1189/15.05.97 Hotărîre asupra raportului privind activitatea Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
asupra raportului privind activitatea Comisiei de Stat
pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare
nr. 1189-XIII din 15.05.97
(în vigoare 15.05.1997)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-44 art.386 din 03.07.1997
* * *
În urma dezbaterilor asupra raportului privind activitatea Comisiei de Stat pentru Piaţă Hîrtiilor de Valoare, prezentat de preşedintele acestei comisii,
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. - Se ia act de raportul privind activitatea Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare.
Art.2. - Guvernul:
va asigura finalizarea procesului de atribuire a dreptului de proprietate cetăţenilor Republicii Moldova care au devenit acţionari în rezultatul privatizării contra bonuri patrimoniale (inclusiv eliberarea extraselor din registrul acţionarilor);
va prezenta, pînă la 30 mai 1997, Parlamentului proiectul Legii privind Comisia Naţională pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, conform Hotărîrii Parlamentului nr.391-XIII din 15 martie 1995 despre punerea în aplicare a Legii cu privire la Programul de stat de privatizare pentru anii 1995-1996;
va elabora, pînă la 1 iulie 1997, măsurile necesare asigurării unui grad mai înalt de transparenţă pe piaţa hîrtiilor de valoare;
va prezenta Parlamentului, pînă la 1 august 1997, noua redacţie a Legii privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori.
Art.3. - Guvernul, Procuratura Generală:
vor exercita un control mai riguros asupra activităţii participanţilor profesionişti la piaţa hîrtiilor de valoare, în special a fondurilor de investiţii pentru privatizare şi a companiilor fiduciare, în ce priveşte efectuarea operaţiunilor cu hîrtii de valoare;
vor intensifica conlucrarea organelor de drept şi ale administraţiei publice cu scopul de a asigura respectarea strictă a prevederilor legislaţiei şi de a evita încălcările ei pe piaţa hîrtiilor de valoare.
Art.4. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru MOŢPAN |
Chişinău, 15 mai 1997. |
|
| Nr.1189-XIII. |