1156/26.09.2003 Hotărîre cu privire la măsurile de revitalizare a industriei constructoare de maşini agricole şi de tractoare
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la măsurile de revitalizare a industriei constructoare
de maşini agricole şi de tractoare
nr. 1156 din 26.09.2003
(în vigoare 03.10.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.208-210 art.1206 din 03.10.2003
* * *
În scopul dezvoltării industriei constructoare de maşini agricole şi de tractoare autohtone, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se susţine iniţiativa administraţiei Zonei Antreprenoriatului Liber "Expo-Business-Chişinău" şi Companiei "Agromecanica-Holding" S.A. de a crea, în baza întreprinderilor Companiei "Agromecanica-Holding" S.A., subzona Zonei Antreprenoriatului Liber "Expo-Business-Chişinău".
2. Departamentul Privatizării, în termen de 20 de zile, va iniţia, în modul stabilit, procedura convertirii în acţiuni ale statului a datoriilor istorice ale "TraCom" S.A., "Aralit" S.A., "Presudor" S.A. şi "ForjaCom" S.A. faţă de creditorii de stat.
3. Ministerul Industriei şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în termen de o lună, vor prezenta Guvernului spre examinare proiectul Concepţiei de dezvoltare a industriei constructoare de maşini agricole şi de tractoare autohtone, precum şi Planul de acţiuni întru ameliorarea situaţiei de înzestrare a agriculturii cu utilaj agricol.
4. Ministerul Economiei, în termen de pînă la 1 octombrie 2003, va prezenta Guvernului spre examinare pachetul de documente necesar, prevăzut de legislaţia în vigoare, cu privire la zonele economice libere.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: |
|
| Ministrul economiei | Marian Lupu |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul justiţiei | Vasile Dolghieru |
Chişinău, 26 septembrie 2003. |
|
| Nr.1156. |