BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 120 din 26.02.2020

cu privire la aprobarea însemnelor uniformei şi a normelor de echipare cu uniformă a funcţionarului fiscal cu statut special

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.02.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea însemnelor uniformei şi a normelor de echipare

cu uniformă a funcţionarului fiscal cu statut special

nr. 120  din  26.02.2020

 (în vigoare 13.03.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 75-83 art. 220 din 13.03.2020

* * *

În temeiul art.1375 alin.(2) din Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) însemnele uniformei funcţionarului fiscal cu statut special, conform anexei nr.1;

2) obiectele de uniformă a funcţionarului fiscal cu statut special, conform anexei nr.2;

3) normele de asigurare cu echipament a funcţionarului fiscal cu statut special, conform anexei nr.3.

2. Serviciul Fiscal de Stat se învesteşte cu dreptul de a aproba regulile de purtare a uniformei şi a însemnelor distinctive.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.120/2020

ÎNSEMNELE UNIFORMEI

funcţionarului fiscal cu statut special

Se stabilesc următoarele însemne ale uniformei funcţionarului fiscal cu statut special:

1. Epoleţii

1) Epoleţii pentru uniforma funcţionarului fiscal cu statut special sunt însemnele oficiale care determină gradul special al posesorului în ierarhia funcţionarului fiscal cu statut special.

2) Conform destinaţiei uniformei, epoleţii se divizează în epoleţi pentru ţinuta de gală şi epoleţi pentru ţinuta de serviciu.

3) Epoletul pentru uniforma de gală este un epolet cusut nedetaşabil, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 135×48 mm, având marginile laterale uşor concave (epoletul în lungime), iar cea interioară – terminată în vârf ascuţit.

4) Epoletul pentru uniforma de serviciu este un epolet cusut nedetaşabil, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 135×48 mm, având marginea interioară terminată în semicerc.

5) Epoletul funcţionarului fiscal cu statut special cu grad de general are bordură de culoare albastră cu lăţimea de 3 mm şi câmpul cu steluţele de grad brodate. La distanţa de 16 mm de vârful marginii interioare este aplicată, în calitate de insignă de epolet, Stema de Stat a Republicii Moldova.

6) Epoletul funcţionarului fiscal cu statut special de până la grad de general are bordură de lăţimea 3 mm şi câmpul albastru-deschis, iar pe mijloc, longitudinal, un galon de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 22 mm pentru gradele de colonel, locotenent colonel şi maior şi 16 mm pentru gradele de căpitan, locotenent major şi locotenent. La distanţa de 11 mm de vârful marginii interioare este dispus un nasture de metal cu diametrul de 14 mm, de culoarea aurului, cu imaginea în relief a Stemei de Stat a Republicii Moldova, iar sub acesta, la distanţa de 5 mm – insigna de epolet.

7) Epoletul pentru trenci este un epolet cusut nedetaşabil, care are câmpul de culoare albastră-închis.

8) Amplasarea steluţelor de grad pe epoleţi se efectuează corespunzător gradului ierarhic al funcţionarului fiscal cu statut special şi urmează modelul de ordonare a steluţelor stabilit pentru epoleţii Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Epoleţii pentru uniforma de serviciu a funcţionarului

fiscal cu statut special de până la grad de general

Epoleţii pentru uniforma de gală a funcţionarului

fiscal cu statut special de până la grad de general

 

2. Ecusonul de mânecă stângă

Ecusonul de mânecă stângă reprezintă o acvilă poziţionată în cadrul unui semioval rotunjit în partea de jos, de culoare albastră-închis, pe perimetru fiind conturat de o împletitură cu lăţimea de 4 mm la distanţa de 2 mm de la margine. Acvila este cruciată galben, ciocată şi membrată roşu, ţinând în gheara dreaptă un corn al abundenţei, alb şi plin cu monede galbene, iar în cea stângă – un sul de hârtie, de asemenea alb, şi purtând pe piept un scut tăiat, roşu şi albastru, încărcat cu un cap de bour broşând, galben, cu o stea cu opt raze între coarne şi însoţit jos în dextra de o roză heraldică, iar jos în senestra de o semilună conturnată, toate de asemenea galbene. Înălţimea ecusonului este de 90 mm, iar lăţimea – de 70 mm.

Ecusonul de mânecă stângă

pentru uniforma funcţionarului fiscal cu statut special

3. Broderiile

Broderiile la guler şi la manşete pentru uniforma funcţionarului fiscal cu statut special reprezintă crenguţe stilizate de brad, realizate din fir de aur.

Broderia pentru uniforma funcţionarului fiscal cu statut special

4. Cocarda de coifură

Cocarda de coifură pentru uniforma de gală a funcţionarului fiscal cu statut special reprezintă Stema de Stat a Republicii Moldova având acvila şi accesoriile acvilei de aur şi integrată în cadrul unui oval format din crenguţe de brad cu înălţimea de 47 mm şi lăţimea de 41 mm.

Cocarda de coifură pentru uniforma de gală

a funcţionarului fiscal cu statut special

5. Insigna de epolet

Insigna de epolet pentru uniforma funcţionarului fiscal cu statut special reprezintă o acvilă cruciată de aur, ţinând în gheara dreaptă un corn al abundenţei plin cu monede de aur, iar în cea stângă – un sul de hârtie şi purtând pe piept un scut tăiat, încărcat cu un cap de bour broşând, cu o stea cu opt raze între coarne şi însoţit jos în dextra de o roză heraldică, iar jos în senestra de o semilună conturnată. Insigna este realizată în întregime din fir de aur şi are dimensiunile de 20x20 mm.

Insigna de epolet pentru uniforma

funcţionarului fiscal cu statut special

6. Nasturii

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 23 mm sunt fixaţi pe veston în partea din faţă.

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe fâşia cusută perpendicular tivului mânecii într-o linie dreaptă, la distanţa de 2,8 mm unul faţă de altul (cinci nasturi pentru fiecare mânecă).

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe chipiul bărbaţilor, de o parte şi de alta a cozorocului.

7. Eghiletul

Eghiletul pentru uniforma de gală a funcţionarului fiscal cu statut special reprezintă un şnur textil împletit din fir de aur, combinat din segmente de două tipuri, cu grosimea de 5 mm la segmentul mai subţire şi de 24 mm la cel mai gros, îmbinate cu şnururi subţiri din fir de aur şi cu elemente de prindere de haină confecţionate din acelaşi şnur. Şnurul subţire are la un capăt un nod cu un cui de eghilet cu lungimea de 90 mm. Acest eghilet se poartă prins de umărul drept, capetele împletite ale şnurului fiind prinse sub epolet, iar cuiul atârnă în faţă de sub nasturele vestonului.

Eghilet pentru uniforma de gală a

funcţionarului fiscal cu statut special

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.120/2020

OBIECTELE DE UNIFORMĂ

a funcţionarului fiscal cu statut special

I. Descrierea uniformei de serviciu a funcţionarului fiscal

cu statut special – bărbaţi (figurile 1 şi 2)

1. Chipiu de serviciu (figurile 3 şi 4)

Chipiul este confecţionat din ţesătură în amestec (lână – 70%, poliester – 28%, lycra – 2%), cu densitatea de 220-250 g/m2, de culoare albastră-închis şi formă ovală. Bordura chipiului este confecţionată din ţesătură de culoare albastră-închis de 50 mm. Partea din faţă a calotei are înălţimea de 80 mm, iar pe mijlocul calotei în partea din faţă deasupra cozorocului, simetric pe centru, este amplasată imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în cadrul unui oval aurit cu crenguţe de brad. Pe partea de jos а bordurii din faţă, de o parte şi de alta а cozorocului, sunt fixaţi doi nasturi de metal cu diametrul de 15 mm, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova. De nasturi este prins un şnur împletit din fir de aur (din piele), diametrul fiind de 14 mm. Partea superioară a cozorocului este garnisită cu piele lăcuită de culoare neagră, iar cea inferioară este garnisită cu postav. Interiorul chipiului este căptuşit cu ţesătură din bumbac.

2. Veston de serviciu (figurile 5 şi 6)

Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%), cu densitatea de 260-270 g/m2. Vestonul reprezintă un sacou de tip clasic de culoare albastră-închis, cu guler răsfrânt cu rever. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti nedetaşabili. Mâneca este clasică, din două cusături, pe partea stângă laterală de sus fiind proiectat ecusonul Serviciului Fiscal de Stat. Partea din faţă este formată dintr-un rând din trei nasturi de culoare aurie, pe care este reprezentată Stema de Stat a Republicii Moldova şi două buzunare laterale cu clapă în partea de jos şi unul sus pe partea stângă fără clapă. Pe reverul gulerului şi pe manşetele vestonului funcţionarului fiscal cu grad de general sunt brodate frunzuliţe stilizate de brad de culoare aurie. Partea din spate are o cusătură pe mijloc, care se termină cu un şliţ. Căptuşeala este din 60% poliester şi 40% mătase.

3. Pantaloni de serviciu (figura 7)

Pantalonii sunt de tip clasic, compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază fiind din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2, de culoare albastră-închis. Şliţul şi buzunarele sunt executate cu tighel, căptuşeala fiind constituită din 60% poliester şi 40% mătase.

4. Cămaşă de serviciu (figura 8)

Cămaşă cu mânecă lungă, de culoare albă, cu guler răsfrânt, în stil clasic, confecţionată din stofă din bumbac.

5. Trenci de serviciu (figura 9)

Trenciul este constituit din piepţi, spate, mâneci şi guler cu ştei. Piepţii sunt formaţi din două repere simetrice trasate cu linii de tighel pe margini. Trenciul este ajustat şi se încheie la un rând de nasturi plasaţi în cinci niveluri. Mai jos de linia taliei sunt plasate, în unghi, două buzunare cu bordură. Mâneca este de croială clasică, cu şliţ, pe care sunt aplicaţi patru nasturi. La distanţa de 9 cm de la cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti, care se încheie cu nasturi pentru fixarea epoleţilor nedetaşabili. Trenciul este prevăzut suplimentar cu o vestă detaşabilă de postav, care se fixează cu ajutorul fermoarelor şi al capselor metalice.

6. Pantofi de serviciu

Pantofii sunt confecţionaţi în stil clasic din piele naturală de culoare neagră şi se încheie cu şireturi.

7. Mănuşi de serviciu

Mănuşile sunt confecţionate din piele naturală de culoare neagră, formate din bază cu patru degete, degetul mare şi clini suplimentari. În partea laterală spate mănuşile sunt prevăzute cu tăietură. Marginea şi tăietura mănuşilor sunt prelucrate cu bordură din piele, iar în partea superioară pe mijloc este imprimată stema Serviciului Fiscal de Stat. Mănuşile sunt căptuşite cu tricot.

8. Nasturi (figura 10)

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova sunt fixaţi pe veston în partea din faţă (trei nasturi cu diametrul de 23 mm).

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe chipiu, de o parte şi de alta a cozorocului.

9. Cravată

Cravata este constituită din piesa de bază, nod şi bentiţă. Piesa de bază are forma unui trapez alungit şi se termină în unghi ascuţit. Nodul este permanent, de formă triunghiulară. Bentiţa este formată din două jumătăţi de formă dreptunghiulară.

II. Descrierea uniformei de serviciu a funcţionarului fiscal

cu statut special – femei (figurile 11 şi 12)

10. Bonetă de serviciu (figurile 13 şi 14)

Boneta este executată din fetru de lână de culoare albastră-închis, de formă ovală. Calota are înălţimea de 65 mm, iar pe mijlocul calotei în partea din faţă, simetric pe centru, este amplasată imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în cadrul unui oval aurit cu crenguţe de brad. Pe partea de sus calota este prevăzută cu o mică adâncitură de 1,5 mm, tighelită pe perimetrul adânciturii cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 0,6 mm. În interior boneta este căptuşită cu ţesătură din bumbac.

11. Veston de serviciu (figurile 15 şi 16)

Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2. Vestonul reprezintă un sacou de tip clasic de culoare albastră-închis, cu guler răsfrânt cu rever. Pe reverul gulerului şi pe manşetele vestonului funcţionarului fiscal cu grad de general sunt brodate frunzuliţe stilizate de brad de culoare aurie. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti nedetaşabili. Mâneca este clasică din două cusături, pe partea stângă laterală de sus este proiectat ecusonul Serviciului Fiscal de Stat. Partea din faţă este formată din: un rând din trei nasturi de culoare aurie, pe care este reprezentată Stema de Stat a Republicii Moldova, şi două buzunare laterale cu clapă în partea de jos. Partea din spate are o cusătură pe mijloc. Căptuşeala este din 60% poliester şi 40% mătase.

12. Fustă de serviciu (figura 17)

Fusta este dreaptă, de tip creion, lungimea fiind la linia genunchiului. Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2, de culoare albastră-închis, fiind construită din faţă, spate şi betelie. Faţa este executată dintr-un singur reper. Cambrarea în talie se realizează prin intermediul a două pense amplasate simetric. Spatele este confecţionat din două repere simetrice ce se termină cu şliţ. Fusta se încheie lateral cu ajutorul fermoarului camuflat şi un nasture. Căptuşeala este din 80% poliester şi 20% mătase.

13. Cămaşă de serviciu (figura 18)

Cămaşă cu mânecă lungă, de culoare albă, în stil clasic, confecţionată din stofă din bumbac.

14. Trenci de serviciu (figura 19)

Trenciul este constituit din piepţi, spate, mâneci şi guler cu ştei. Piepţii sunt formaţi din două repere simetrice trasate cu linii de tighel pe margini. Trenciul este ajustat şi se încheie la un rând de nasturi plasaţi în cinci niveluri. Mai jos de linia taliei sunt plasate, în unghi, două buzunare cu bordură. Mâneca este de croială clasică, cu şliţ, pe care sunt aplicaţi patru nasturi. La distanţa de 9 cm de la cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti, care se încheie cu nasturi pentru fixarea epoleţilor nedetaşabili. Trenciul este căptuşit cu mătase şi prevăzut suplimentar cu o vestă detaşabilă de postav, care se fixează cu ajutorul fermoarelor şi al capselor metalice.

15. Pantofi de serviciu

Pantofii sunt confecţionaţi în stil clasic din piele naturală de culoare neagră şi au înălţimea tocului de 5-7 cm.

16. Mănuşi de serviciu

Mănuşile sunt confecţionate din piele naturală de culoare neagră, formate din bază cu patru degete, degetul mare şi clini suplimentari. În partea laterală spate mănuşile sunt prevăzute cu tăietură. Marginea şi tăietura mănuşilor sunt prelucrate cu bordură din piele, iar în partea superioară pe mijloc este imprimată stema Serviciului Fiscal de Stat. Mănuşile sunt căptuşite cu tricot.

17. Nasturi (figura 20)

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova sunt fixaţi pe veston – trei nasturi, şi pe trenciul de serviciu – cinci nasturi cu diametrul de 23 mm.

III. Descrierea uniformei de gală a funcţionarului fiscal

cu statut special – bărbaţi (figurile 21 şi 22)

18. Chipiu de gală (figurile 23 şi 24)

Chipiul este confecţionat din ţesătură în amestec (lână – 70%, poliester – 28%, lycra – 2%), cu densitatea de 220-250 g/m2, de culoare albastră-închis şi formă ovală. Bordura chipiului este confecţionată din ţesătură de culoare albastră-închis de 50 mm. Partea din faţă a calotei are înălţimea de 80 mm, iar pe mijlocul calotei în partea din faţă deasupra cozorocului, simetric pe centru, este amplasată imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în cadrul unui oval aurit cu crenguţe de brad. Pe partea de jos а bordurii din faţă, de o parte şi de alta а cozorocului, sunt fixaţi doi nasturi de metal cu diametrul de 15 mm, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova. De nasturi este prins un şnur împletit din fir de aur, diametrul fiind de 14 mm. Partea superioară a cozorocului este garnisită cu piele lăcuită de culoare neagră, pe care sunt aplicate frunzuliţe de brad de culoare aurie, iar cea inferioară este garnisită cu postav. Interiorul chipiului este căptuşit cu ţesătură din bumbac.

19. Veston de gală (figurile 25 şi 26)

Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2. Vestonul reprezintă un sacou de tip clasic din ţesătură de bază de culoare albastră-închis, cu guler ştei confecţionat din ţesătură similară.

Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti nedetaşabili, fixaţi cu vârful ascuţit spre interior. Mâneca este clasică, din două cusături. La distanţa de 90 mm de cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. La distanţa de 15 mm de la tivul mânecii este fixată de jur-împrejur o fâşie din ţesătură de bază cu lăţimea de 100 mm, tighelită cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm. Pe fâşia de ţesătură este aplicată broderia din o crenguţă stilizată de brad realizată din fir de aur pentru funcţionarul fiscal cu statut special de până la grad de general şi crenguţe similare pe tot perimetrul mânecii pentru funcţionarul fiscal cu statut special cu grad de general.

Perpendicular tivului mânecii este fixată o fâşie din ţesătură de bază cu lăţimea de 30 mm şi lungimea de 135 mm, rotunjită în partea de sus şi tighelită cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm.

Vestonul se încheie la un rând din nasturi plasaţi în cinci niveluri. Pe partea din faţă de jos a vestonului sunt amplasate două buzunare laterale cu clapă în partea de jos de dimensiuni 46x137 mm. Marginile buzunarelor sunt tighelite cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 6 mm. Partea de jos a clapei este dreaptă, cu colţurile uşor rotunjite. Colţurile de la marginea de jos a reverelor vestonului sunt uşor rotunjite. Reverul stâng este prevăzut de sus până jos cu un cant de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm. Pe gulerul ştei este aplicată broderia din câte o crenguţă stilizată de brad realizată din fir de aur amplasate simetric pe ambele părţi ale gulerului pentru funcţionarul fiscal cu statut special de până la grad de general şi crenguţe similare pe tot perimetrul gulerului pentru funcţionarul fiscal cu statut special cu grad de general. Gulerul este garnisit pe margini cu un cant albastru-deschis de 3 mm.

Partea din spate a vestonului are două cusături simetrice, care se termină cu şliţuri. Căptuşeala este din 60% poliester şi 40% mătase.

Vestonul este însoţit de eghilet.

20. Pantaloni de gală (figura 27)

Pantalonii sunt de tip clasic, compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2. Sunt de culoare albastră-închis, cu lampas din ţesătură de bază de culoare albastră-deschis, lăţimea fiind de 3 mm pentru funcţionarul fiscal cu statut special de până la grad de general şi 10 mm pentru funcţionarul fiscal cu statut special cu grad de general. Şliţul şi buzunarele sunt executate cu tighel, căptuşeala fiind din 60% poliester şi 40% mătase.

21. Cămaşă de gală (figura 28)

Cămaşă cu mânecă lungă, de culoare albă, cu guler ştei, în stil clasic, confecţionată din stofă de bumbac.

22. Trenci de gală (figura 29)

Trenciul este constituit din piepţi, spate, mâneci şi guler cu ştei. Piepţii sunt formaţi din două repere simetrice trasate cu linii de tighel pe margini. Trenciul este ajustat şi se încheie la un rând de nasturi plasaţi în cinci niveluri. Mai jos de linia taliei sunt plasate, în unghi, două buzunare cu bordură. Mâneca este de croială clasică, cu şliţ, pe care sunt aplicaţi patru nasturi. La distanţa de 9 cm de la cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti, care se încheie cu nasturi pentru fixarea epoleţilor nedetaşabili. Trenciul este prevăzut suplimentar cu o vestă detaşabilă de postav, care se fixează cu ajutorul fermoarelor şi al capselor metalice.

23. Pantofi de gală

Pantofii sunt confecţionaţi în stil clasic din piele naturală de culoare neagră şi se încheie cu şireturi.

24. Mănuşi de gală

Mănuşile sunt confecţionate din material de culoare albă, formate din bază cu patru degete, degetul mare şi clini suplimentari. În partea laterală spate mănuşile sunt prevăzute cu tăietură. Marginea şi tăietura mănuşilor sunt prelucrate cu bordură din piele, iar în partea superioară pe mijloc este imprimată stema Serviciului Fiscal de Stat. Mănuşile sunt căptuşite cu tricot.

25. Nasturi (figura 30)

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova sunt fixaţi pe veston în partea din faţă (cinci nasturi cu diametrul de 23 mm).

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe fâşia cusută perpendicular tivului mânecii într-o linie dreaptă, la distanţa de 2,8 mm unul faţă de altul (cinci nasturi pentru fiecare mânecă).

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe chipiul bărbaţilor, de o parte şi de alta a cozorocului.

IV. Descrierea uniformei de gală a funcţionarului fiscal

cu statut special – femei (figurile 31 şi 32)

26. Bonetă de gală (figurile 33 şi 34)

Boneta este executată din fetru de lână de culoare albastră-închis, de formă ovală. Calota are înălţimea de 65 mm, iar pe mijlocul calotei în partea din faţă, simetric pe centru, este amplasată imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în cadrul unui oval aurit cu crenguţe de brad. Pe partea de sus calota este prevăzută cu o mică adâncitură de 1,5 mm, tighelită pe perimetrul adânciturii cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 0,6 mm. În interior boneta este căptuşită cu ţesătură din bumbac.

27. Veston de gală (figurile 35 şi 36)

Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2. Vestonul reprezintă un sacou de tip clasic din ţesătură de bază de culoare albastră-închis, cu guler ştei confecţionat din ţesătură similară.

Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti nedetaşabili, fixaţi cu partea rotunjită spre interior. Mâneca este clasică, din două cusături. La distanţa de 90 mm de cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. La distanţa de 15 mm de la tivul mânecii este fixată de jur-împrejur o fâşie din ţesătură de bază cu lăţimea de 100 mm, tighelită cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm. Pe fâşia de ţesătură este aplicată broderia din o crenguţă stilizată de brad realizată din fir de aur pentru funcţionarul fiscal cu statut special de până la grad de general şi crenguţe similare pe tot perimetrul mânecii pentru funcţionarul fiscal cu statut special cu grad de general. Perpendicular tivului mânecii este fixată o fâşie din ţesătură de bază cu lăţimea de 30 mm şi lungimea de 135 mm, rotunjită în partea de sus şi tighelită cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm.

Vestonul se încheie la un rând din şase nasturi plasaţi în cinci niveluri. Nivelul de sus prevede doi nasturi amplasaţi la mijloc, simetric în raport cu gulerul. Pe partea din faţă de jos a vestonului sunt amplasate două buzunare laterale cu clapă în partea de jos cu dimensiunile de 46x137 mm. Marginile buzunarelor sunt tighelite cu o dungă de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 6 mm. Partea de jos a clapei este dreaptă, cu colţurile uşor rotunjite. Colţurile de la marginea de jos a reverelor vestonului sunt uşor rotunjite. Reverul stâng este prevăzut de sus până jos cu un cant de culoare albastră-deschis cu lăţimea de 3 mm. Pe gulerul ştei este aplicată broderia din câte o crenguţă stilizată de brad realizată din fir de aur, amplasată simetric pe ambele părţi ale gulerului, pentru funcţionarul fiscal cu statut special de până la grad de general şi crenguţe similare pe tot perimetrul gulerului pentru funcţionarul fiscal cu statut special cu grad de general. Gulerul este garnisit pe margini cu un cant albastru-deschis de 3 mm. Partea din spate a vestonului are două cusături simetrice, fără şliţuri. Căptuşeala este din 60% poliester şi 40% mătase.

Vestonul este însoţit de eghilet.

28. Fustă de gală (figura 37)

Fusta este dreaptă, de tip creion, lungimea fiind la linia genunchiului. Compoziţia fibroasă a ţesăturii de bază este din: lână – 75%, poliester – 23%, lycra – 2%, cu densitatea de 260-270 g/m2, de culoare albastră-închis, fiind construită din faţă, spate şi betelie. Faţa este executată dintr-un singur reper. Cambrarea în talie se realizează prin intermediul a două pense amplasate simetric. Spatele este confecţionat din două repere simetrice ce se termină cu şliţ. Fusta se încheie lateral cu ajutorul fermoarului camuflat şi un nasture. Căptuşeala este din 80% poliester şi 20% mătase.

29. Cămaşă de gală (figura 38)

Cămaşă de gală cu mânecă lungă, de culoare albă, cu guler ştei, în stil clasic, confecţionată din stofă de bumbac.

30. Trenci de gală (figura 39)

Trenciul este constituit din piepţi, spate, mâneci şi guler cu ştei. Piepţii sunt formaţi din două repere simetrice, trasate cu linii de tighel pe margini. Trenciul este ajustat şi se încheie la un rând de nasturi plasaţi în cinci niveluri. Mai jos de linia taliei sunt plasate, în unghi, două buzunare cu bordură. Mâneca este de croială clasică, cu şliţ, pe care sunt aplicaţi patru nasturi. La distanţa de 9 cm de la cusătura de montare a mânecii stângi se aplică ecusonul de mânecă. Pe linia umărului sunt proiectaţi epoleţi înguşti, care se încheie cu nasturi pentru fixarea epoleţilor nedetaşabili. Trenciul este căptuşit cu mătase şi prevăzut suplimentar cu o vestă detaşabilă de postav, care se fixează cu ajutorul fermoarelor şi al capselor metalice.

31. Pantofi de gală

Pantofii sunt confecţionaţi în stil clasic din piele naturală de culoare neagră şi au înălţimea tocului de 5-7 cm.

32. Mănuşi de gală

Mănuşile sunt confecţionate din material de culoare albă, formate din bază cu patru degete, degetul mare şi clini suplimentari. În partea laterală spate mănuşile sunt prevăzute cu tăietură. Marginea şi tăietura mănuşilor sunt prelucrate cu bordură din piele, iar în partea superioară pe mijloc este imprimată stema Serviciului Fiscal de Stat. Mănuşile sunt căptuşite cu tricot.

33. Nasturi (figura 40)

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova sunt fixaţi pe veston în partea din faţă (şase nasturi cu diametrul de 23 mm).

Nasturii de metal, de culoare aurie, cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu diametrul de 15 mm sunt fixaţi pe fâşia cusută perpendicular tivului mânecii într-o linie dreaptă, la distanţa de 2,8 mm unul faţă de altul (cinci nasturi pentru fiecare mânecă).

Uniforma de serviciu pentru funcţionarii fiscali cu statut special – bărbaţi

Uniforma de serviciu pentru funcţionarii fiscali cu statut special – femei

Uniforma de gală pentru funcţionarii fiscali cu statut special – bărbaţi

Uniforma de gală pentru funcţionarii fiscali cu statut special – femei

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.120/2020

NORMELE

de asigurare cu echipament a funcţionarului fiscal cu statut special

1. În sensul prezentei anexe, următoarele noţiuni semnifică:

diferenţă valorică – valoarea reziduală a uniformei neutilizate definitiv (conform termenului de purtare) corespunzătoare termenului rămas de purtare;

uniformă – set de bunuri materiale alcătuite din îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesoriile acesteia conform prezentei anexe.

2. Termenul iniţial de port al uniformei se stabileşte din data eliberării de la depozit, iar apoi se respectă periodicitatea prevăzută în prezenta anexă.

3. Uniforma se eliberează de la depozit în strictă conformitate cu garnitura de confecţie, conform funcţiilor şi gradelor speciale ale funcţionarilor fiscali şi prezentei anexe.

4. În situaţii neordinare (mărimi nestandard), ca excepţie, se permite confecţionarea uniformei, în mod individual, cu respectarea strictă a modelului aprobat, precum şi a procesului tehnologic de confecţionare. Cheltuielile ce ţin de confecţionarea, în mod individual, a uniformei vor fi suportate de Serviciul Fiscal de Stat.

5. În cazul formării stocului nesolicitat de uniforme din motive obiective (fluctuaţia cadrelor, mărimi şi măsuri nesolicitate, stofă neîntrebuinţată la cusut), Serviciului Fiscal de Stat i se permite transmiterea lui, cu titlu gratuit, organizaţiilor bugetare şi obşteşti sau comercializarea acestuia funcţionarilor fiscali (la solicitare) ori agenţilor economici, la preţ de achiziţie, luând în considerare toate cheltuielile (transport, deplasări etc.) ce ţin de procurarea acestor bunuri materiale. Mijloacele băneşti obţinute în urma acţiunilor întreprinse vor fi vărsate integral în bugetul de stat.

6. Returnarea la depozit a obiectelor uniformei folosite este interzisă. Se consideră nefolosită uniforma care nu prezintă urme de utilizare.

7. În circumstanţele în care funcţionarul fiscal cu statut special încetează serviciul în instituţie din motive personale, în cazul modificării raporturilor de serviciu, comiterii unei infracţiuni sau pentru condamnare în bază de sentinţă judecătorească definitivă, el este obligat să achite diferenţa valorică a uniformei, precum şi a componentelor ei, la momentul eliberării din serviciu în caserie sau prin reţinere din salariu, dacă salariatul nu contestă acţiunea. În caz contrar, suma respectivă va fi percepută prin judecată.

8. Funcţionarii fiscali cu statut special concediaţi din serviciu pe motive de: trecere, prin transfer, la alt loc de muncă în organele de drept sau altă instituţie; concediere în legătură cu reducerea statelor de funcţii sau reorganizarea Serviciului Fiscal de Stat; concediere în legătură cu restabilirea în funcţie la locul de muncă conform hotărârii instanţei de judecată a persoanei care a îndeplinit anterior munca respectivă; imposibilitate de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu constatate prin examen medical de specialitate; ieşire la pensie sau întreruperea serviciului pe motive de invaliditate; deces, beneficiază de înlesniri prin scutirea de rambursarea valorii uniformei, precum şi a componentelor ei, neutilizate din plin, conform termenelor de port menţionate în prezenta anexă.

9. Amortizarea uniformei se suspendă pe perioada suspendării raporturilor de muncă ale funcţionarului fiscal cu statut special.