BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 1215 din 25.06.1997

privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
25.06.1997

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind modificarea şi completarea Legii despre

statutul deputatului în Parlament

Nr.1215-XIII din 25.06.97

 (în vigoare 13.11.1997) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.74-75 art.623 din 13.11.1997

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege.

1. La articolul 1 alineatul (1), textul "şi de prezenta lege" se substituie prin textul ", de prezenta lege şi de Regulamentul Parlamentului".

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art.2. - (1) Deputatul este persoană oficială şi reprezentant al puterii legislative supreme.

(2) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului.

(3) Orice mandat imperativ este nul.

(4) Deputaţii intră în exercitarea mandatului din momentul alegerii, cu condiţia validării lui ulterioare.

(5) Durata mandatului de deputat este de 4 ani. Acest termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de Constituţie.

(6) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces.

(7) Deputatul poate demisiona prin cerere scrisă, adresată Preşedintelui Parlamentului. Demisia deputatului se hotărăşte de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(8) Ridicarea mandatului de deputat are loc în caz de:

a) absenţă sistematică şi fără motive întemeiate a deputatului de la lucrările Parlamentului şi ale comisiei permanente din a cărei componenţă face parte;

b) refuz repetat de a executa legile şi hotărîrile Parlamentului;

c) participare la activitatea unor organe anticonstituţionale;

d) comitere de acţiuni ce contravin Constituţiei şi legilor;

e) incompatibilitate.

(9) În cazul menţionat la lit.a), ridicarea mandatului se face conform art.115 din Regulamentul Parlamentului.

(10) În cazurile menţionate la lit.b), c) şi d), ridicarea mandatului se face în baza raportului unei comisii de anchetă, care îşi desfăşoară activitatea conform art.33 şi 34 din Regulamentul Parlamentului, şi se hotărăşte de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(11) În cazul menţionat la lit.e), ridicarea mandatului are loc în condiţiile art.5 alin.(2) şi (3)."

3. Articolul 3: litera c) va avea următorul cuprins:

"c) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională.";

literele d) şi e) se exclud.

4. Articolul 5 alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Deputatului care se află într-un caz de incompatibilitate, după expirarea termenului menţionat la alin.(1), i se ridică mandatul de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza raportului Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi."

5. La articolul 7 alineatul (1), textul "a jumătate plus unu din numărul total de deputaţi" se substituie prin textul "majorităţii deputaţilor prezenţi".

6. Articolul 10:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.";

la alineatele (2), (3), (5) şi (6), textul "Procurorul Republicii Moldova" se substituie prin textul "Procurorul General" la cazul respectiv;

la alineatul (5), textul "a jumătate plus unu din numărul total de deputaţi" se substituie prin textul "al majorităţii deputaţilor aleşi".

7. Articolul 11:

la alineatul (1), textul "Procurorului Republicii Moldova" se substituie prin textul "Procurorului General";

la alineatul (3), după cuvîntul "Reţinerea" se introduce cuvîntul ", arestul".

8. Articolul 15:

alineatul (1) se exclude;

alineatele (2), (3) şi (4) devin respectiv alineatele (1), (2) şi (3).

9. La articolul 17 alineatul (2) litera f), textul "20 la sută din totalul deputaţilor" se substituie prin textul "cel puţin o pătrime din deputaţii aleşi".

10. La articolul 22 alineatele (2) şi (3), textul "organele de autoadministrare locală" se substituie prin textul "autorităţile administraţiei publice locale" la cazul respectiv.

11. Articolul 24:

la alineatul (1), textul "organele de autoadministrare locală" se substituie prin textul "autorităţile administraţiei publice locale";

la alineatul (2), textul "şi obşteşti" se elimină.

12. Articolul 26 alineatul (6) se completează în final cu următorul text: "Deputatul are dreptul la îmbunătăţirea condiţiilor de trai dacă fiecărui membru al familiei îi revine mai puţin de 12 metri pătraţi spaţiu locativ. Deputaţii pensionaţi la expirarea mandatului ori din motive de boală, incluşi în lista pentru acordarea spaţiului locativ, nu vor fi excluşi din rînd."

13. La articolul 29, alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:

"(2) În caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor, persoanele care au ocupat cel puţin doi ani funcţia de deputat în Parlament beneficiază de o pensie de 75 la sută din suma tuturor plăţilor lunare ale deputatului în exerciţiu. Pensia se acordă foştilor deputaţi la atingerea vîrstei de pensionare. Pentru deputaţii care primesc pensie pentru limită de vîrstă, pentru vechime în muncă sau pensie de invaliditate, aceasta va fi recalculată după încetarea mandatului de deputat în conformitate cu prezentul alineat."

"(4) Pensia fostului deputat i se plăteşte integral, indiferent de faptul dacă el este sau nu încadrat în cîmpul muncii."

14. După articolul 29 se introduce articolul 291, cu următorul cuprins:

"Art.291. - Preşedintele Parlamentului, în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor, beneficiază de:

 a) pensie în cuantum de 75 la sută din suma tuturor plăţilor lunare ale Preşedintelui Parlamentului în exerciţiu. Pensia se acordă la atingerea vîrstei de 55 de ani pentru bărbaţi şi 50 de ani pentru femei;

b) asistenţă medicală şi tratament balneoclimateric gratuite;

c) asigurare a securităţii;

d) automobil;

e) înlesniri la plata pentru serviciile comunale;

f) paşaport diplomatic."

15. Articolul 30 va avea următorul cuprins:

"Art.30. - (1) La expirarea duratei mandatului, deputatului care a activat în Parlament o perioadă de cel puţin 2 ani i se plăteşte o indemnizaţie unică neimpozabilă de concediere, egală cu suma tuturor plăţilor deputatului pentru 10 luni.

(2) Deputatului care a activat în Parlament o perioadă mai mică de 2 ani, în cazul menţionat la alin.(1), i se plăteşte o indemnizaţie unică neimpozabilă de concediere, egală cu suma tuturor plăţilor deputatului pentru 5 luni.

(3) Indemnizaţia de concediere menţionată la alin.(1) se plăteşte şi în cazul încetării calităţii de deputat din motiv de boală ori de deces al acestuia, indiferent de durata activităţii deputatului.

(4) Indemnizaţia unică de concediere se plăteşte din veniturile Băncii Naţionale a Moldovei, care sînt prevăzute în bugetul Parlamentului ca sursă de finanţare a acestui buget, deputatului cu o lună înainte de încetarea calităţii de deputat sau membrilor familiei acestuia nu mai tîrziu de o lună după încetarea calităţii de deputat din motiv de boală ori de deces al deputatului.

(5) În cazul neangajării deputatului după expirarea mandatului într-o altă funcţie, lui i se plăteşte pentru fiecare lună de neangajare în cîmpul muncii o indemnizaţie egală cu mărimea tuturor plăţilor deputatului pentru o lună, dar nu mai mult de 6 luni, perioadă pentru care i se menţine vechimea în muncă neîntreruptă.

(6) Foştii deputaţi care sînt pensionari sau se pensionează după expirarea mandatului de deputat nu beneficiază de indemnizaţiile menţionate la alin.(5)."

16. După articolul 30 se introduc articolele 301, 302 şi 303, cu următorul cuprins:

"Art.301. - (1) După expirarea mandatului, funcţia de deputat în Parlament se asimilează funcţiilor publice de rangul întîi prevăzute în Legea serviciului public.

(2) Odată cu fixarea datei alegerilor parlamentare, deputatului, printr-o hotărîre a Parlamentului, indiferent de durata deţinerii mandatului, i se conferă gradul de calificare "consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I".

(3) Gradul respectiv de calificare se conferă deputatului pe viaţă. Conferirea gradului se consemnează în carnetul de muncă al deputatului.

(4) Deputatul poate fi degradat sau retrogradat în modul stabilit la art.9 alin.(7) din Legea serviciului public.

(5) Dacă, după expirarea mandatului, fostul deputat va deţine o funcţie într-o autoritate publică, în afară de funcţia legată de exercitarea unui nou mandat de deputat în Parlament, el va beneficia de un spor la salariu pentru grad de calificare în mărimea stabilită la art.24 al Legii serviciului public.

(2) Deputatul pensionar şi fostul deputat, după ieşirea la pensie, au dreptul să primească anual de la organele asigurării sociale un bilet de tratament balneoclimateric."

17. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

"Art.32. - Cheltuielile prevăzute de prezenta lege se suportă de la bugetul Parlamentului."

18. La articolul 35, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:

"(3) Deputaţii în Parlamentul de legislatura a XIII-a care pînă la alegeri au activat în organele procuraturii şi în calitate de judecători ai instanţelor judecătoreşti şi care s-au concediat în legătură cu participarea la alegerile parlamentare beneficiază de drepturile prevăzute la art.28. Acestor deputaţi li se păstrează vechimea totală şi neîntreruptă în muncă şi vechimea în muncă la specialitatea precedentă timp de 3 luni de la data concedierii." 1

9. La articolul 36 alineatul (2), textul "organele reprezentative de autoadministrare locală" se substituie prin textul "autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale".