1185/12.10.2006 Hotărîre cu privire la transmiterea unor mijloace fixe
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la transmiterea unor mijloace fixe
nr. 1185 din 12.10.2006
(în vigoare 20.10.2006)
Monitorul Oficial nr.164-167 art.1274 din 20.10.2006
* * *
În temeiul articolului 8 al Legii nr.523-XV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se transmite, cu acordul Consiliului local, fîntîna arteziană, linia de alimentare a acesteia cu energie electrică şi bazinul de apă cu capacitatea de 250 m3 din proprietatea publică a statului, cu valoarea de 235269,2 lei, aflate la balanţa Bazei Speciale Medicale nr.1 Curchi, subordonată Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare, în proprietatea publică a comunei Vatici, r-nul Orhei.
2. Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi Consiliul local al comunei Vatici, vor institui comisia de predare-primire a sus-numitelor mijloace fixe, asigurînd transmiterea acestora, în termen de o lună, conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările ulterioare.
3. Se stabileşte că Primăria comunei Vatici, raionul Orhei, va asigura volumul intangibil de apă destinat securităţii antiincendiare pentru Baza Specială Medicală nr.1 Curchi, r-nul Orhei.
4. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va opera în documentaţia cadastrală modificările ce decurg din prezenta hotărîre.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
| Ministrul finanţelor | Mihail Pop |
Chişinău, 12 octombrie 2006. |
|
| Nr.1185. |