Documente
123/04.06.90 Dispoziţie cu privire la înfiinţarea pe lîngă Conservatorul de Stat "G. Muzicescu" din Moldova a două licee-internat republicane de muzică
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
Dispoziţie
Nr.123-d din 04.06.90
* * *
În scopul dezvoltării continuie a artei şi creării condiţiilor
favorabile pentru pregătirea muzicanţilor-interpreţi profesionalişti şi
călăuzindu-se de Programul complex de stat pentru asigurarea
funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti:
1. A accepta propunerea Ministerului culturii al R.S.S. Moldoveneşti
cu privire la înfiinţarea pe lîngă Conservatorul de Stat "G. Muzicescu"
din Moldova a două licee-internat republicane de muzică cu instituirea
în unul din ele în limba moldovenească şi în altul - în limba rusă pe
baza şcolii-internat medii speciale de muzică "E. Doga".
2. A amplasa Liceul-internat republican de muzică cu instruirea în
limba moldovenească în clădirea fostei şcoli-internat speciale de muzică
de pe str. Dimitrov, 1 şi Liceul-internat republican de muzică cu
instruirea în limba rusă în clădirea de pe str. Pirogov, 39.
3. A aloca suplimentar 61 mii ruble Ministerului Culturii al R.S.S.
Moldoveneşti din contul fondului de rezervă al Consiliului de Miniştri
al R.S.S. Moldoveneşti pentru întreţinerea curentă a liceelor
republicane şi 135 mii de ruble pentru procurarea utilajului şi
inventarului.
4. Ministerul comerţului al R.S.S. Moldoveneşti să examineze
necesităţile Ministerului culturii al R.S.S. Moldoveneşti în ce priveşte
instrumentele muzicale şi să repartizeze numărul posibil de instrumente
din contul limitei mărfurilor cu amănuntul, incluzîndu-le în
îndeplinirea volumului total al circulaţiei mărfurilor cu amănuntul.
Vicepreşedintele
Consiliului de Miniştri al
R.S.S. Moldoveneşti A. Sangheli