BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1109/26.10.2005 Hotărîre cu privire la instituirea unor premii

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.10.2005

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la instituirea unor premii

Nr.1109 din 26.10.2005

 (în vigoare 04.11.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.145-147 art.1193 din 04.11.2005

* * *

În scopul stimulării morale şi materiale a agenţilor economici din agricultură care vor asigura finalizarea aratului de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole pînă la 1 decembrie 2005, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Pentru decernarea premiilor, raioanele se diferenţiază în trei grupe, în funcţie de suprafaţa terenurilor agricole ale fiecărui raion, conform anexei nr.1.

2. Se instituie trei premii pentru locul I (pentru fiecare grupă cîte un premiu) raioanelor care vor asigura efectuarea calitativă a aratului de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole pînă la 1 decembrie 2005, după cum urmează:

grupa I - premiu în sumă de 120 mii lei şi Diploma de onoare de gradul I;

grupa II - premiu în sumă de 100 mii lei şi Diploma de onoare de gradul I;

grupa III - premiu în sumă de 80 mii lei şi Diploma de onoare de gradul I.

3. Se creează Comisia de selectare a candidaţilor la premii pentru finalziarea aratului de toamnă, în componenţa nominală, conform anexei nr.2.

4. Se aprobă Regulamentul cu privire la decernarea premiilor pentru finalizarea aratului de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole, conform anexei nr.3.

5. Ministerul Finanţelor va aloca, din fondul de rezervă al Guvernului, 300 mii lei pentru premierea raioanelor cîştigătoare.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Anatolie Gorodenco, ministrul agriculturii şi industriei alimentare.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului nr.1109

din 26 octombrie 2005

Diferenţierea raioanelor în grupe

în funcţie de suprafaţa terenurilor agricole

I grupă - peste 50 mii ha

U.T.A. Găgăuzia

Ştefan Vodă

Soroca

Rîşcani

Orhei

Hînceşti

Floreşti

Edineţ

Drochia

Cimişlia

Căuşeni

Cahul

a II-a grupă - de la 35 pînă la 50 mii ha

Ungheni

Teleneşti

Donduşeni

Taraclia

Sîngerei

Leova

Glodeni

Criuleni

Cantemir

Briceni

Anenii Noi

Făleşti

a III-ea grupă - pînă la 35 mii ha

Basarabeasca

Călăraşi

Dubăsari

Ialoveni

Nisporeni

Ocniţa

Rezina

Străşeni

Şoldăneşti

Mun.Chişinău

Mun.Bălţi

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului nr.1109

din 26 octombrie 2005

Componenţa nominală

a Comisiei de selectare a candidaţilor la premii

pentru finalizarea aratului de toamnă

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului nr.1109

din 26 octombrie 2005

Regulament

cu privire la decernarea premiilor pentru finalizarea aratului

de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole

1. La concurs participă unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri), toate raioanele şi municipiile care au asigurat finalizarea, pînă la 1 decembrie 2005, la un nivel tehnologic înalt aratul de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole din teritoriile respective.

2. Conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale vor prezenta, pînă la 5 decembrie 2005, cererile respective Comisiei de selectare a candidaţilor la premii pentru finalizarea aratului de toamnă (în continuare - Comisia).

3. Comisia organizează, în perioada 6-7 decembrie curent, verificarea pe teren a corectitudinii informaţiilor prezentate referitor la finalizarea aratului de toamnă pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole (inclusiv în grădini) şi prezintă Guvernului, pînă la 10 decembrie curent, propuneri de decernare a premiilor raioanelor care au înregistrat cei mai buni indicatori la acest capitol.

4. Decernarea premiilor se efectuează de către Guvern în baza deciziei şi notei informative prezentate de către Comisie, semnată de toţi membrii.

5. Distribuirea premiilor obţinute de raioane se va efectua prin dispoziţia preşedinţilor acestor raioane, în baza propunerilor unor comisii conduse de şefii direcţiilor agricole, cu participarea reprezentanţilor sindicatelor de ramură.

Premiile vor fi acordate numai agenţilor economici din agricultură care au participat nemijlocit la efectuarea aratului de toamnă (indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică).