanei fizice sînt guvernate de ultima lege naţională a acestei persoane. În cazul în care este imposibilă determinarea acestei legi, se aplică legea Republicii Moldova.
Articolul 2592. Înregistrarea faptelor şi a evenimentelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova
Înregistrarea faptelor şi a evenimentelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care se află în afara teritoriului ţării se efectuează de către misiunile diplomatice şi/sau oficiile consulare ale Republicii Moldova, în condiţiile legii.
[Art.2592 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]
Articolul 2593. Legea aplicabilă activităţii de întreprinzător sau profesionale a persoanei fizice
Dreptul persoanei fizice de a desfăşura activitate de întreprinzător sau profesională fără a se constitui persoană juridică se determină conform legii statului în care acea persoană fizică a obţinut autorizarea de a desfăşura activitate de întreprinzător sau profesională. În cazul în care această dispoziţie nu se aplică pe motivul lipsei obligaţiei de obţinere a autorizaţiei, se aplică legea statului locului principal de desfăşurare a activităţii de întreprinzător sau profesionale.
Capitolul II
STATUTUL PERSOANEI JURIDICE
Articolul 2594. Legea naţională a persoanei juridice
(1) Legea naţională a persoanei juridice este legea statului pe al cărui teritoriu persoana juridică este constituită.
(2) În baza legii naţionale a persoanei juridice se determină, în special:
a) statutul organizaţiei în calitate de persoană juridică;
b) forma juridică de organizare;
c) exigenţele privind denumirea ei;
d) chestiunile privind constituirea, restructurarea, dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice, inclusiv chestiunile de succesiune;
e) conţinutul capacităţii de folosinţă;
f) modul de dobîndire a drepturilor civile şi de asumare a obligaţiilor civile;
g) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile dintre persoana juridică şi membrii organelor sale, precum şi raporturile persoanei juridice cu membrii săi;
h) chestiunile răspunderii fondatorilor (membrilor) persoanei juridice pentru obligaţiile acesteia.
(3) Persoana juridică nu poate invoca limitarea împuternicirilor organului sau ale reprezentantului său la încheierea actului juridic necunoscut legii statului în care organul sau reprezentantul persoanei juridice a întocmit actul juridic, cu excepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic ştia sau trebuia să ştie despre limitare.
(4) În cazul în care persoana juridică constituită în străinătate îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător predominant în Republica Moldova, asupra creanţelor de răspundere pentru obligaţiile persoanei juridice a fondatorilor (membrilor) săi sau ale altor persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru persoana juridică ori au posibilitatea de a determina acţiunile acesteia în alt mod se aplică legea Republicii Moldova sau, la solicitarea creditorului, legea naţională a acestei persoanei juridice.
Articolul 2595. Legea aplicabilă sucursalelor (repre-zentanţelor) şi filialelor persoanei juridice
(1) Statutul juridic al sucursalelor (reprezentanţelor) persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea naţională a persoanei juridice.
(2) Statutul juridic al filialei persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea statului pe al cărui teritoriu s-a constituit filiala, independent de legea naţională a persoanei juridice.
Articolul 2596. Regimul naţional de activitate al persoanelor juridice străine în Republica Moldova
Persoana juridică străină desfăşoară în Republica Moldova activitate comercială şi altă activitate reglementată de legislaţia civilă în conformitate cu dispoziţiile stabilite de această legislaţie pentru o activitate similară a persoanelor juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu prevede altfel pentru persoanele juridice străine.
Articolul 2597. Legea naţională a organizaţiilor străine care, potrivit dreptului străin, nu sînt persoane juridice
Legea naţională a organizaţiei străine care, potrivit dreptului străin, nu este persoană juridică este legea statului unde este constituită. Asupra activităţii unor astfel de organizaţii, în cazul în care este aplicabil dreptul Republicii Moldova, se aplică dispoziţiile prezentului cod sau ale altor legi care reglementează activitatea persoanelor juridice, dacă nu este altfel cerut de lege, acte normative sau de esenţa raportului.
Articolul 2598. Participarea statului sau a altor persoane juridice de drept public în raporturile de drept privat cu element de extraneitate
Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică pe baze generale şi raporturilor de drept privat cu element de extraneitate cu participarea statului sau a altor persoane juridice de drept public dacă legea nu prevede altfel.
Capitolul III
DREPTURILE REALE ŞI DREPTURILE
PERSONALE NEPATRIMONIALE
Articolul 2599. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale
(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile dacă nu se prevede altfel.
(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile.
Articolul 2600. Dobîndirea şi stingerea drepturilor reale
(1) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu se afla sau era situat bunul la momentul cînd a avut loc acţiunea ori o altă împrejurare ce a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului de proprietate sau altor drepturi reale dacă legislaţia Republicii Moldova nu prevede altfel.
(2) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului care reprezintă obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
(3) Dobîndirea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului prin uzucapiune se determină conform legii statului în care se afla acest bun la momentul expirării termenului uzucapiunii.
Articolul 2601. Legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare
(1) Uzucapiunea este guvernată de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie prevăzut în acest scop.
(2) În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineşte durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat dacă sînt reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condiţiile cerute de menţionata lege.
Articolul 2602. Legea aplicabilă revendicării bunurilor mobile
(1) Revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusă, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul revendicării.
(2) Cu toate acestea, dacă legea statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispoziţii privind protecţia terţului posesor de bună-credinţă, acesta poate invoca protecţia pe care i-o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se află la momentul revendicării.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) sînt aplicabile şi bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimoniul cultural naţional al unui stat.
Articolul 2603. Drepturile reale asupra mijloacelor de transport
(1) Constituirea, transmiterea şi stingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de transport sînt guvernate de:
a) legea pavilionului pe care îl arborează nava sau legea statului de înmatriculare a aeronavei;
b) legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi autovehiculele care îi aparţin.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi:
a) bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică;
b) creanţelor care au drept obiect cheltuielile de asistenţă tehnică, întreţinere, reparare sau de renovare a mijlocului de transport.
(3) Legea pavilionului navei sau a statului de înmatriculare a aeronavei guvernează îndeosebi:
a) împuternicirile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o altă lege;
c) răspunderea armatorului navei sau a întreprinderii de transport aerian pentru faptele şi acţiunile comandantului şi ale echipajului;
d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau a aeronavei, precum şi formalităţile de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se sting asemenea drepturi.
Articolul 2604. Drepturile reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat
Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu drepturile asupra acestor bunuri sînt înscrise în registrul de stat.
Articolul 2605. Rezerva dreptului de proprietate
Condiţiile şi efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt guvernate, dacă părţile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.
Articolul 2606. Drepturile reale asupra bunurilor mobile aflate în curs de transport
Apariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale în baza actului juridic cu privire la bunurile mobile aflate în curs de transport se determină conform legii statului de unde aceste bunuri au fost expediate, cu excepţia cazurilor în care:
a) prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asigurătorii ori ca urmare a unei vînzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe perioada depozitării sau a sechestrului, legea locului unde a fost reaşezat temporar;
c) bunurile sînt bunuri personale ale pasagerului, în acest caz fiind supuse legii sale naţionale.
Articolul 2607. Valorile mobiliare
(1) Emiterea valorilor mobiliare este supusă legii aplicabile statutului juridic al persoanei juridice emitente.
(2) Condiţiile şi efectele transmiterii valorilor mobiliare în formă materializată sînt supuse:
a) legii locului de plată a titlului la ordin;
b) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii;
c) legii aplicabile statutului juridic al persoanei juridice emitente a titlului nominativ.
(3) Valorile mobiliare în formă de înscriere în cont sînt guvernate de legea ţării în care se află registrul sau contul în care sînt operate înscrierile privind valorile mobiliare.
(4) Legea care guvernează valorile mobiliare în formă de înscriere în cont determină:
a) natura juridică a valorii mobiliare;
b) conţinutul, constituirea şi încetarea drepturilor reale privitoare la valoarea mobiliară;
c) consecinţele pe care le are înstrăinarea valorii mobiliare asupra drepturilor izvorîte din valoarea mobiliară;
d) condiţiile exercitării drepturilor izvorîte din valoarea mobiliară;
e) rangul drepturilor care grevează valoarea mobiliară;
f) drepturile şi obligaţiile custodelui în privinţa valorii mobiliare deţinute de un custode.
(5) Garanţiile financiare constituite sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont sînt guvernate de legea ţării în care se află registrul sau contul în care sînt operate înscrierile privind valorile mobiliare în ceea ce priveşte:
a) natura juridică şi efectele patrimoniale ale garanţiei financiare constituite sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont;
b) condiţiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea în mod valabil a unui contract de garanţie financiară avînd ca obiect instrumente financiare în formă de înscriere în cont şi pentru punerea la dispoziţie a acestor instrumente financiare în temeiul unui astfel de contract, formalităţile necesare pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi a unui astfel de contract şi a punerii la dispoziţie a unor astfel de garanţii;
c) dacă un drept de proprietate sau alt drept al unei persoane cu privire la garanţia financiară constituită sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont este prioritar ori subordonat unui drept de proprietate sau altui drept concurent şi dacă dobîndirea s-a făcut cu bună-credinţă;
d) formalităţile cerute pentru executarea garanţiei financiare constituite sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont, ca urmare a apariţiei unei cauze care determină executarea garanţiei.
(6) Prevederile alin.(1)-(5) se aplică, în măsura în care nu contravin Legii nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară, în cazul în care contractele de garanţie financiară au fost încheiate între subiecţii stabiliţi la art.3 din legea menţionată.
Articolul 2608. Legea aplicabilă titlului reprezentativ al mărfii
(1) Legea menţionată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabileşte dacă acesta întruneşte condiţiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care îşi are sediul întreprinderea emitentă.
(2) Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin.(1), guvernează drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.
Articolul 2609. Legea aplicabilă obiectului de proprietate intelectuală
(1) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în orice alt mod.
(2) Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus la cunoştinţa publicului este guvernat de legea naţională a autorului.
(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială sînt guvernate de legea statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozitare ori de înregistrare.
(4) Cererea de obţinere a despăgubirilor materiale sau morale este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.
(5) Cetăţenilor străini şi apatrizilor se acordă, pe teritoriul Republicii Moldova, regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietate intelectuală.
Articolul 2610. Formalităţile de publicitate
(1) Orice formalitate de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde se îndeplinesc.
(2) Formalităţile de publicitate indicate la alin.(1), care au ca efect constituirea drepturilor referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii sau stingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.
Articolul 2611. Aplicarea legii în cazul gajului asupra bunurilor mobile
(1) Condiţiile de validitate, publicitatea şi efectele gajului asupra bunurilor mobile, cu excepţia amanetului, sînt supuse legii locului unde se află bunul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), se aplică legea locului unde se află debitorul gajist în cazul:
a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaţiei sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;
b) unui bun mobil incorporal. Cu toate acestea, în cazul dreptului privind mijloacele băneşti aflate în cont bancar sau de alt tip se aplică legea statului în care îşi are sediul banca sau alt prestator de servicii de plată care menţine contul respectiv;
c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului gajist. Cu toate acestea, în cazul acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea naţională a emitentului, cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sînt tranzacţionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcţionează piaţa respectivă.
(3) Se consideră că debitorul gajist se află în statul în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului asupra bunului mobil.
Articolul 2612. Situaţiile speciale privind determinarea legii aplicabile publicităţii gajului asupra bunului mobil
(1) Gajul asupra bunului mobil înregistrat potrivit legii locului unde se află bunul îşi conservă rangul de prioritate în alt stat dacă şi formalităţile de publicitate prevăzute de legea acestui stat au fost îndeplinite:
a) înainte să înceteze rangul de prioritate dobîndit potrivit legii aplicabile la data constituirii gajului;
b) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul gajist a cunoscut acest fapt.
(2) Dispoziţiile alin.(1) sînt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care gajul a fost înregistrat potrivit legii locului unde se află debitorul gajist. Termenele prevăzute la alin.(1) lit.b) se calculează, după caz, de la data la care debitorul gajist îşi stabileşte reşedinţa obişnuită ori, după caz, sediul în statul respectiv sau de la data la care creditorul gajist a cunoscut acest fapt.
(3) Cu toate acestea, gajul asupra bunului mobil nu va fi opozabil terţului care a dobîndit cu titlu oneros un drept asupra bunului fără să fi cunoscut existenţa gajului asupra bunului mobil şi mai înainte ca acesta să fi devenit opozabil potrivit dispoziţiilor alin.(1) şi (2).
Articolul 2613. Lipsa publicităţii în străinătate
(1) Dacă legea străină care reglementează rangul gajului asupra bunului mobil nu prevede formalităţi de publicitate şi bunul nu este în posesia creditorului gajist, gajul asupra bunului mobil are rang inferior:
a) gajului asupra unei creanţe constînd într-o sumă de bani plătibilă în Republica Moldova;
b) gajului asupra unui bun mobil corporal care a fost constituit atunci cînd bunul se afla în Republica Moldova sau asupra unui titlu negociabil.
(2) Cu toate acestea, gajul asupra bunului mobil îşi conservă rangul de prioritate dacă este înregistrat, potrivit legii Republicii Moldova, înaintea constituirii gajului menţionat la alin.(1) lit.a) sau b).
Capitolul IV
ACTUL JURIDIC
Articolul 2614. Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale actului juridic
(1) Condiţiile de formă ale actului juridic sînt stabilite de legea statului care guvernează fondul actului juridic. Actul juridic se consideră totuşi valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a) este respectată legea locului unde a fost întocmit;
b) este respectată legea naţională sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a întocmit;
c) este valabil conform legii aplicabile potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
Articolul 2615. Legea aplicabilă condiţiilor de fond
(1) Condiţiile de fond ale actului juridic sînt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.
(2) Alegerea legii aplicabile actului juridic trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe.
(3) Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.
(4) Înţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului juridic. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuşi:
a) să infirme validitatea formei acestuia; sau
b) să aducă atingere drepturilor dobîndite între timp de terţi.
Articolul 2616. Legea aplicabilă în lipsa alegerii
(1) În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strînse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.
(2) Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după caz, autorul actului are, la data încheierii actului juridic, reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul.
(3) Actul juridic accesoriu este guvernat de legea statului care guvernează fondul actului juridic principal, dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
Capitolul V
OBLIGAŢIILE CONTRACTUALE
Articolul 2617. Libertatea de alegere
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă prin consens de părţi.
(2) Părţile contractului pot stabili legea aplicabilă atît întregului contract, cît şi unor anumite părţi ale lui.
(3) Determinarea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din conţinutul contractului ori din alte împrejurări.
(4) Legea aplicabilă poate fi determinată de părţile contractului în orice moment, atît la încheierea lui, cît şi în orice moment ulterior. Părţile contractului sînt în drept să convină oricînd asupra modificării legii aplicabile.
(5) Determinarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile nu aduce atingere validităţii formei contractului sau drepturilor dobîndite de către terţi.
(6) Dacă în contract sînt utilizaţi termeni comerciali acceptaţi în circuitul internaţional, se consideră, în lipsa altor indicaţii în contract, că părţile au stabilit utilizarea în privinţa lor a cutumelor şi uzanţelor circuitului de afaceri corespunzătoare termenilor comerciali respectivi.
(7) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în alt stat decît cel a cărui lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor legii acelui alt stat de la care nu se poate deroga prin acord.
(8) Existenţa şi valabilitatea consimţămîntului părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile se determină în conformitate cu dispoziţiile art.2623, 2624 şi 2626.
(9) Poate fi aleasă ca lege care guvernează contractul şi legea unui stat, altul decît statul a cărui lege, conform dispoziţiilor capitolului III din prezentul titlu, este aplicabilă drepturilor reale asupra obiectului contractului.
Articolul 2618. Legea aplicabilă în absenţa alegerii
(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu art.2617, fără a aduce atingere art.2619-2622, legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează:
a) contractul de vînzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită vînzătorul;
b) contractul de prestări servicii este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită prestatorul de servicii;
c) contractul privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui imobil este reglementat de legea statului în care este situat imobilul;
d) fără a aduce atingere dispoziţiilor lit.c), contractul de locaţiune avînd drept obiect folosinţa privată şi temporară a unui imobil pe o perioadă de maximum 6 luni consecutive este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită proprietarul, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi să îşi aibă reşedinţa obişnuită în acelaşi stat;
e) contractul de franciză este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită beneficiarul francizei;
f) contractul de distribuţie este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită distribuitorul;
g) contractul de vînzare-cumpărare de bunuri la licitaţie este reglementat de legea statului în care are loc licitaţia dacă se poate stabili care este acest loc;
h) orice contract încheiat în cadrul unui sistem multilateral, care reuneşte sau facilitează reunirea de interese multiple de vînzare-cumpărare de instrumente financiare ale terţilor, astfel cum sînt definite de Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, în conformitate cu normele nediscreţionare, şi care este reglementat de o lege unică, este reglementat de legea respectivă.
(2) În cazul în care contractului nu i se aplică prevederile alin.(1) sau în care elementelor contractului li s-ar aplica mai multe dintre prevederile lit.a)-h) de la alin.(1), contractul este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantă care efectuează prestaţia caracteristică.
(3) În cazul în care din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea din acel alt stat.
(4) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alin.(1) sau (2), contractul este reglementat de legea statului cu care are cele mai strînse legături.
Articolul 2619. Contractele de transport
(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de mărfuri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu art.2617, legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul, cu condiţia ca locul de încărcare sau cel de livrare sau reşedinţa obişnuită a expeditorului să fie, de asemenea, situate în statul respectiv. În cazul în care aceste cerinţe nu sînt întrunite, se aplică legea statului în care este situat locul de livrare convenit de către părţi.
(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de pasageri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu alin.(1), legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul, cu condiţia ca locul de plecare sau cel de sosire să fie, de asemenea, situate în statul respectiv. Dacă nu sînt întrunite aceste cerinţe, se aplică legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul.
(3) Părţile pot alege ca lege aplicabilă contractului de transport de pasageri în conformitate cu art.2617 numai legea statului în care:
a) se află reşedinţa obişnuită a pasagerului;
b) se află reşedinţa obişnuită a transportatorului;
c) se află sediul administraţiei centrale a transportatorului;
d) este situat locul de plecare; sau
e) este situat locul de sosire.
(4) În cazul în care, în lipsa unei alegeri a legii aplicabile, rezultă fără echivoc din ansamblul circumstanţelor cauzei că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea din acel alt stat.
Articolul 2620. Contractele încheiate cu consumatorii
(1) Fără a aduce atingere art.2619 şi 2621, contractul încheiat de un consumator cu un profesionist este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul, cu condiţia ca profesionistul:
a) să-şi desfăşoare activitatea comercială sau profesională în statul în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul; sau
b) prin orice mijloace, să-şi direcţioneze activităţile către statul în cauză sau către mai multe state, printre care şi statul în cauză, iar respectivul contract să se înscrie în sfera activităţilor respective.
(2) Fără a aduce atingere alin.(1), părţile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin.(1) în conformitate cu art.2617. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecţia acordată acestuia prin dispoziţii de la care nu se poate deroga prin convenţie, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alin.(1).
(3) În cazul în care condiţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b) nu sînt îndeplinite, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator şi un profesionist se stabileşte conform art.2617 şi 2618.
(4) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică:
a) contractelor de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sînt prestate consumatorului exclusiv într-un alt stat decît cel în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită;
b) contractelor de transport, altele decît contractele privind pachetele de servicii de călătorie în înţelesul art.1592;
c) contractelor privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui bun imobil, altele decît contractele referitoare la unele produse de vacanţă în înţelesul art.1618 şi 1619;
d) drepturilor şi obligaţiilor care constituie un instrument financiar şi drepturilor şi obligaţiilor care constituie clauzele şi condiţiile care reglementează emisiunea sau oferta publică şi ofertele de preluare de valori mobiliare, precum şi cele care reglementează subscrierea şi răscumpărarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv, cu condiţia ca aceste activităţi să nu constituie prestări de servicii financiare;
e) contractelor încheiate în cadrul unui sistem care intră în domeniul de aplicare al art.2618 alin.(1) lit.h).
Articolul 2621. Contractele de asigurare
(1) Prezentul articol se aplică contractelor menţionate la alin.(2), indiferent dacă riscul asigurat este situat sau nu într-un stat, precum şi tuturor celorlalte contracte de asigurare care acoperă riscuri situate pe teritoriul altor state. Prezentul articol nu se aplică contractelor de reasigurare.
(2) Contractele de asigurare care acoperă riscuri majore în sensul legislaţiei cu privire la asigurări sînt reglementate de legea aleasă de părţi în conformitate cu art.2617.
(3) În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi, contractele de asigurare sînt reglementate de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită asigurătorul. Atunci cînd din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract are în mod vădit legături mai strînse cu un alt stat, se aplică legea acelui alt stat.
(4) În cazul unui contract de asigurare, altul decît cele cărora li se aplică alin.(2) sau (3), părţile pot alege, în conformitate cu art.2617, numai una dintre următoarele legi:
a) legea oricărui stat în care este situat riscul în momentul încheierii contractului;
b) legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei de asigurare;
c) în cazul asigurărilor de viaţă, legea statului al cărui cetăţean este titularul poliţei de asigurare;
d) în cazul contractelor de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat decît cel în care este situat riscul, legea respectivului alt stat;
e) în cazul în care titularul poliţei dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activităţi şi sînt situate în state diferite, legea oricăruia dintre statele în cauză sau legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei.
(5) Atunci cînd, în cazurile vizate la alin.(4) lit.a), b) sau e), statul menţionat acordă o mai mare libertate în ceea ce priveşte alegerea legii aplicabile contractelor de asigurare, părţile se pot prevala de această libertate.
(6) În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu alin.(4) sau (5), acestor contracte li se aplică legea statului în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.
(7) Contractelor de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat impune obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:
a) contractul de asigurare nu îndeplineşte obligaţia de asigurare decît în cazul în care respectă dispoziţiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul care impune obligaţia. În cazul în care legea statului în care este situat riscul conţine dispoziţii contrare celor ale legii statului care impune obligaţia de a încheia o asigurare, prevalează cea din urmă;
b) un stat poate stabili ca, prin derogare de la alin.(2)-(6), contractul de asigurare să fie reglementat de legea statului care impune obligaţia de asigurare.
(8) În sensul alin.(6) şi (7), contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state se consideră a constitui mai multe contracte, fiecare avînd legătură cu un singur stat.
(9) În sensul prezentului articol, statul în care este situat riscul se determină conform legislaţiei privind asigurările. În cazul asigurărilor de viaţă, statul în care este situat riscul este statul angajamentului privind asigurările.
Articolul 2622. Contractele individuale de muncă
(1) Contractul individual de muncă este reglementat de legea aleasă de părţi în conformitate cu art.2617. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protecţia acordată acestuia în temeiul dispoziţiilor de la care nu se poate deroga prin convenţie în virtutea legii care, în absenţa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în temeiul alin.(2)-(4) din prezentul articol.
(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului individual de muncă nu a fost aleasă de părţi, contractul este reglementat de legea statului în care sau, în lipsă, din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în executarea contractului. În cazul în care angajatul este angajat temporar într-un alt stat, nu se consideră că şi-a schimbat locul de desfăşurare a muncii în mod obişnuit.
(3) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alin.(2), contractul este reglementat de legea statului în care este situată unitatea angajatoare.
(4) În cazul în care din circumstanţele de ansamblu ale cazului reiese că respectivul contract are o legătură mai strînsă cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(2) sau (3), se aplică legea acelui alt stat.
Articolul 2623. Consimţămîntul şi validitatea de fond
(1) Existenţa şi validitatea contractului sau ale oricărei clauze contractuale sînt determinate de legea care l-ar reglementa în temeiul prezentului capitol dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.
(2) Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu şi-a dat consimţămîntul, o parte poate să invoce legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită dacă din circumstanţele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menţionată la alin.(1).
Articolul 2624. Condiţiile de validitate de formă
(1) Contractul încheiat între persoanele sau reprezentanţii acestora care se află în acelaşi stat în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond în sensul prezentului capitol sau de legea statului în care se încheie contractul.
(2) Contractul încheiat între persoanele sau reprezentanţii acestora care se află în state diferite în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond în sensul prezentului capitol sau de legea oricărui stat în care se află oricare dintre părţi sau reprezentanţii acestora la momentul încheierii contractului, sau de legea statului în care, la data respectivă, îşi avea reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante.
(3) Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice, aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să fie încheiat, este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond în conformitate cu prezentul capitol ori de legea statului în care a fost încheiat actul, ori de legea statului în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită la acea dată.
(4) Dispoziţiile alin.(1)-(3) din prezentul articol nu se aplică contractelor care intră în sfera de aplicare a art.2620. Forma unor astfel de contracte este reglementată de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul.
(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alin.(1)-(4), contractul care are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locaţiune asupra unui imobil este supus condiţiilor de formă prevăzute de legea statului în care este situat bunul imobil în măsura în care, conform legii respective:
a) condiţiile în cauză sînt aplicate indiferent de statul în care este încheiat contractul şi indiferent de legea care îl reglementează; şi
b) de la respectivele dispoziţii nu se poate deroga prin convenţie.
Articolul 2625. Domeniul legii aplicabile
(1) Legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului capitol reglementează, în special:
a) interpretarea contractului;
b) executarea obligaţiilor născute din contract;
c) în limitele competenţei conferite instanţei sesizate de legea sa procedurală, consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept;
d) diferitele moduri de stingere a obligaţiilor, precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi;
e) efectele nulităţii contractului.
(2) În ceea ce priveşte modalitatea de executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, se va avea în vedere legea statului în care are loc executarea.
Articolul 2626. Incapacitatea
În cazul unui contract încheiat între persoane aflate în acelaşi stat, persoana fizică care ar avea capacitate juridică conform legii acelui stat poate invoca incapacitatea sa rezultînd din legea altui stat numai în cazul în care, la data încheierii contractului, cealaltă parte contractantă avea cunoştinţă de respectiva incapacitate sau nu o cunoştea ca urmare a neglijenţei sale.
Articolul 2627. Cesiunea de creanţă şi subrogaţia convenţională
(1) Raporturile dintre cedent şi cesionar sau dintre creditor şi subrogat cu privire la o creanţă faţă de un debitor în cadrul unei cesiuni de creanţă sau al unei subrogaţii convenţionale sînt reglementate de legea care se aplică, în temeiul prezentului capitol, contractului dintre cedent şi cesionar, respectiv dintre creditor şi subrogat.
(2) Legea care reglementează creanţa cedată sau creanţa cu privire la care a avut loc subrogaţia determină caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar şi debitor, condiţiile în care cesiunea sau subrogaţia îi este opozabilă debitorului, precum şi caracterul liberator al prestaţiei executate de către debitor.
Articolul 2628. Subrogaţia legală
Dacă, în temeiul unei obligaţii contractuale, creditorul are o creanţă faţă de debitor şi dacă un terţ are obligaţia de a-l satisface pe creditor sau l-a satisfăcut pe creditor în executarea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l satisface pe creditor determină dacă terţul este îndreptăţit să exercite, în tot sau în parte, împotriva debitorului, drepturile pe care creditorul le avea în temeiul legii aplicabile raporturilor dintre aceştia.
Articolul 2629. Obligaţiile cu pluralitate de debitori
În cazul în care un creditor are o creanţă faţă de mai mulţi debitori pentru care aceştia răspund solidar, iar unul dintre debitori l-a satisfăcut pe creditor, în tot sau în parte, legea care reglementează obligaţia debitorului faţă de creditor determină şi dreptul debitorului de a se îndrepta împotriva celorlalţi debitori. Ceilalţi debitori se pot prevala de drepturile de care dispuneau în raport cu creditorul în măsura permisă de legea care reglementează obligaţiile acestora faţă de creditor.
Articolul 2630. Compensarea
În lipsa unui acord între părţi cu privire la compensare, aceasta este reglementată de legea aplicabilă obligaţiei căreia i se opune compensarea.
Articolul 2631. Sarcina probei
(1) Legea care reglementează o obligaţie contractuală în temeiul prezentului capitol se aplică în măsura în care cuprinde, în materia obligaţiilor contractuale, norme care instituie prezumţii legale sau repartizează sarcina probei.
(2) Contractul sau actul juridic menit să producă efecte juridice poate fi probat cu orice mijloace de probă admise fie de legea forului, fie de oricare dintre legile menţionate la art.2624 în temeiul cărora contractul sau actul respectiv este valabil din punct de vedere al formei, cu condiţia ca mijloacele de probă respective să poată fi administrate în faţa instanţei sesizate.
Articolul 2632. Domeniul de aplicare
(1) Sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:
a) aspectele privind statutul sau capacitatea persoanelor fizice, fără a aduce atingere art.2626;
b) obligaţiile rezultate din relaţii de familie şi din relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sînt considerate ca avînd efecte comparabile, inclusiv obligaţiile de întreţinere;
c) obligaţiile rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, din aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu cele ale căsătoriei, precum şi obligaţiile care decurg din testamente şi succesiuni;
d) obligaţiile rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care decurg din astfel de instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil;
e) convenţiile de arbitraj şi convenţiile privind alegerea instanţei competente;
f) aspectele reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, şi răspunderea personală a asociaţilor şi a membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii sau ale organismului;
g) chestiunea de a şti dacă un reprezentant poate angaja faţă de terţi răspunderea persoanei pe seama căreia pretinde că acţionează sau dacă un organ al unei societăţi comerciale sau al altui organism, constituit sau nu ca persoană juridică, poate angaja faţă de terţi răspunderea respectivei societăţi sau a respectivului organism;
h) constituirea de fiducii şi raporturile dintre constituitorii, fiduciarii şi beneficiarii acestora;
i) obligaţiile care decurg din înţelegeri care au avut loc înainte de semnarea unui contract;
j) contractele de asigurare ce decurg din activităţi desfăşurate de organizaţii, altele decît întreprinderile al căror obiect este de a plăti indemnizaţii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional în caz de deces, supravieţuire, întrerupere sau reducere a activităţii ori în caz de boală profesională sau provocată de accidente de muncă.
(2) Prezentul capitol nu se aplică în ceea ce priveşte probele şi aspectele de procedură, fără a aduce atingere art.2631.
Capitolul VI
OBLIGAŢIILE NECONTRACTUALE
Secţiunea 1
Faptele ilicite
Articolul 2633. Norma generală
(1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare din cadrul prezentului capitol, legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce stat are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de statul sau statele în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care persoana a cărei răspundere este invocată şi persoana care a suferit prejudiciul îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii prejudiciului, se aplică legea respectivului stat.
(3) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) sau (2), se aplică legea acelui alt stat. O legătură vădit mai strînsă cu un alt stat se poate întemeia, în special, pe o relaţie preexistentă între părţi, ca de exemplu un contract, care este în strînsă legătură cu respectiva faptă ilicită.
Articolul 2634. Răspunderea pentru produse defectuoase
(1) Fără a aduce atingere art.2633 alin.(2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii cauzate de un produs este:
a) legea statului în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în statul respectiv; sau, dacă nu este cazul,
b) legea statului în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul a fost comercializat în statul respectiv; sau, dacă nu este cazul,
c) legea statului în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în statul respectiv.
(2) Cu toate acestea, legea aplicabilă este legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită persoana a cărei răspundere este invocată dacă această persoană nu putea să prevadă, în mod rezonabil, comercializarea produsului respectiv sau a unui produs de acelaşi tip în statul a cărui legislaţie este aplicabilă în temeiul alin.(1) lit.a), b) sau c).
(3) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat la alin.(1) şi (2), se aplică legea acelui alt stat. O legătură vădit mai strînsă cu un alt stat se poate baza, în special, pe o relaţie preexistentă între părţi, ca de exemplu un contract care este în strînsă legătură cu respectiva faptă ilicită.
Articolul 2635. Concurenţa neloială şi practicile anticoncurenţiale
(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurenţă neloială este legea statului în care sînt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor.
(2) Dacă un act de concurenţă neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent, se aplică dispoziţiile art.2633.
(3) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din restrîngerea concurenţei este legea statului în care piaţa este sau poate fi afectată.
(4) În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe state, reclamantul care solicită despăgubiri în faţa instanţei de la domiciliul pîrîtului poate alege, de asemenea, să îşi întemeieze cererea pe legea instanţei sesizate, cu condiţia ca piaţa din respectivul stat să fie printre cele afectate direct şi substanţial de restrîngerea concurenţei din care decurge obligaţia necontractuală pe care se întemeiază cererea; în cazul în care reclamantul cheamă în justiţie în faţa acelei instanţe mai mulţi pîrîţi, în conformitate cu normele aplicabile privind competenţa, reclamantul îşi poate întemeia cererea numai pe legea respectivei instanţe dacă restrîngerea concurenţei pe care se întemeiază acţiunea împotriva fiecăruia dintre pîrîţi afectează, de asemenea, în mod direct şi substanţial, piaţa statului al instanţei respective.
(5) Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul art.2643.
Articolul 2636. Daune aduse mediului
Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane ori bunuri ca urmare a unor prejudicii aduse mediului este legea stabilită în conformitate cu art.2633 alin.(1), cu excepţia cazurilor în care persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte să-şi întemeieze acţiunea pe legea statului în care a avut loc faptul cauzator de prejudicii.
Articolul 2637. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală
(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept asupra obiectului de proprietate intelectuală este legea statului pentru care se solicită protecţie.
(2) În cazul obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept asupra obiectului de proprietate intelectuală unitar la nivel internaţional, legea aplicabilă, în orice materie care nu este reglementată de instrumentul internaţional relevant, este legea statului în care s-a produs încălcarea.
(3) Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul art.2642 .
Articolul 2638. Acţiunile sindicale
Fără a aduce atingere art.2633 alin.(2), legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ce decurg din răspunderea unei persoane în calitatea sa de lucrător sau angajator ori din răspunderea organizaţiilor care reprezintă interesele profesionale ale acestora, pentru prejudicii cauzate printr-o acţiune sindicală în curs de desfăşurare sau terminată, este legea statului în care va fi sau a fost întreprinsă acţiunea respectivă.
Secţiunea a 2-a
Îmbogăţirea nejustificată, gestiunea de afaceri şi răspunderea precontractuală
Articolul 2639. Îmbogăţirea nejustificată
(1) Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din îmbogăţirea nejustificată, inclusiv plata nedatorată, se referă la un raport existent între părţi, precum cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strîns legat de respectiva îmbogăţire nejustificată, aceasta este reglementată de legea care reglementează raportul vizat.
(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii faptului cauzator de îmbogăţire nejustificată, se aplică legea respectivului stat.
(3) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1) sau (2), legea aplicabilă este legea statului în care s-a produs îmbogăţirea nejustificată.
(4) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din îmbogăţirea nejustificată are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat în alin.(1)-(3), se aplică legea acelui alt stat.
Articolul 2640. Gestiunea de afaceri
(1) Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri se referă la un raport existent între părţi, cum ar fi cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strîns legat de respectiva obligaţie necontractuală, obligaţia necontractuală este reglementată de legea care reglementează raportul în cauză.
(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii actului sau faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat.
(3) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1) sau (2), legea aplicabilă este legea statului în care are loc gestiunea de afaceri.
(4) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat în alin.(1)-(3), se aplică legea acelui alt stat.
Articolul 2641. Răspunderea precontractuală
(1) Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu, este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat.
(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), atunci legea aplicabilă este:
a) legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce stat are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de statul sau statele în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt; sau
b) în cazul în care părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat; sau
c) în cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală rezultată din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel prevăzut la lit.a) şi b), se aplică legea acelui alt stat.
Articolul 2642. Domeniul de aplicare în cazul încălcării dreptului de proprietate intelectuală
În sensul prezentului capitol, prevederile art.2637 se aplică obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.
Secţiunea a 3-a
Libertatea de alegere
Articolul 2643. Libertatea de alegere
(1) Părţile au posibilitatea de a alege, de comun acord, legea care să reglementeze obligaţiile necontractuale născute între ele:
a) printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii; sau
b) în cazul în care toate părţile implicate desfăşoară o activitate comercială, printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii.
(2) Alegerea făcută trebuie să fie explicită sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele referitoare la caz şi nu poate aduce atingere drepturilor terţilor.
(3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul cînd are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în alt stat decît cel al cărui lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale legii acelui alt stat, de la care nu se poate deroga prin acord.
(4) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul cînd are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decît cea a statului instanţei competente, nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale dreptului internaţional de la care nu se poate deroga prin acord, astfel cum au fost puse în aplicare în statul instanţei competente.
Secţiunea a 4-a
Dispoziţii comune
Articolul 2644. Domeniul legii aplicabile
Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale în temeiul prezentului capitol reglementează în special:
a) temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor;
b) motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a răspunderii;
c) existenţa, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate;
d) în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de procedură, măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau a înceta vătămarea ori prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;
e) posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;
f) persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale;
g) răspunderea pentru fapta altuia;
h) modalităţi de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează prescripţia şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere.
Articolul 2645. Normele de siguranţă şi comportament
În evaluarea comportamentului unei persoane a cărei răspundere este invocată se ţine cont, în fapt şi în mod corespunzător, de normele de siguranţă şi comportament în vigoare în locul şi în momentul producerii faptului care angajează răspunderea persoanei respective.
Articolul 2646. Acţiunea directă împotriva asigurătorului persoanei responsabile
Persoana care a suferit un prejudiciu poate introduce o acţiune directă împotriva asigurătorului persoanei răspunzătoare pentru acordarea despăgubirilor dacă această posibilitate este prevăzută în legea aplicabilă obligaţiei necontractuale sau în legea aplicabilă contractului de asigurare.
Articolul 2647. Subrogarea
În cazul în care un creditor are o creanţă faţă de un debitor, iar un terţ are obligaţia de a-l despăgubi pe creditor sau l-a despăgubit în fapt pe creditor, ducînd la stingerea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l despăgubi pe creditor determină dacă şi în ce măsură terţul are dreptul de a exercita faţă de debitor drepturile pe care creditorul le avea faţă de debitor, în temeiul legii aplicabile raportului dintre debitor şi creditor.
Articolul 2648. Răspunderea multiplă
În cazul în care un creditor are creanţe faţă de mai mulţi debitori care răspund în comun pentru aceeaşi obligaţie, iar unul dintre debitori l-a despăgubit deja, în tot sau în parte, pe creditorul respectiv, dreptul acelui debitor de a solicita despăgubiri din partea celorlalţi debitori este reglementat de legea aplicabilă obligaţiei necontractuale a acelui debitor faţă de creditor.
Articolul 2649. Condiţiile de formă
Un act unilateral privind o obligaţie necontractuală, destinat să producă efecte juridice, este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă satisface cerinţele de formă impuse de legea care reglementează obligaţia necontractuală în cauză sau de legea din statul în care este efectuat actul respectiv.
Articolul 2650. Sarcina probei
(1) Legea care reglementează o obligaţie necontractuală în temeiul prezentului capitol se aplică în măsura în care cuprinde, în materie de obligaţii necontractuale, norme care instituie unele prezumţii legale sau care stabilesc sarcina probei.
(2) Actele destinate să producă efecte juridice pot fi dovedite prin orice mijloc de probă recunoscut de legea instanţei competente sau de oricare dintre legile menţionate la art.2649, conform cărora actul respectiv este formal valid, cu condiţia ca acest mijloc de probă să poată fi administrat în faţa instanţei competente.
Secţiunea a 5-a
Domeniul de aplicare
Articolul 2651. Domeniul de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică obligaţiilor necontractuale în materie civilă şi comercială, în situaţii care implică un conflict de legi. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce priveşte răspunderea statului privind acţiuni sau inacţiuni efectuate în exercitarea autorităţii statului (acta iure imperii).
(2) Următoarele aspecte sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:
a) obligaţiile necontractuale rezultate din relaţiile de rudenie sau din relaţii care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile, inclusiv obligaţiile de întreţinere;
b) obligaţiile necontractuale care decurg din regimurile matrimoniale, din regimurile patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu căsătoria, precum şi obligaţiile necontractuale care decurg din testamente şi succesiune;
c) obligaţiile necontractuale rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care rezultă din astfel de instrumente negociabile decurg din caracterul lor negociabil;
d) obligaţiile necontractuale care derivă din dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, cu privire la aspecte precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, personalitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, răspunderea personală a asociaţilor şi a membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii comerciale sau organismului, precum şi răspunderea personală a cenzorilor faţă de o societate comercială sau faţă de membrii acesteia în efectuarea controalelor legale ale documentelor contabile;
e) obligaţiile necontractuale care decurg din relaţiile dintre fondatorii, membrii consiliului de administraţie şi beneficiarii unei fiducii create în mod voluntar;
f) obligaţiile necontractuale care decurg din producerea daunelor nucleare;
g) obligaţiile necontractuale care decurg din atingeri aduse vieţii private şi drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv din defăimare.
(3) Prezentul capitol nu se aplică în materie probatorie şi procedurală, fără a aduce atingere art.2649 şi 2650.
Articolul 2652. Obligaţiile necontractuale
(1) În sensul prezentului capitol, "prejudiciu" reprezintă orice consecinţă a unei fapte ilicite, a îmbogăţirii nejustificate, a negotiorum gestio (gestiune de afaceri) sau a culpa in contrahendo (răspundere precontractuală).
(2) Prezentul capitol se aplică şi obligaţiilor necontractuale care pot surveni în viitor.
(3) Orice referire în prezentul capitol la:
a) un fapt cauzator de prejudicii – include acele fapte în urma cărora se pot produce prejudicii; şi
b) un prejudiciu – include prejudiciul care este probabil să se producă în viitor.
Capitolul VII
FIDUCIA
Articolul 2653. Alegerea legii aplicabile fiduciei
(1) Fiducia este supusă legii alese de constituitor.
(2) Dispoziţiile art.2615 rămîn aplicabile.
Articolul 2654. Determinarea obiectivă a legii aplicabile fiduciei
În lipsa alegerii legii aplicabile, precum şi în cazul în care legea aleasă nu cunoaşte instituţia fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strînse legături. În acest scop, se tine seama îndeosebi de:
a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
b) locul situării bunurilor din componenţa masei patrimoniale fiduciare;
c) locul unde fiduciarul îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul;
d) scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.
Articolul 2655. Domeniul de aplicare al legii aplicabile fiduciei
Legea determinată potrivit art.2653 şi 2654 este aplicabilă condiţiilor de validitate, interpretării şi efectelor fiduciei, precum şi administrării ei. Această lege reglementează, în special:
a) desemnarea, renunţarea şi înlocuirea fiduciarului, condiţiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnată fiduciar, precum şi transmiterea împuternicirilor fiduciarului;
b) drepturile şi obligaţiile dintre fiduciari;
c) dreptul fiduciarului de a delega în tot sau în parte executarea obligaţiilor sale sau exercitarea împuternicirilor care îi revin;
d) împuternicirile fiduciarului de a administra şi de a dispune de bunurile din masa patrimonială fiduciară, de a constitui garanţii şi de a dobîndi alte bunuri;
e) împuternicirile fiduciarului de a face investiţii şi plasamente;
f) restricţiile cu privire la durata fiduciei, precum şi cele cu privire la împuternicirile fiduciarului de a constitui rezerve din veniturile rezultate din administrarea bunurilor;
g) raporturile dintre fiduciar şi beneficiar, inclusiv răspunderea personală a fiduciarului faţă de beneficiar;
h) modificarea sau stingerea fiduciei;
i) repartizarea bunurilor din componenţa masei patrimoniale fiduciare;
j) obligaţia fiduciarului de a raporta despre modul de administrare a masei patrimoniale fiduciare.
Articolul 2656. Situaţiile speciale
Un element al fiduciei, susceptibil de a fi izolat, şi în special administrarea acestuia, poate fi supus unei legi distincte.
Capitolul VIII
RAPORTURILE DE SUCCESIUNE
CU ELEMENT DE EXTRANEITATE
Articolul 2657. Norma generală
(1) Sub rezerva cazului în care prezentul capitol cuprinde dispoziţii contrare, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care cel care a lăsat moştenirea îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului.
(2) În cazul în care, cu titlu de excepţie, toate circumstanţele cazului indică în mod clar că, în momentul decesului, cel care a lăsat moştenirea avea în mod evident o legătură mai strînsă cu un alt stat decît statul a cărui lege ar fi aplicabilă în temeiul alin.(1), legea aplicabilă succesiunii este legea acelui alt stat.
Articolul 2658. Alegerea legii
(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblul său să fie legea statului a cărui cetăţenie o deţine în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.
(2) O persoană care deţine mai multe cetăţenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al căror cetăţean este în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.
(3) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr-o declaraţie sub forma unei dispoziţii pentru cauză de moarte, sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziţii.
(4) Condiţiile de fond ale actului prin care s-a făcut alegerea legii sînt reglementate de legea aleasă.
(5) Orice modificare sau revocare a alegerii legii trebuie să îndeplinească condiţiile de formă pentru modificarea sau revocarea unei dispoziţii pentru cauză de moarte.
Articolul 2659. Domeniul de aplicare a legii aplicabile
(1) Legea stabilită în temeiul art.2657 sau 2658 reglementează succesiunea în ansamblul său.
(2) Această lege reglementează în special:
a) temeiul, momentul şi locul deschiderii moştenirii;
b) vocaţia succesorală a beneficiarilor, stabilirea cotelor-părţi ce le revin acestora, a obligaţiilor care le pot fi impuse de către cel care a lăsat moştenirea, precum şi a altor drepturi privind succesiunea, inclusiv drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor;
c) capacitatea succesorală;
d) dezmoştenirea şi nedemnitatea;
e) transferul către moştenitori şi, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor din care se compune masa succesorală, inclusiv condiţiile şi efectele acceptării succesiunii sau a unui legat sau ale renunţării la acestea;
f) împuternicirile conferite moştenitorilor, executorilor testamentari şi altor administratori ai masei succesorale, în special cu privire la vînzarea bunurilor şi plata creditorilor, fără a aduce atingere împuternicirilor menţionate la art.2665 alin.(4)-(8);
g) răspunderea pentru datoriile masei succesorale;
h) partea din masa succesorală de care se poate dispune, rezerva succesorală şi alte restricţii privind libertatea de a dispune pentru cauză de moarte, precum şi pretenţiile pe care persoanele apropiate defunctului le-ar putea avea faţă de masa succesorală sau faţă de moştenitori;
i) obligaţiile privind raportul sau reducţiunea liberalităţilor la calcularea cotelor-părţi din succesiune ale diverşilor beneficiari; şi
j) partajul succesoral.
Articolul 2660. Dispoziţii pentru cauză de moarte, altele decît pactele asupra unei succesiuni viitoare
(1) O dispoziţie pentru cauză de moarte, alta decît un pact asupra unei succesiuni viitoare, este reglementată, în privinţa admisibilităţii sale şi a condiţiilor de fond, de legea care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei care a întocmit dispoziţia în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua întocmirii dispoziţiei.
(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1), o persoană poate alege ca lege care să îi reglementeze dispoziţia pentru cauză de moarte, cu privire la admisibilitatea şi condiţiile de fond ale acesteia, legea pe care acea persoană ar fi putut să o aleagă în conformitate cu art.2658, în condiţiile stabilite de respectivul articol.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică, după caz, modificării sau revocării dispoziţiei pentru cauză de moarte, alta decît un pact asupra unei succesiuni viitoare. În eventualitatea alegerii legii în conformitate cu alin.(2), modificarea sau revocarea este reglementată de legea aleasă.
Articolul 2661. Pactele asupra unei succesiuni viitoare
(1) Un pact asupra unei succesiuni viitoare referitor la succesiunea unei persoane este reglementat, în privinţa admisibilităţii sale, a condiţiilor de fond ale acestuia, a caracterului obligatoriu între părţi şi a condiţiilor pentru desfacerea sa, de legea care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei respective, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua încheierii pactului.
(2) Un pact asupra unei succesiuni viitoare referitor la succesiunea mai multor persoane este admisibil numai dacă este admisibil în conformitate cu toate legile care, în temeiul prezentului capitol, ar fi fost aplicabile succesiunii tuturor persoanelor implicate, în cazul în care acestea ar fi decedat în ziua încheierii pactului.
(3) Un pact asupra unei succesiuni viitoare care este admisibil în temeiul alin.(2) este reglementat, în ceea ce priveşte condiţiile de fond, caracterul obligatoriu între părţi şi condiţiile pentru desfacerea sa, de legea cu care are cea mai strînsă legătură dintre cele prevăzute la alin.(2).
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1)-(3), părţile pot alege ca lege care să reglementeze pactul asupra unei succesiuni viitoare, în ceea ce priveşte admisibilitatea, condiţiile de fond, caracterul obligatoriu între părţi şi condiţiile pentru desfacerea sa, legea pe care persoana sau una dintre persoanele al căror patrimoniu este vizat ar fi putut să o aleagă în conformitate cu art.2658, în condiţiile stabilite de respectivul articol.
Articolul 2662. Condiţiile de fond ale dispoziţiilor pentru cauză de moarte
(1) În sensul art.2660 şi 2661, se referă la condiţiile de fond următoarele elemente:
a) capacitatea persoanei care întocmeşte dispoziţia pentru cauză de moarte de a întocmi o astfel de dispoziţie;
b) cauzele speciale care împiedică persoana care întocmeşte dispoziţia să dispună în beneficiul anumitor persoane sau care împiedică o persoană să primească bunuri succesorale de la persoana care întocmeşte dispoziţia;
c) admisibilitatea reprezentării în vederea întocmirii unei dispoziţii pentru cauză de moarte;
d) interpretarea dispoziţiei;
e) dolul, violenţa, eroarea şi oricare alte aspecte referitoare la consimţămîntul sau la intenţia persoanei care întocmeşte dispoziţia.
(2) În cazul în care o persoană are capacitatea de a întocmi o dispoziţie pentru cauză de moarte în temeiul legii aplicabile în conformitate cu art.2660 sau 2661, schimbarea ulterioară a legii aplicabile nu afectează capacitatea sa de a modifica sau de a revoca o astfel de dispoziţie.
Articolul 2663. Condiţiile de formă ale dispoziţiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă
(1) O dispoziţie pentru cauză de moarte întocmită în formă scrisă îndeplineşte condiţiile de formă în cazul în care forma sa respectă legea:
a) statului în care a fost întocmită dispoziţia sau în care a fost încheiat pactul asupra unei succesiuni viitoare;
b) statului a cărui cetăţenie o posedă testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;
c) statului în care îşi are domiciliul testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;
d) statului în care îşi are reşedinţa obişnuită testatorul sau cel puţin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziţiei sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului; sau
e) în ceea ce priveşte bunurile imobile – a statului în care acestea sînt situate.
(2) Stabilirea faptului dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de pactul asupra unei succesiuni viitoare au avut domiciliul într-un anume stat este reglementată de legea statului respectiv.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică, de asemenea, dispoziţiilor pentru cauză de moarte care modifică sau revocă o dispoziţie anterioară. Modificarea sau revocarea îndeplineşte, de asemenea, condiţiile de formă dacă respectă oricare dintre legile în conformitate cu care, în temeiul alin.(1), dispoziţia pentru cauză de moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă.
(4) În sensul prezentului articol, se consideră că orice dispoziţie legală care limitează formele permise de dispoziţii pentru cauză de moarte prin trimitere la vîrstă, cetăţenie sau la alte condiţii personale ale testatorului sau ale persoanelor a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare aparţine chestiunilor de formă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru calificările pe care trebuie să le posede martorii, necesare pentru validitatea unei dispoziţii pentru cauză de moarte.
Articolul 2664. Condiţiile de formă ale unei declaraţii privind acceptarea sau renunţarea la moştenire
O declaraţie privind acceptarea moştenirii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale sau renunţarea la acestea ori o declaraţie concepută să limiteze răspunderea declarantului este valabilă, în ceea ce priveşte forma, dacă respectă cerinţele impuse de:
a) legea aplicabilă succesiunii în temeiul art.2657 sau 2658; sau
b) legea statului în care declarantul îşi are reşedinţa obişnuită.
Articolul 2665. Norme speciale privind numirea şi împuternicirile unui administrator al masei succesorale în anumite situaţii
(1) Atunci cînd numirea unui administrator este obligatorie sau obligatorie la cerere, în temeiul legii statului în care se află instanţele judecătoreşti competente să se pronunţe asupra succesiunii conform prezentului capitol, iar legea aplicabilă succesiunii este o lege străină, instanţele din acel stat, atunci cînd sînt sesizate, pot să numească unul sau mai mulţi administratori ai masei succesorale în conformitate cu propria lor lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acest articol.
(2) Administratorul numit (administratorii numiţi) în conformitate cu prezentul alineat este îndrituit (sînt îndrituiţi) să execute testamentul defunctului şi/sau să administreze masa succesorală a acestuia în condiţiile legii aplicabile succesiunii. În cazul în care legea respectivă nu prevede administrarea masei succesorale de către o persoană care nu are calitatea de beneficiar, instanţele judecătoreşti din statul în care urmează să fie numit administratorul pot desemna un administrator terţ în conformitate cu propria lor lege, dacă respectiva lege nu dispune altfel şi dacă există un conflict grav de interese între beneficiari sau între beneficiari şi creditori sau alte persoane care au garantat datoriile defunctului, un dezacord între beneficiari cu privire la administrarea masei succesorale sau o masă succesorală dificil de administrat din cauza naturii bunurilor.
(3) Administratorul numit (administratorii numiţi) în conformitate cu alin.(1) sau, după caz, alin.(2) este singura persoană (sînt singurele persoane) îndrituită (îndrituite) să exercite împuternicirile menţionate la alin.(4)-(8).
(4) Persoana numită ca administrator (persoanele numite ca administratori) în conformitate cu alin.(1)-(3) exercită acele împuterniciri de administrare a masei succesorale pe care le poate (pot) exercita în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. Autoritatea care face numirea stabileşte, în cuprinsul hotărîrii sale, condiţiile de exercitare a acestor împuterniciri în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.
(5) Atunci cînd legea aplicabilă succesiunii nu conferă competenţe suficiente pentru prezervarea bunurilor din masa succesorală sau pentru protejarea drepturilor creditorilor sau ale altor persoane care au garantat datoriile defunctului, autoritatea care face numirea poate hotărî să permită administratorului (administratorilor) să exercite, pe bază reziduală, împuternicirile prevăzute în acest scop în legea proprie şi poate stabili, în hotărîrea sa, condiţii specifice pentru exercitarea respectivelor împuterniciri în conformitate cu acea lege.
(6) Atunci cînd exercită astfel de împuterniciri reziduale, administratorul (administratorii) trebuie să respecte legea aplicabilă succesiunii în ceea ce priveşte transferul de proprietate asupra masei succesorale, răspunderea pentru datoriile succesiunii, drepturile beneficiarilor, inclusiv, atunci cînd este cazul, dreptul de a accepta sau de a renunţa la succesiune şi împuternicirile executorului testamentar al defunctului.
(7) Fără a aduce atingere alin.(4)-(6), autoritatea care numeşte unul sau mai mulţi administratori în conformitate cu alin.(1)-(3) poate hotărî, cu titlu de excepţie, atunci cînd legea aplicabilă succesiunii este legea unui stat terţ, să confere respectivilor administratori toate împuternicirile de administrare prevăzute în legea statului în care sînt numiţi.
(8) Atunci cînd exercită astfel de împuterniciri, administratorii trebuie să respecte, în special, vocaţia succesorală a beneficiarilor şi stabilirea drepturilor lor succesorale, inclusiv drepturile lor la o rezervă succesorală sau la pretenţii asupra masei succesorale ori contra moştenitorilor în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.
Articolul 2666. Norme speciale ce impun restricţii cu privire la succesiune sau afectează succesiunea sub anumite aspecte
În cazul în care legea statului în care sînt situate anumite bunuri imobile, anumite întreprinderi sau alte categorii speciale de bunuri conţine norme speciale care, din motive economice, familiale sau sociale, stabilesc restricţii privind succesiunile sau afectează succesiunile în ceea ce priveşte acele bunuri, acele norme speciale se aplică succesiunii în măsura în care, în temeiul legii acelui stat, respectivele norme sînt aplicabile indiferent de legea aplicabilă succesiunii.
Articolul 2667. Adaptarea drepturilor reale
În situaţia în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislaţia statului unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se adaptează, dacă este necesar şi în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislaţiei statului respectiv, luînd în considerare obiectivele şi interesele urmărite de dreptul real specific şi efectele acestuia.
Articolul 2668. Comorienţi
În cazul în care două sau mai multe persoane ale căror succesiuni sînt reglementate de legi diferite decedează în împrejurări în care nu se poate stabili cu precizie ordinea în care au survenit decesele şi în cazul în care legile respective soluţionează diferit această situaţie sau nu cuprind dispoziţii în acest sens, niciun defunct nu are dreptul la succesiunea celuilalt sau a celorlalţi defuncţi.
Articolul 2669. Succesiunea vacantă
În măsura în care, conform legii aplicabile succesiunii în temeiul prezentului capitol, nu există niciun moştenitor sau niciun legatar pentru bunurile desemnate printr-o dispoziţie pentru cauză de moarte şi nicio persoană fizică nu are calitatea de moştenitor în temeiul legii, aplicarea legii astfel determinate nu aduce atingere dreptului unui stat sau al unei entităţi desemnate în acest scop de respectivul stat să dobîndească, în temeiul legii sale, bunurile din masa succesorală situate pe teritoriul său, cu condiţia ca creditorii să aibă dreptul să solicite satisfacerea creanţelor lor din masa succesorală în ansamblul său.
Articolul 2670. Domeniul de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică succesiunilor privind masele succesorale ale persoanelor decedate. Prezentul capitol nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:
a) statutul persoanelor fizice, precum şi relaţiile de familie şi relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sînt considerate ca avînd efecte comparabile;
b) capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.2659 alin.(2) lit.c) şi art.2662;
c) chestiunile referitoare la dispariţia, absenţa sau moartea prezumată a unei persoane fizice;
d) chestiunile legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale şi de aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;
e) obligaţiile de întreţinere, altele decît cele pentru cauză de moarte;
f) condiţiile de formă ale dispoziţiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală;
g) drepturile de proprietate şi bunurile constituite sau transferate altfel decît prin succesiune, de exemplu prin liberalităţi, prin proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supravieţuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare şi acordurile similare, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.2659 alin.(2) lit.i);
h) chestiunile reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele incluse în actele constitutive şi în statutele societăţilor comerciale şi ale altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, care stabilesc ce anume se va întîmpla cu acţiunile în cazul decesului membrilor acestora;
i) dizolvarea, expirarea duratei şi fuzionarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu;
j) constituirea, administrarea şi dizolvarea fiduciilor;
k) natura drepturilor reale;
l) orice înregistrare într-un registru a drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerinţele legale pentru o astfel de înregistrare, precum şi efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.
Capitolul IX
TERMENUL DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ
Articolul 2671. Legea aplicabilă termenului de prescripţie extinctivă
Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este guvernată de legea aplicabilă dreptului subiectiv.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 6 iunie 2002. |
|
| Nr.1107-XV. |
_________________________________
* Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.467-479, art.784
Modificat şi completat prin legile Republicii Moldova:
Legea nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.467-479, art.784;
Legea nr.272 din 29.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.462-466, art.776;
Legea nr.304 din 21.12.2017 – Monitorul Oficial, 2018, nr.7-17, art.64;
Legea nr.225 din 15.12.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.464-470, art.790;
Legea nr.178 din 21.07.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.301-315, art.537;
Legea nr.58 din 06.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.119-126, art.197;
Legea nr.66 din 13.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.171-180, art.297;
Legea nr.80 din 05.05.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.162-170, art.284;
Legea nr.211 din 29.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.698;
Legea nr.200 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.696;
Legea nr.185 din 22.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.655;
Legea nr.160 din 07.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.647;
Legea nr.201 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.293-305, art.630;
Legea nr.6 din 26.02.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.79-89, art.144;
Legea nr.90 din 29.05.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.169-173, art.379;
Legea nr.53 din 03.04.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.253;
Legea nr.43 din 27.03.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.247;
Legea nr.203 din 12.07.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.191-197, art.621;
Legea nr.155 din 28.06.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.173-176, art.582;
Legea nr.116 din 23.05.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.146-151, art.456;
Legea nr.31 din 07.03.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.69-74, art.223;
Legea nr.184 din 11.07.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.166-169a, art.571;
Legea nr.33 din 06.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.99-102, art.330;
Legea nr.23 din 01.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.54-59, art.172;
Legea nr.88 din 21.04.2011 – Monitorul Oficial, 2011, nr.107-109, art.284;
Legea nr.113-XVIII din 18.12.2009 – Monitorul Oficial, 2009, nr.197-200, art.656;
Legea nr.163-XVI din 09.07.2008 – Monitorul Oficial, 2008, nr.140-142, art.574;
Legea nr.280-XVI din 14.12.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.94-96, art.349;
Legea nr.250-XVI din 22.11.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.37-39, art.102;
Legea nr.130-XVI din 07.06.2007 – Monitorul Oficial, 2007, nr.94-97, art.418;
Legea nr.262-XVI din 28.07.2006 – Monitorul Oficial, 2006, nr.126-130, art.641;
Legea nr.60-XVI din 28.04.2005 – Monitorul Oficial, 2005, nr.92-94, art.431;
Legea nr.206-XV din 29.05.2003 – Monitorul Oficial, 2003, nr.149, art.598.