1215/27.12.2010 Hotărîre cu privire la schimbul şi modificarea destinaţiei unui teren
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la schimbul şi modificarea destinaţiei unui teren
nr. 1215 din 27.12.2010
(în vigoare 18.03.2011)
Monitorul Oficial nr.40-42 art.172 din 18.03.2011
* * *
În conformitate cu prevederile art.8, 71 şi 99 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), cu modificările şi completările ulterioare, art.12 şi 14 din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se permite schimbul a 1,0 hectare (cod cadastral al suprafeţei totale 3142203092) de terenuri agricole (păşuni), proprietate privată a cetăţeanului Raciula Valeriu, din extravilanul satului Măşcăuţi, raionul Criuleni, cu 0,5 hectare de terenuri din fondul forestier gestionat de Întreprinderea pentru Silvicultură Chişinău, amplasate în extravilanul satului Ustia, raionul Dubăsari.
2. Se modifică categoria destinaţiei terenului din fondul forestier de 0,05 hectare, proprietate privată a cetăţeanului Raciula Valeriu, cu trecerea în categoria de terenuri destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenuri de valoare istorico-culturală, terenuri suburbane şi ale zonelor verzi în legătură cu construcţia unui complex de agrement turistic.
3. Se împuterniceşte Agenţia “Moldsilva” să semneze actele de predare-primire a terenurilor în vederea executării prezentei Hotărîri.
4. Decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafaţa amplasamentului menţionat va fi organizată de cetăţeanul Raciula Valeriu, care va folosi terenurile pentru construcţii.
5. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru şi autorităţile administraţiei publice locale vor asigura modificarea documentaţiei cadastrale în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul economiei | Valeriu Lazăr |
| Ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Valeriu Cosarciuc |
| Ministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale | Marcel Răducan |
Chişinău, 27 decembrie 2010. |
|
| Nr.1215. |