BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

1157/29.09.2003 Hotărîre cu privire la selectarea băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
29.09.2003

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la selectarea băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului

asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen

nr. 1157  din  29.09.2003

 (în vigoare 17.10.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.215-217 art.1252 din 17.10.2003

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Criteriile de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen, conform anexei nr.1;

Componenţa nominală a Comisiei de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen, conform anexei nr.2;

Regulamentul privind activitatea Comisiei de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen, conform anexei nr.3.

2. Casa Naţională de Asigurări Sociale, în termen de 5 zile din data publicării prezentei hotărîri, va anunţa un concurs al ofertelor de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen.

3. Comisia nominalizată va efectua concursul de selectare a băncilor în două etape:

etapa întîi - va include selectarea băncilor cu un grad înalt de stabilitate şi capacitatea de deservire a mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat depozitate la conturi în termen, autorizate de Banca Naţională a Moldovei pentru primirea acestor depozite de la organele de stat;

etapa a doua - va include selectarea finală din numărul băncilor deja selectate în cadrul primei etape, în baza celor mai joase costuri de deservire a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Ofertele băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen se prezintă Comisiei;

pentru etapa întîi - în termen de 10 zile din data publicării anunţului;

pentru etapa a doua - în termen de 15 zile din data publicării anunţului.

4. Comisia sus-numită, în termen de o lună din data publicării anunţului, va totaliza ofertele înaintate de bănci, prezentînd Guvernului rezultatele concursului.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.1157 din 29 septembrie 2003

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comisiei de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului

asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.1157 din 29 septembrie 2003

REGULAMENTUL

privind activitatea Comisiei de selectare a băncilor pentru

plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale

de stat la conturi de depozit în termen

1. Comisia de selectare a băncilor pentru plasarea excedentelor bugetului asigurărilor sociale de stat la conturi de depozit în termen (în continuare - Comisia) activează în perioada selectării băncilor, totalizării ofertelor şi prezentării rezultatelor concursului.

2. Comisia va elabora caietul de sarcini, care va fi înmînat băncilor participante, la solicitarea acestora.

3. Comisia va efectua totalizarea ofertelor prezentate în două etape:

etapa întîi - examinarea ofertelor ce ţin de gradul de stabilitate şi capacitatea de deservire a Casei Naţionale de Asigurări Sociale;

etapa a doua - examinarea ofertelor ce ţin de costurile de deservire a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

4. Comisia va convoca şedinţele pe măsura necesităţilor.

5. Şedinţa Comisiei se consideră deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din componenţa ei.

6. Acumularea de puncte se va efectua pentru fiecare criteriu în parte. Punctajul maxim se atribuie băncii care prezintă cel mai bun indicator, iar pentru ceilalţi participanţi punctajul se recalculează în raport cu indicatorul cel mai bun.

7. Selectarea băncilor la etapa a doua se efectuează în baza sumării punctajului acumulat, conform condiţiilor etapei întîi şi etapei a doua.

8. Decizia Comisiei vizînd selectarea băncii în cadrul concursului se adoptă în baza punctajului total obţinut.

9. În baza rezultatelor concursului va fi evaluată banca cîştigătoare.

10. Deciziile Comisiei se consemnează în procese-verbale, semnate de către membrii Comisiei prezenţi la şedinţă.

11. Comisia va efectua totalizarea ofertelor înaintate de bănci şi va prezenta Guvernului rezultatele concursului.

12. Comisia, în termen de maximum 5 zile, după publicarea hotărîrii respective de Guvern, va aduce la cunoştinţă participanţilor rezultatele concursului.