BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1172/21.12.2010 Hotărîre cu privire la acordarea titlului de parc industrial Societăţii cu Răspundere Limitată "Bioenergagro"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.12.2010

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la acordarea titlului de parc industrial

Societăţii cu Răspundere Limitată “Bioenergagro”

nr. 1172  din  21.12.2010

 (în vigoare 24.12.2010) 

Monitorul Oficial nr.254-256 art.1290 din 24.12.2010

* * *

În conformitate cu prevederile art.10 alin.(4), art.l 1 şi art.12 alin.(l) lit. a) din Legea nr.182 din 15 iulie 2010 cu privire la parcurile industriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.561), art.12 alin.(4) din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, art.79 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), precum şi în scopul implementării primului proiect investiţional “Complexul pentru producerea biogazului”, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acordă titlul de parc industrial Societăţii cu Răspundere Limitată “Bioenergagro”, cu preluarea de către aceasta a funcţiilor întreprinderii administratoare a parcului industrial “Bioenergagro”, amplasat în satul Ţarigrad, raionul Drochia, pe terenul cu suprafaţa de 13,49 ha (cod cadastral 36411060254), proprietate privată a societăţii nominalizate.

2. Se modifică categoria de destinaţie a terenului agricol, menţionat la punctul 1 al prezentei hotărîri, cu trecerea în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale, în legătură cu crearea parcului industrial.

3. Societatea cu Răspundere Limitată “Bioenergagro” va organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafaţa amplasării parcului industrial.

4. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va asigura operarea modificărilor în documentaţia cadastrală, ce se impun conform prezentei hotărîri.