Hotărâri
1116/08.11.2000 Hotărîre cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi serviciul de alternativă
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar
în termen şi serviciul de alternativă
Nr.1116 din 08.11.2000
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.144-145/1226 din 16.11.2000
* * *
Abrogat: 03.05.2001
Hotărîrea Guvernului nr.272 din 03.05.2001
În temeiul art. 7 din Legea cu privire la Forţele Armate nr. 966-XII
din 17 martie 1992, art. 15, 16 şi 17 din Legea despre obligaţiunea
militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova nr.
968-XII din 17 martie 1992, Legii cu privire la serviciul de alternativă
nr. 633-XII din 9 iulie 1991, modificată şi completată prin Legea nr.
534-XIV din 22 iulie 1999, şi întru executarea Decretului Preşedintelui
Republicii Moldova nr. 1670-II din 28 septembrie 2000 "Privind trecerea
în rezervă din rîndurile Armatei Naţionale, trupelor de grăniceri ale
Departamentului Trupelor de Grăniceri şi trupelor de Carabinieri
(trupelor interne) ale Ministerului Afacerilor Interne a militarilor în
termen, al căror termen de serviciu militar a expirat, şi noua
încorporare a cetăţenilor în serviciul militar în termen în
noiembrie-decembrie 2000", Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă, conform anexei, Graficul de încorporare în forţele
Armate în noiembrie-decembrie 2000.
Prefecturile judeţene, prefectura municipală Chişinău şi Unitatea
Teritorială Autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) vor crea comisiile
respective de încorporare în serviciul militar şi serviciul de
alternativă.
2. Se stabileşte sarcina de încorporare a cetăţenilor pentru
satisfacerea serviciului militar în termen în număr de 2600 cetăţeni,
inclusiv:
în Armata Naţională - 1300,
în Trupele de carabinieri - 600,
în Trupele de grăniceri - 700.
3. Tinerii născuţi în anul 1982, care la momentul încorporării au
împlinit vîrsta de 18 ani, precum şi cei născuţi în anii 1973-1981, care
din anumite motive nu au fost încorporaţi la timp, sînt obligaţi să se
prezinte la comisiile de încorporare judeţene, ale municipiului Chişinău
şi Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) pentru
încorporarea în serviciul militar în termen şi serviciul de alternativă.
Recruţii care au depus cereri de satisfacere a serviciului de
alternativă sînt obligaţi să se prezinte la comisiile de încorporare
pînă la 30 decembrie 2000.
Se trec în rezervă cetăţenii al căror termen de satisfacere a
serviciului militar (de alternativă) a expirat.
4. Centrele militare vor elabora şi aduce la cunoştinţă
prefecturilor şi consiliilor judeţene, prefecturii şi consiliului
municipiului Chişinău şi Adunării Populare a Unităţii Teritoriale
Autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) planurile de încorporare în Forţele
Armate.
5. Se pune în sarcina prefecţilor şi consiliilor judeţene,
prefectului, primarului general şi consiliului municipal Chişinău,
Başcanului şi Adunării Populare a Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia
(Gagauz-Yeri), conducătorilor de întreprinderi, organizaţii şi
instituţii din teritoriu să asigure, în comun cu centrele militare,
realizarea acţiunilor ce ţin de încorporarea cetăţenilor în serviciul
militar în termen, serviciul de alternativă, desfăşurarea zilei
recrutului, precum şi îndeplinirea integrală şi necondiţionată a
planului de încorporare.
6. Prefecturile judeţene, consiliile judeţene, prefectura municipală
şi consiliul municipal Chişinău şi Adunarea Populară a Unităţii
Teritoriale Autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri), în comun cu centrele
militare, vor întreprinde măsuri organizatorice pentru instituirea în
teritoriu a punctelor unice de încorporare în serviciul militar în
termen (de alternativă), în cadrul cărora vor activa comisiile de
încorporare, pentru formarea echipelor de recruţi şi deplasarea lor la
punctele de destinaţie.
Cheltuielile ce ţin de activitatea punctelor unice de încorporare şi
a comisiilor medicale şi examinarea medicală vor fi suportate de
bugetele locale.
7. Ministerul Sănătăţii să asigure efectuarea examenului medical
preliminar şi a expertizei medicale a recruţilor de către comisiile
medicale judeţene, municipală şi a Unităţii Teritoriale Autonome
Găgăuzia (Gagauz-Yeri), care vor fi finanţate de la bugetele locale.
Vor fi supuşi expertizei medicale recruţii care urmează să fie
încorporaţi:
în Armata Naţională - de către comisia medicală de stat din
municipiul Chişinău, comisiile medicale ale centrelor militare ale
judeţelor Bălţi, Cahul şi Ungheni;
în trupele de grăniceri - de către comisia medico-militară a
Departamentului Trupelor de Grăniceri;
în trupele de carabinieri - de către comisia medico-militară a
Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor
Interne.
Finanţarea comisiilor medico-militare ale Departamentelor Trupelor
de Grăniceri şi Trupelor de Carabinieri, care vor efectua expertiza
medicală, va fi asigurată din contul bugetelor ministerelor respective.
8. Ministerul Apărării va asigura deplasarea recruţilor pentru
încorporare în Forţele Armate în baza deciziilor comisiilor de
încorporare în mun. Chişinău la punctele de primire a recruţilor ale
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi trupelor de
grăniceri.
9. Ministerul Finanţelor va asigura achitarea datoriilor
Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului Trupelor de
Grăniceri, ocazionate de încorporările cetăţenilor în serviciul militar
în termen de primăvară şi toamnă 2000, faţă de Ministerul Apărării,
conform devizului de cheltuieli, calculat în baza legislaţiei în vigoare.
10. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 413 din 2
mai 2000 "Cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în
termen şi serviciul de alternativă" (Monitorul Oficial, 2000, nr. 54-55,
art. 495).
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Dumitru BRAGHIŞ
Contrasemnată:
Ministrul apărării Boris Gamurari
Chişinău, 8 noiembrie 2000.
Nr. 1116.
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1116 din 8 noiembrie 2000
GRAFICUL
de încorporare în Forţele Armate în noiembrie-decembrie 2000
---+---------------+----------+-----------------------------------------
Nr.|Centrul militar| Numărul | Data încorporării
d/o| |de recruţi|
---+---------------+----------+-----------------------------------------
1. Bălţi 326 1,2,7,9,14,16 noiembrie; 4,6 decembrie
2. Edineţ 220 2,7,8,14,16,22 noiembrie; 5 decembrie
3. Cahul 179 1,6,8,14,16,30 noiembrie
4. mun. Chişinău 311 1,7,8,9,14,15,20,21,23 noiembrie
5. jud. Chişinău 288 2,9,10,13,14,15,21,24 noiembrie;
6 decembrie
6. Lăpuşna 275 9,10,13,14,15,27 noiembrie; 8 decembrie
7. Orhei 278 6,15,20,21 noiembrie; 1,7 decembrie
8. Soroca 218 3,6,9,14,15,16,21,29 noiembrie
9. Tighina 178 2,3,6,14,17 noiembrie
10. Ungheni 180 1,2,14,15,28 noiembrie
11. U.T.A. Găgăuzia
(Gagauz-Yeri) 94 3,14,17 noiembrie
12. Taraclia 53 6,14,17 noiembrie