BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 112 din 14.07.2021

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.600/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.07.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.600/2018

cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

nr. 112  din  14.07.2021

 (în vigoare 23.08.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.175-179 art.187 din 23.07.2021

* * *

În temeiul art.7 lit.b) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, al Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232, art.840), cu modificările ulterioare, şi al art.4 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.13-20, art.10), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Hotărârea Guvernului nr.600/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.235-244, art.656), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2 din hotărâre, cifrele "1320" se substituie cu cifrele "1522", cifrele "213" se substituie cu cifrele "193" şi cifrele "957" se substituie cu cifrele "1179";

2) în anexa nr.1:

a) la punctul 13, subpunctul 7) se completează cu textul ", inclusiv ale conducătorilor şi conducătorilor adjuncţi ai subdiviziunilor teritoriale cu personalitate juridică";

b) punctul 22 va avea următorul cuprins:

"22. Subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei sunt subdiviziuni teritoriale cu statut de direcţie, posedă personalitate juridică şi dispun de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale, precum şi de alte atribute stabilite în cadrul normativ.";

c) se completează cu punctele 221, 222 şi 223 cu următorul cuprins:

"221. În cadrul subdiviziunilor teritoriale pentru siguranţa alimentelor sunt formate circumscripţiile teritoriale sanitar-veterinare, responsabile pentru punerea în aplicare a Programului acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om şi de protecţie a mediului, precum şi pentru asigurarea identificării şi înregistrării gratuite a animalelor din exploataţii nonprofesionale în conformitate cu prevederile Legii nr.231/2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor.

222. Controalele specifice oficiale în abator şi unităţi de sacrificare se efectuează de către medicul veterinar desemnat din cadrul subdiviziunii teritoriale pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1112/2010 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare de organizare a controlului specific oficial al produselor alimentare de origine animală.

223. Posturile de inspecţie la frontieră ale Agenţiei sunt subdiviziuni teritoriale cu statut de direcţie şi nu posedă personalitate juridică.";

3) în anexa nr.2:

a) la compartimentul "Structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor", poziţia "Subdiviziunile teritoriale (cu statut de direcţie)" se substituie cu poziţia "Subdiviziunile teritoriale (cu statut de direcţie şi personalitate juridică)";

b) compartimentul "Lista subdiviziunilor teritoriale (cu statut de direcţii) ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor" va avea următorul cuprins:

c) la compartimentul "Structura-tip a subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor", poziţia "Subdiviziunea supraveghere sanitar-veterinară" se completează cu subpoziţia "Circumscripţiile teritoriale sanitar-veterinare";

4) anexa nr.3 va avea următorul cuprins:

"Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.600/2018

ORGANIGRAMA

Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

"