1238/28.09.2000 Hotărîre privind aprobarea Concepţiei reformării sistemului de salarizare

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind aprobarea Concepţiei reformării sistemului de salarizare

Nr.1238-XIV din 28.09.2000

 (în vigoare 28.09.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-26 art.80 din 01.03.2001

* * *

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

Art.1. - Se aprobă Concepţia reformării sistemului de salarizare prezentată în anexa nr.1.

Art.2. - Guvernul:

va asigura realizarea Concepţiei reformării sistemului de salarizare;

va prezenta Parlamentului spre examinare proiectele de acte legislative necesare pentru realizarea concepţiei menţionate, conform listei prezentate în anexa nr.2.

Art.3. - Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie va exercita controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărîri.

Art.4. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.

Anexa nr.1

CONCEPŢIA

reformării sistemului de salarizare

I. Principiile generale şi obiectivele reformării sistemului de salarizare

Una dintre direcţiile reformei economice, care determină efectiv trecerea la relaţiile de piaţă, este reforma în domeniul salarizării.

Reforma salarizării se efectuează pentru a perfecţiona evaluarea costului forţei de muncă, metodele de reglementare a salarizării şi de normare a muncii, sistemul tarifar, metodele şi mecanismele de apreciere a complexităţii muncii angajaţilor din diferite grupe de calificare profesională. Totodată, reforma salarizării presupune şi optimizarea concomitentă a principiilor de formare a preţurilor, a sistemului de asigurări sociale, a sistemului fiscal şi a relaţiilor de muncă.

Principiul de bază al reformei rezidă în salarizarea angajaţilor în mărimi ce reflectă obiectiv volumul şi calitatea muncii depuse, rezultatele activităţii agenţilor economici şi conjunctura pieţei muncii.

Agenţilor economici li se oferă posibilităţi egale de a cîştiga mijloace necesare pentru salarizare, iar veniturile provenite din muncă ale fiecărui angajat se determină de aportul lui personal, ţinîndu-se cont în acelaşi timp de rezultatele finale ale activităţii unităţii economice.

Reformarea sistemului de salarizare în etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale are drept scop atingerea următoarelor obiective:

a) asigurarea creşterii salariului real al angajaţilor, crearea pentru cetăţenii încadraţi în cîmpul muncii a unor motivaţii şi stimulente suplimentare în muncă, creşterea calităţii şi eficienţei muncii angajaţilor, încît salariul să devină principala sursă de venit bănesc al populaţiei;

b) sporirea nivelului garanţiilor minime de stat vizînd salarizarea;

c) promovarea politicii în domeniul salarizării, pornind de la funcţia mixtă a salariului: ca recompensă pentru munca efectuată de către angajat, echivalentă venitului necesar pentru un nivel de trai decent garantat de stat, şi ca parte de cheltuieli de producţie pe care le suportă patronul;

d) sporirea rolului stimulator al salariului pentru munca eficientă şi lichidarea disproporţiilor create în salarizare;

e) utilizarea, în baza sistemului tarifar unic de salarizare, a metodologiei unificate în stabilirea salariilor tarifare şi salariilor funcţiei ale angajaţilor din economia naţională şi în aplicarea formelor şi sistemelor de salarizare;

f) asigurarea cotei preponderente a salariului tarifar în volumul total al cîştigului, omogenizării salariilor în cadrul grupurilor profesionale şi lichidarea decalajelor excesive dintre nivelurile minim şi maxim al salariilor atît în cadrul unor ramuri, cît şi între ramuri;

g) reglementarea nivelului salariului în ramurile economiei naţionale şi la unităţile economice în baza contractelor colective de muncă încheiate;

h) acordarea către agenţii economici cu diverse tipuri de proprietate a dreptului de a majora şi aproba nivelul minim al salariului pe unitate economică pornind de la cel stabilit la nivel naţional, ramural sau teritorial, precum şi a unei largi autonomii în soluţionarea problemelor salarizării şi asigurării garanţiilor în domeniul salarizării.

Condiţiile de salarizare a angajaţilor din economia naţională, indiferent de apartenenţa lor departamentală, se stipulează în Legea salarizării şi în alte acte normative privind salarizarea.

Salariile, inclusiv sporurile şi adaosurile, realizate lunar de către asiguraţii angajaţi, în bani şi în natură, reglementate de legislaţie sau contractul colectiv de muncă, constituie baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în conformitate cu Legea privind sistemul public de asigurări sociale.

II. Direcţiile reformării sistemului de salarizare

A. Salariul minim

Salariul minim reprezintă nivelul minim admisibil al plăţilor în bani, achitate angajatului de către patron pentru munca executată în beneficiul acestuia.

Salariul minim se stabileşte prin hotărîre a Guvernului, după o consultare prealabilă cu patronatele şi sindicatele.

Poate fi stabilit atît salariul minim pe lună, calculat potrivit normei lunare a timpului de muncă, cît şi salariul minim pe oră.

Salariul minim se stabileşte pornind de la posibilităţile financiare reale ale statului, de la condiţiile economice concrete şi se reexaminează ţinîndu-se cont de creşterea economică a ţării, de evoluţia indicelui preţurilor de consum, de nivelul general al salariului mediu şi de alte condiţii social-economice.

Salariul minim constituie o garanţie de stat, obligatorie pentru toţi agenţii economici cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, al cărui cuantum nu poate fi redus nici prin contractul colectiv de muncă, nici prin contractul individual de muncă.

În contractele colective de muncă la nivel ramural, teritorial sau de unitate economică, în funcţie de posibilităţile economice ale unităţii, poate fi prevăzut un cuantum mai mare al salariului minim.

Celelalte plăţi sociale (pensiile, bursele, compensaţiile, indemnizaţiile etc.), precum şi taxele de stat, impozitele, tarifele, amenzile şi alte plăţi neprovenite din muncă se stabilesc în mărimi fixe, neraportate la salariul minim.

Stabilirea salariului minim este o formă de reglementare de către stat a proceselor economice, avînd scopul, în primul rînd, să asigure protecţia cetăţenilor cu un nivel scăzut de venituri, ale căror posibilităţi de participare la negocieri colective din anumite cauze sînt limitate, iar în al doilea rînd, să determine poziţiile iniţiale sub care salariul minim în contractul colectiv de muncă nu poate fi stabilit. Orice patron din ramura respectivă este obligat să asigure angajatului un salariu pe oră nu mai mic decît cel stabilit în contractul colectiv de muncă ramural.

Incapacitatea unităţilor economice de a asigura plata salariului minim fixat constituie temei pentru declararea acestora, în modul stabilit, în stare de faliment, precum şi argument pentru reorganizarea sau lichidarea lor.

B. Perfecţionarea sistemului tarifar

Sistemul tarifar reprezintă un ansamblu de normative privind diferenţierea şi reglementarea salarizării diferitelor grupuri profesionale şi categorii de angajaţi în dependenţă de nivelul calificării lor, de condiţiile de muncă, de complexitatea lucrărilor şi de responsabilitatea pentru îndeplinirea lor.

Sistemul tarifar constă din următoarele elemente:

- Reţeaua tarifară unică de salarizare;

- indicatoarele tarifare şi de calificare;

- salariul tarifar pentru categoria I de salarizare;

- salariile lunare ale funcţiei;

- indemnizaţiile lunare.

Reţeaua tarifară unică de salarizare se aplică la retribuirea muncii angajaţilor din instituţiile bugetare şi din instituţiile care beneficiază de dotaţii bugetare. Angajaţilor din unităţile economice cu autonomie financiară ea nu se aplică sau se aplică deopotrivă cu alte sisteme de salarizare, în modul stabilit în contractele colective de muncă respective (la nivel naţional, ramural, teritorial, de unitate economică).

La stabilirea salariilor tarifare şi salariilor funcţiei, patronii vor ţine cont de faptul că acestea trebuie să asigure:

a) reproducerea forţei de muncă de calificarea respectivă;

b) argumentarea diferenţierii în salarizare în dependenţă de nivelul de calificare al angajaţilor, de condiţiile de muncă, de complexitatea lucrărilor executate şi de responsabilitatea pentru îndeplinirea lor;

c) crearea condiţiilor necesare pentru aplicarea normelor progresive de muncă şi realizarea principiului "salarizare egală pentru o muncă egală";

d) evidenţierea, după nivelul salarizării, a angajaţilor a căror muncă în cea mai mare măsură determină rezultatele finale ale activităţii unităţii economice.

Salariile tarifare şi salariile funcţiei se majorează în dependenţă de apariţia premiselor economice respective şi de acumularea resurselor financiare.

Totodată, unităţile economice cu autonomie financiară asigură de sine stătător majorarea salariilor în dependenţă de posibilităţile lor, cu condiţia sporirii productivităţii şi eficienţei muncii, creării fondurilor necesare de dezvoltare, neadmiterii restanţelor la plata salariilor faţă de angajaţi şi la defalcarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.

Drept sursă de majorare a salariilor în unităţile economice cu autonomie financiară servesc veniturile lor.

Diferenţierea categoriilor tarifare (categoriilor de salarizare) şi a salariilor tarifare şi salariilor funcţiei corespunzătoare acestora se face conform criteriilor de complexitate a lucrărilor executate. Luarea în calcul a altor factori de diferenţiere a salariului - a condiţiilor de muncă, intensităţii muncii, importanţei sferei de aplicare a muncii, volumului şi calităţii muncii - se efectuează aplicîndu-se alte elemente de salarizare. Faţă de aceste elemente, salariul tarifar (salariul funcţiei) ca plată pentru norma de muncă constituie baza pentru formarea întregului cîştig.

Pentru angajaţii din sectorul bugetar, diapazonul categoriilor de salarizare pentru diferite categorii de personal se stabileşte prin lege, iar pentru angajaţii din unităţile economice cu autonomie financiară - de către administraţia acestor unităţi.

Pornind de la practica aplicării indicatoarelor tarifare şi de calificare, pentru evaluarea complexităţii muncii şi calificării muncitorilor este necesar să se menţină tarificarea muncii lor pe 8 categorii de calificare şi diferenţierea pe tipuri tehnologice de lucrări, pe sectoare industriale şi ramuri, aplicîndu-se coeficienţii de majorare a salariilor în dependenţă de complexitatea lucrărilor.

Aplicarea coeficienţilor nu exclude stabilirea de către unităţile economice a unor sporuri pentru muncă în condiţii nefavorabile conform rezultatelor atestării locurilor concrete de muncă.

Evaluarea calităţilor profesionale ale specialiştilor şi a nivelului lor de calificare se va face în baza conferirii categoriilor de calificare, stabilirii sporurilor şi suplimentelor pentru specialiştii cu o productivitate mai înaltă din fonduri special create în aceste scopuri, precum şi prin stabilirea salariilor de merit.

Un grup aparte de angajaţi îl constituie conducătorii unităţilor economice. Specificul muncii acestei categorii de angajaţi constă în faptul că ei îmbină funcţii atît de specialist, cît şi de manager şi organizator al activităţii colectivului. Pentru conducătorii unităţilor economice se va practica încheierea contractelor de management, în care se vor stipula condiţiile de salarizare, sporurile, suplimentele, premiile, recompensele şi alte plăţi în dependenţă de eficacitatea activităţii fiecăruia dintre ei şi a unităţii economice în ansamblu.

Necesită perfecţionare şi sistemul de stimulare materială. Plăţile conform sistemului de premiere a muncitorilor, funcţionarilor, specialiştilor şi conducătorilor pentru rezultatele activităţii unităţii economice se vor efectua atît din contul fondului de salarii, cît şi din contul beneficiului rămas la dispoziţia unităţii economice.

Se impune şi perfecţionarea normelor de salarizare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile. În acest scop este necesar să se întreprindă măsuri în vederea reducerii locurilor de muncă cu condiţii nefavorabile şi să se diferenţieze normele de salarizare pentru munca în condiţiile respective.

Reforma salarizării în condiţiile relaţiilor de piaţă trebuie să prevadă şi modificarea esenţială a modului de stabilire a sporurilor şi suplimentelor salariale şi de premiere.

Legislaţia în vigoare prevede stabilirea unor sporuri şi suplimente obligatorii şi cuantumurile minime ale acestora. Cuantumul concret al sporurilor şi suplimentelor, precum şi celelalte tipuri de sporuri, suplimente, premii, recompense şi alte plăţi cu caracter compensatoriu şi stimulator, neprevăzute de legislaţie, se vor stabili în contractele colective de muncă.

O modificare esenţială necesită şi abordările privind normarea muncii, a cărei perfecţionare constituie un factor important în reducerea cheltuielilor de producţie, obţinerea beneficiului şi repartizarea raţională a mijloacelor destinate salarizării.

În condiţiile relaţiilor de piaţă, funcţia de normare a muncii devine în întregime prerogativă a unităţilor economice. Independenţa unităţilor economice la determinarea mărimii salariilor prin normarea muncii va permite a corela retribuirea muncii cu majorarea veniturilor lor. Normele muncii trebuie să se transforme într-un instrument de asigurare a intereselor economice şi sociale nu numai ale angajaţilor, dar şi ale consumatorilor, precum şi ale statului.

C. Particularităţile reformării sistemului de salarizare în sectorul bugetar

Este oportun ca retribuţia persoanelor alese sau desemnate în funcţii de demnitate publică în conformitate cu Constituţia sau cu alte acte legislative să fie organizată prin stabilirea unei indemnizaţii lunare care ar fi unica formă de retribuire pentru activitate în conformitate cu funcţia deţinută.

Luînd în considerare complexitatea muncii şi cerinţele înalte faţă de calificarea şi competenţa angajaţilor din autorităţile publice, pentru optimizarea salarizării lor este necesară abilitarea Guvernului, prin Legea salarizării, cu prerogative suplimentare în acest domeniu. Acest lucru va permite ca retribuirea funcţionarilor publici să se facă atît prin intermediul Reţelei tarifare unice de salarizare, cît şi prin aplicarea altor sisteme de salarizare.

Munca oamenilor de creaţie - reprezentanţilor tuturor genurilor de artă, colaboratorilor ştiinţifici, avînd un caracter specific şi un diapazon al deosebirilor în complexitatea lucrărilor şi în calificare mai larg decît la alţi specialişti, impune o mai mare diferenţiere a retribuţiei, stabilirea sporurilor şi suplimentelor în dependenţă de gradele şi titlurile ştiinţifice, titlurile onorifice şi de funcţia deţinută.

Măsurile de perfecţionare a salarizării prevăd:

a) stabilirea pentru fiecare categorie de salarizare a unui diapazon larg al coeficienţilor tarifari sau a unor grile ale salariilor funcţiei, ce le va permite conducătorilor instituţiilor bugetare să opereze o reală diferenţiere a salariilor funcţiei ale angajaţilor în dependenţă de performanţele individuale;

b) revizuirea diapazonului categoriilor de salarizare în vederea majorării salariilor pentru unele categorii de angajaţi din sectorul bugetar (colaboratori ştiinţifici, corpul profesoral-didactic, personalul medical etc.);

c) stabilirea pentru conducătorii instituţiilor bugetare şi ai subdiviziunilor lor a indemnizaţiilor pentru conducere, diferenţiate în dependenţă de volumul şi complexitatea lucrărilor executate;

d) introducerea pentru angajaţii din toate ramurile şi instituţiile bugetare a unei recompense lunare pentru vechime în muncă, cu aplicarea unei scări unice;

e) învestirea conducătorilor instituţiilor bugetare cu dreptul de a stabili specialiştilor cu o calificare înaltă, precum şi angajaţilor care au demonstrat calităţi şi capacităţi profesionale deosebite (pentru cel mult 25% din personal) salarii de merit care vor depăşi cu cel mult 50% salariul prevăzut pentru categoria de salarizare în care sînt încadraţi, în limitele mijloacelor suplimentare de salarizare alocate în mărime de 10% din fondul de salarii;

f) unificarea cuantumurilor sporurilor la salariile funcţiei pentru clasele de calificare ale funcţionarilor publici, personalului din organele de drept, de control, vamale etc.;

g) abilitarea ministerelor, departamentelor, altor autorităţi republicane, precum şi a instituţiilor bugetare cu dreptul de a stabili (în limitele diapazonului coeficienţilor tarifari ai categoriilor de salarizare) salarii tarifare şi salarii ale funcţiei pentru conducători, specialişti, funcţionari şi muncitori din contul mijloacelor destinate salarizării, cu condiţia asigurării cotei preponderente a salariului de bază şi reducerii numărului plăţilor suplimentare în mărimea totală a cîştigului;

h) stabilirea, în scopul diferenţierii nivelului de salarizare, în funcţie de specificul, complexitatea şi importanţa unor ramuri sau domenii de activitate, a indicatorilor de prioritate intersectorială ca parte componentă a Reţelei tarifare unice de salarizare.

D. Reglementarea salarizării

Este necesar ca mecanismul de reglementare a salarizării în condiţiile relaţiilor de piaţă să îmbine reglementarea de către stat şi reglementarea prin intermediul dialogului social.

Reglementarea de stat a salarizării

Una dintre sarcinile de bază ale reglementării de către stat a salarizării o constituie stabilirea salariului minim şi a salariului tarifar pentru categoria I de salarizare.

O altă sarcină de bază este reglementarea salarizării angajaţilor din instituţiile bugetare. Pentru această categorie de angajaţi, salariul stabilit este venitul ei fixat. Spre deosebire de unităţile economice care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de autonomie financiară, instituţiile bugetare nu pot majora de sine stătător salariile angajaţilor lor, deoarece posibilitatea creşterii nivelului salariilor depinde de starea bugetului respectiv.

Totodată, pentru a folosi posibilităţile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de a majora salariile angajaţilor din sectorul bugetar este necesar ca autorităţilor administraţiei publice locale să li se acorde dreptul de a majora salariile angajaţilor din sectorul bugetar din teritoriu (cu excepţia funcţionarilor publici) din contul veniturilor obţinute la executarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale, în proporţie de pînă la 50% din salariul de bază.

Această majorare poate fi operată pe ramuri şi/sau pe grupe de personal sau în ansamblu pe sectorul bugetar.

Un obiectiv la fel de important al reglementării salarizării îl constituie indexarea salariului angajaţilor în dependenţă de rata inflaţiei. În acest context, se impune elaborarea şi introducerea unui nou mecanism, viabil şi eficient, de indexare a veniturilor băneşti ale populaţiei. Totodată, în sectorul de producţie al economiei naţionale condiţiile indexării se vor stipula în contractele colective de muncă.

Un imperativ a devenit şi crearea unui mecanism de protecţie materială din contul patronului a angajaţilor aflaţi în concedii forţate neplătite, în cazul staţionării unităţilor economice.

Reglementarea de către stat trebuie să includă, de asemenea, gradul de influenţă a statului asupra modului de formare a fondului de salarii în dependenţă de eficienţa activităţii unităţii economice. În legătură cu aceasta, este necesar să se elaboreze măsuri care să asigure sporirea eficienţei muncii, precum şi să se prevadă în regulamentele (statutele) agenţilor economici normative de repartizare a beneficiului care rămîne la dispoziţia lor, după efectuarea defalcărilor în buget, şi poate fi folosit pentru salarizare şi acumulare.

O pîrghie importantă a reglementării salarizării o constituie sistemul fiscal, care trebuie să contribuie la sporirea motivării muncii angajaţilor, la dezvoltarea spiritului de întreprinzător şi de iniţiativă.

Reglementarea salarizării prin intermediul dialogului social

Reglementarea salarizării prin intermediul dialogului social include aplicarea contractelor colective de muncă la nivel naţional, ramural, teritorial şi la nivel de unitate economică.

Încheierea contractelor colective de muncă de toate nivelurile necesită delimitarea cercului de probleme vizînd domeniul salarizării, care pot fi soluţionate prin contractul colectiv de muncă respectiv.

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional stabileşte:

a) modul şi condiţiile de aplicare a Reţelei tarifare unice de salarizare pentru angajaţii din unităţile economice cu autonomie financiară;

b) lista profesiilor şi funcţiile complexe care necesită condiţii unice de salarizare, indiferent de subordonarea departamentală;

c) posibilităţile de majorare şi de stabilire a cuantumului salariului tarifar pentru categoria I de salarizare în economia naţională.

Contractul colectiv de muncă la nivel ramural stabileşte:

a) cuantumul salariului tarifar pentru categoria I de salarizare în ramura respectivă şi corelaţia dintre nivelurile de salarizare a diferitelor grupuri profesionale;

b) condiţiile specifice de salarizare a unor anumite categorii de angajaţi;

c) condiţiile de salarizare pentru munca în condiţii grele şi nocive.

Contractul colectiv de muncă la nivel teritorial stabileşte:

a) aceleaşi condiţii ca şi în contractul colectiv de muncă la nivel naţional, iar în cazul în care este necesar şi posibil - garanţii mai mari privind retribuirea muncii sau condiţii concrete de salarizare (în ansamblu sau numai unele din ele);

b) condiţiile de salarizare pe profesii şi funcţii complexe sub formă de salarii tarifare (salarii ale funcţiei) sau sub formă de mărimi recomandate ale salariului mediu.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate economică stabileşte:

a) condiţiile şi cuantumurile concrete ale salariilor, ţinîndu-se cont de prevederile contractelor colective de muncă la nivel naţional, ramural, teritorial (salariile tarifare, salariile funcţiei, diferenţierea lor în dependenţă de complexitatea muncii şi condiţiile de muncă, formele de salarizare, ponderea grupurilor profesionale în procesul de producţie etc.);

b) mărimile concrete ale plăţilor garantate şi ale plăţilor cu caracter compensatoriu;

c) mărimile plăţilor cu caracter stimulator (sporuri, suplimente, premii, recompense) şi condiţiile de stabilire a lor;

d) cercul angajaţilor pentru care condiţiile de salarizare se stabilesc în mod individual;

e) termenul de achitare a salariului şi mărimea compensaţiei în cazul reţinerii lui.

E. Asigurarea achitării salariilor

În scopul asigurării achitării la timp a salariilor este necesar:

a) a stabili achitarea prioritară a salariilor către angajaţi faţă de alte plăţi;

b) a implementa un mecanism de asigurare obligatorie a patronilor pentru cazul incapacităţii de a achita în termen salariul angajaţilor;

c) a intensifica răspunderea materială, administrativă şi penală a patronului pentru încălcarea drepturilor angajaţilor de a primi integral şi la timp salariul;

d) a susţine practica de iniţiere de către angajaţi a acţiunilor judiciare în cazurile de reţinere a achitării salariului;

e) a pune în aplicare un mecanism de compensare a pierderilor suportate de angajaţi în cazul neachitării în termen a salariului.

III. Dispoziţii finale

În scopul reformării sistemului de salarizare, este necesar să se revizuiască şi sistemul de formare şi utilizare a fondurilor sociale de consum, îndreptîndu-le cu precădere la susţinerea sub toate aspectele a categoriilor de cetăţeni puţin asiguraţi. Contingentul apt de muncă al societăţii trebuie să-şi asigure necesităţile sociale exclusiv din contul salariilor şi altor venituri personale.

Redistribuirea mijloacelor din fondurile sociale de consum în fondul de salarizare trebuie să se efectueze treptat, pe măsura creării premiselor economice, tehnico-materiale şi organizatorice.

Este necesar, de asemenea, a reexamina şi sistemul asigurărilor sociale de stat, personificîndu-l parţial, a asigura o legătură directă între defalcările benevole din salariul angajaţilor şi avantajele sociale pe care ei le vor primi.

Anexa nr.2

LISTA

actelor legislative şi altor acte normative necesare pentru realizarea

Concepţiei reformării sistemului de salarizare