BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

1212/31.07.2000 Hotărîre privind unele măsuri pentru ameliorarea situaţiei create în sectorul electroenergetic şi în domeniul livrării de gaze naturale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.07.2000

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind unele măsuri pentru ameliorarea situaţiei create în sectorul

electroenergetic şi în domeniul livrării de gaze naturale

Nr.1212-XIV din 31.07.2000

 (în vigoare 17.08.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.102-105 art.757 din 17.08.2000

* * *

Audiind informaţia Comisiei parlamentare speciale pentru examinarea situaţiei create în sectorul electroenergetic şi în domeniul livrării de gaze naturale,

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

va interveni pe lîngă Guvernul Federaţiei Ruse în vederea urgentării perfectării juridice a transmiterii către Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă, în contul achitării datoriilor Republicii Moldova, a patrimoniului în valoare de 93,3 milioane dolari S.U.A., în calitate de cotă-parte în întreprinderea mixtă moldo-rusă "Moldova-Gaz" - S.A.;

va renegocia reducerea tarifelor pentru gazele livrate, stabilite în acordul pentru anul 2000;

va reglementa evidenţa datoriilor pentru gazele importate şi calcularea penalităţilor pentru neachitarea în termen;

va întreprinde măsurile necesare pentru instalarea pînă la sfîrşitul anului 2000, la hotarele ţării, a contoarelor de evidenţă a gazelor importate;

va interzice achitările reciproce şi cesiunea de creanţe ca modalitate de achitare a agenţilor economici pentru gazele consumate;

va prezenta Parlamentului, în termen de 1,5 luni, proiectele de legi privind modificarea titlului III din Codul fiscal în vederea anulării facilităţilor pentru intermediari, a articolelor 209 şi 211-213 din Codul civil în vederea interzicerii cesiunii de creanţe de către agenţii economici, precum şi proiectul de lege în problema spălării banilor;

va examina activitatea Ministerului Finanţelor, a Ministerului Industriei şi Energeticii, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, care nu au asigurat o situaţie normală în sectorul electroenergetic şi de asigurare cu gaze, şi va întreprinde măsuri pentru completarea cu cadre calificate a acestor autorităţi;

va transmite Procuraturii Generale, spre examinare, materialele reviziilor efectuate de către Departamentul Control Financiar şi Revizie de pe lîngă Ministerul Finanţelor în sectorul electroenergetic şi de aprovizionare cu gaze, precum şi materialele ce ţin de activitatea societăţilor pe acţiuni "Moldova-Gaz" (M.Lesnic), "Completgaz" (T.Bondarenco), "Moldovatransgaz" (G.Belenciuc) şi a Societăţii pe Acţiuni de tip închis "Gazsnabtranzit" (V.Cunev), ale căror patrimoniu include cota-parte a statului, pentru asigurarea unui control complex al activităţii acestora.

va elabora şi va aproba, în termen de o lună, în conformitate cu articolul 34 din Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze, metodologia de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate la gaze, care să includă:

- costul serviciilor;

- cheltuielile aferente exploatării şi dezvoltării întreprinderilor de gaze;

- cheltuielile aferente îndeplinirii cerinţelor de protecţie a mediului;

- pierderile de gaze naturale în magistralele şi reţelele de distribuţie;

va prezenta Parlamentului, în conformitate cu articolele 8 şi 10 din Legea cu privire la gaze, raportul său de activitate şi raportul financiar.