BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1250/14.12.2000 Hotărîre privind măsurile urgente de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale din 26-28 noiembrie 2000

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.12.2000

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind măsurile urgente de lichidare a consecinţelor

calamităţilor naturale din 26-28 noiembrie 2000

nr. 1250  din  14.12.2000

 (în vigoare 21.12.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.157-159 art.1359 din 21.12.2000

* * *

În rezultatul ploilor torenţiale, urmate de îngheţurile şi depunerile masive de chiciură, care au afectat aproape întreg teritoriul ţării, cetăţenilor şi economiei naţionale le-au fost cauzate prejudicii enorme, într-o situaţie dezastruoasă ajungînd în special ramurile energeticii şi telecomunicaţiilor.

Pentru normalizarea cît mai grabnică a situaţiei în zonele calamitate, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Finanţelor:

va aloca pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale 50% din venitul zilnic acumulat la bugetul de stat;

va face propuneri privind sursa de finanţare a lucrărilor de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, care se vor efectua în anul 2001 la demersul autorităţilor publice centrale interesate;

va deschide un cont special de colectare a asistenţei umanitare pentru finanţarea lucrărilor de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale.

2. Ministerul Industriei şi Energeticii:

va elabora calendarele lucrărilor de restabilire a reţelelor electrice de 0,4-110 kV, deteriorate de calamităţi, cu fundamentarea lor în documentaţia de proiect şi devizele respective de cheltuieli;

va crea şi va repartiza în teritoriu echipe care vor studia şi vor evalua actuala stare a reţelelor electrice, vor proiecta, vor expertiza şi vor executa lucrările necesare de restabilire şi montaj;

va efectua un control riguros asupra utilizării eficiente a resurselor financiare alocate pentru execuţia lucrărilor de restabilire a reţelelor electrice, prezentînd ulterior informaţiile respective Comisiei guvernamentale pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale.

3. În cadrul executării lucrărilor de restabilire a reţelelor electrice, Ministerului Industriei şi Energeticii i se atribuie funcţii de beneficiar, care va recepţiona volumele lucrărilor de restabilire a reţelelor electrice şi le va finanţa prin intermediul întreprinderilor, la balanţa cărora se află aceste reţele.

4. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor:

va asigura în regim de urgenţă legătura telefonică cu toate localităţile din zonele sinistrate;

va elabora, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, programul de restabilire a obiectelor de telecomunicaţii deteriorate, cu finanţarea acestora din contul mijloacelor întreprinderilor subordonate;

va efectua lucrări de restabilire a liniilor de înaltă tensiune şi a altor obiecte din zona de protecţie a căilor ferate din contul mijloacelor agenţilor economici din ramură.

5. În conformitate cu art.14, alin.(8) din Legea bugetului pe anul 2000, Departamentul controlului vamal pe lîngă Ministerul Finanţelor se autoriză să prelungească termenul de plată a TVA cu cel mult 90 zile la importul bunurilor, destinate restabilirii reţelelor electrice şi de telecomunicaţii deteriorate sau distruse în urma calamităţilor naturale.

Prelungirea termenului de plată a TVA se va efectua printr-un acord, încheiat de Departamentul controlului vamal pe lîngă Ministerul Finanţelor cu agenţii economici, care vor dispune de deciziile speciale ale Comisiei guvernamentale pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale.

Decizia comisiei nominalizate va conţine denumirea agentului economic în cauză, nomenclatorul şi volumul bunurilor importate în aceste scopuri.

Ministerul Finanţelor va achita datoriile la TVA cu termenul de plată prelungit în baza unui regulament special.

6. Ministerul Sănătăţii va întreprinde măsurile necesare pentru acordarea asistenţei medico-sanitare şi prevenirea unor eventuale epidemii în localităţile calamitate.

7. Ministerul Afacerilor Externe va solicita ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale asistenţă umanitară pentru lichidarea efectelor calamităţilor naturale.

8. Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului:

va asigura, prin intermediul Inspecţiei de Stat în Construcţii, controlul asupra volumelor lucrărilor de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale executate, cu avizarea acestora pentru efectuarea plăţilor de către beneficiar;

în comun cu Serviciul Silvic de Stat şi Academia de Ştiinţe a Moldovei va evalua proporţiile prejudiciilor cauzate de calamităţile naturale fondului forestier şi va elabora un program concret de măsuri pentru redresarea situaţiei;

va aloca din Fondul Ecologic Naţional 820000 lei pentru contribuire la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale.

9. Departamentul control financiar şi revizie pe lîngă Ministerul Finanţelor va efectua un control riguros asupra utilizării mijloacelor financiare, destinate lichidării consecinţelor sinistrului.

10. Prefecturile şi consiliile autorităţilor publice locale:

în comun cu Departamentul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, vor organiza aprovizionarea neîntreruptă cu apă potabilă a populaţiei din zonele afectate;

în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, vor asigura ordinea publică şi paza valorilor materiale în perioada executării lucrărilor de lichidare a efectelor dezastrului;

vor întreprinde măsuri urgente în vederea repunerii în funcţiune a punctelor de termoficare, pentru aprovizionarea fondului de locuinţe şi a obiectelor de menire social-culturală cu energie termică;

vor solicita agenţilor economici şi populaţiei să contribuie prin resursele lor materiale şi băneşti la lichidarea consecinţelor sinistrului.

11. Se stabileşte că ajutoarele umanitare străine, destinate lichidării consecinţelor calamităţilor naturale, vor fi stocate la Direcţia Generală pentru Rezervele Materiale şi repartizate, la propunerea Comisiei guvernamentale pentru situaţii excepţionale, de către Comisia pentru ajutoare umanitare.

12. În anexa "Redistribuirea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale prevăzute în bugetul pe anul 2000", aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1201 din 24 noiembrie 2000, se introduc următoarele modificări şi completări:

la poziţia "Total", cifra "89512" se substituie prin cifra "119512";

la poziţia "Cota-parte a statului în realizarea proiectelor investiţionale cu participarea creditorilor internaţionali – total", cifra "63677" se substituie prin cifra "56760";

poziţia "Construcţia obiectelor infrastructurii externe a terminalului petrolier Giurgiuleşti – 6917" se exclude.

Anexa se completează cu poziţia:

"Ministerul Industriei şi Energeticii.

Lucrări pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din 26-28 noiembrie 2000   36917".

13. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Valeriu Cosarciuc, viceprim-ministru, a prefecţilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene respective.