Hotărâri
1183/23.12.97 Hotărîre cu privire la modificarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la modificarea şi abrogarea unor hotărîri ale
Guvernului Republicii Moldova
Nr.1183 din 23.12.97
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.12-13/74 din 19.02.1998
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Punctul 4 din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 372 din
18 iunie 1993 "Cu privire la principiile de activitate şi protecţia
socială a observatorilor militari şi contingentului pentru regimul de
încetare a focului şi securitate în zona de conflict" se expune în
următoarea redacţie:
"4. Durata aflării în contingentul militar sau grupul de
observatori, serviciul permanent din subdiviziunile de poliţie dislocate
în municipiul Bender şi raionul Dubăsari în perioada regimului de
securitate în zona conflictului armat se include în vechimea în muncă
pentru stabilirea pensiei, luîndu-se în calcul pentru fiecare zi de
aflare în zona de securitate cîte trei zile vechime în muncă".
2. Subpunctul a) al punctului 8 din Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 78 din 21 februarie 1994 "Cu privire la modul de calculare a
vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor
militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor
afacerilor interne" (Monitorul, 1994, nr. 2, art. 50) după alineatul doi
se completează cu un nou alineat, avînd următorul cuprins:
"timpul exercitării serviciului în subdiviziunile de poliţie
dislocate în municipiul Bender şi raionul Dubăsari pe perioada regimului
de securitate în zona conflictului armat".
3. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldovanr. 515 din 12
august 1993 "Cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii
Moldova din 18 iunie 1993 nr. 372".
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Ion CIUBUC
Chişinău, 23 decembrie 1997.
Nr. 1183.