Lege nr. 1298 din 13.10.2000
cu privire la anularea datoriilor istorice ale unor întreprinderi aflate în proces de restructurare
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la anularea datoriilor istorice ale unor
întreprinderi aflate în proces de restructurare
nr. 1298-XIV din 13.10.2000
(în vigoare 09.11.2000)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.141-143 art.1023 din 09.11.2000
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se scutesc de achitare a soldului penalităţilor istorice (conform situaţiei de la 1 aprilie 2000) calculate şi nevirate în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, incluse în obiectul acordurilor-memorandum încheiate cu Consiliul creditorilor, agenţii economici care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planurile de restructurare conform anexei nr.1.
Art.2. – Se scutesc de achitare a soldului sancţiunilor financiare (conform situaţiei de la 1 aprilie 2000) calculate şi nevirate în bugetul de stat, incluse în obiectul acordurilor-memorandum încheiate cu Consiliul creditorilor, întreprinderile care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planurile de restructurare conform anexei nr.2.
Art.3. – Se scuteşte de achitare a soldului datoriilor istorice (conform situaţiei de la 1 aprilie 2000) la dobînzile aferente creditului acordat de către Ministerul Finanţelor, incluse în obiectul acordului-memorandum încheiat cu Consiliul creditorilor, Societatea pe Acţiuni "Basarabia-Nord" (municipiul Bălţi) care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planul de restructurare, în mărime de 274000 lei.
Art.4. – Se scutesc parţial de achitare a soldului datoriilor istorice (conform situaţiei de la 1 aprilie 2000) la impozite şi plăţi faţă de bugetul de stat, incluse în obiectul acordurilor-memorandum încheiate cu Consiliul creditorilor, întreprinderile care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planurile de restructurare conform anexei nr.3.
Art.5. – Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale vor examina posibilitatea aplicării operaţiunilor tehnico-financiare, stipulate în Legea restructurării întreprinderilor nr.958-XIII din 19 iulie 1996, privind scutirea, parţială sau totală, de achitare a datoriilor istorice faţă de bănci, incluse în obiectul acordurilor-memorandum încheiate cu Consiliul creditorilor, a întreprinderilor care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planurile de restructurare.
Art.6. – Autorităţile administraţiei publice locale vor examina posibilitatea scutirii, parţiale sau totale, de achitare a soldului datoriilor istorice faţă de bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, incluse în obiectul acordurilor-memorandum încheiate cu Consiliul creditorilor, a întreprinderilor care îşi onorează obligaţiile asumate şi implementează planurile de restructurare.
Art.7. – Anexele nr.1, 2 şi 3 sînt parte integrantă a prezentei legi.
Art.8. – Guvernul, în termen de 2 luni, va analiza situaţia privind transferarea de către contribuabili – agenţi economici din sectorul agrar – a impozitelor, taxelor şi a altor plăţi, calculate la situaţia de la 1 noiembrie 2000, în bugetul public naţional şi va înainta propuneri Parlamentului privind scutirea de achitare, totală sau parţială, a penalităţilor calculate pînă la 1 ianuarie 2000 şi nevirate, la situaţia de la 1 noiembrie 2000, a agenţilor economici menţionaţi, care şi-au onorat integral obligaţiile faţă de bugetul public naţional pentru perioada de 9 luni a anului curent.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru DIACOV |
Chişinău, 13 octombrie 2000. |
|
| Nr.1298-XIV. |
|
Anexa nr.1 LISTA întreprinderilor propuse pentru a fi scutite de achitare a soldului penalităţilor istorice calculate şi nevirate în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat |
|||||
| Denumirea agentului economic | Penalităţi mii lei |
Din ele pentru neachitarea plăţilor faţă de |
Soldul scutit de achitare |
||
| bugetul de stat mii lei |
bugetul asigu- rărilor sociale de stat mii lei |
în % | mii lei | ||
|
|
|||||
| "Artima" – S.A., Chişinău | 25,9 | 25,9 | 100 | 25,9 | |
| "Inteh" – S.A., Chişinău | 117,3 | 117,3 | 100 | 117,3 | |
| "Lemnar" – S.A., Chişinău | 25,5 | 25,5 | 100 | 25,5 | |
| "Diana" – S.A., Făleşti | 79,2 | 38,4 | 40,8 | 100 | 79,2 |
| "Prut-80" – S.A., Făleşti | 81,5 | 69,5 | 12,0 | 100 | 81,5 |
| "Romaniţa" – S.A., Hînceşti | 145,1 | 145,1 | 100 | 145,1 | |
| "Tezaur-Mărfconsum" – S.A., Ungheni | 63,4 | 34,8 | 28,6 | 100 | 63,4 |
Ministerul Agriculturii şi Industriei lucrătoare |
|||||
| "Avicola-Tochile" – S.A., Călăraşi | 6,9 | 6,9 | 100 | 6,9 | |
| "Vinuri de Comrat" – S.A., Comrat | 642,1 | 604,3 | 37,8 | 100 | 642,1 |
| "PASQUA" – S.R.L., Nisporeni | 45,8 | 45,8 | 100 | 45,8 | |
| "Viorica-Cosmetic" – S.A., Chişinău | 614,5 | 614,5 | 100 | 614,5 | |
| Concernul "Inmacom | |||||
| "Fabrica materialelor de construcţie" – S.A., Străşeni | 357,9 | 26,3 | 331,6 | 100 | 357,9 |
Alte ramuri |
|||||
| "Agroteh" – S.A., Orhei | 255,0 | 173,4 | 81,6 | 100 | 255,0 |
| "Termotransauto" – S.A., Străşeni | 479,0 | 298,3 | 180,7 | 100 | 479,0 |
| "Tîmplarul" – S.A., Chişinău | 171,0 | 171,0 | 100 | 171,0 | |
| Total | 3110,1 | 2082,8 | 1027,3 | 3110,1 | |
|
Anexa nr.2 LISTA întreprinderilor propuse pentru a fi scutite de achitare a soldului sancţiunilor financiare calculate şi nevirate în bugetul de stat |
|||
| Denumirea agentului economic | Sancţiuni financiare mii lei |
Soldul scutit de achitare | |
| în % | mii lei | ||
|
|
|||
| "Artima" – S.A., Chişinău | 134,4 | 100 | 134,4 |
| "Centrul de modă" – S.A., Chişinău | 219,0 | 100 | 219,0 |
| "Zorile" – S.A., Chişinău | 66,9 | 100 | 66,9 |
| "Diana" – S.A., Făleşti | 176,9 | 100 | 176,9 |
| "Tezaur-Mărfconsum" – S.A., Ungheni | 16,8 | 100 | 16,8 |
|
|
|||
| "Bucuria" – S.A., Chişinău | 1075,7 | 100 | 1075,7 |
| "Vinuri de Comrat" – S.A., Comrat | 830,3 | 100 | 830,3 |
| "Viorica-Cosmetic" – S.A., Chişinău | 444,3 | 100 | 444,3 |
| Total | 2964,3 | 2964,3 | |
|
Anexa nr.3 LISTA întreprinderilor propuse pentru a fi scutite parţial de achitarea soldului datoriilor istorice la impozite şi plăţi faţă de bugetul de stat |
|||||
| Denumirea agentului economic | Obiectul acordului- memo- randum mii lei |
Soldul obiectului acordului- memo- randum mii lei |
Ponderea soldului în obiectul acordului- memo- randum în % |
Soldul scutit de achitare |
|
| în % | mii lei | ||||
|
|
|||||
| "Aschim" – S.A., Chişinău | 1214,1 | 60,9 | 5,02 | 100 | 60,9 |
| "Inteh" – S.A., Chişinău | 113,4 | 38,5 | 33,95 | 100 | 38,5 |
| "Farmaco" – S.A., Chişinău | 523,3 | 127,1 | 24,29 | 100 | 127,1 |
| "ICAM" – S.A., Chişinău | 670,2 | 242,0 | 36,11 | 100 | 242,0 |
| "Ionel" – S.A., Chişinău | 445,6 | 40,0 | 8,98 | 100 | 40,0 |
| "Stejaur" – S.A., Chişinău | 685,0 | 205,4 | 29,99 | 100 | 205,4 |
|
|
|||||
| "Combinatul de vinuri Cricova" – S.A., Chişinău | 3335,6 | 305,0 | 9,14 | 100 | 305,0 |
| "Botritis" – S.A., Cantemir | 587,8 | 511,8 | 87,07 | 25 | 127,95 |
|
|
|||||
| "Tîmplarul" – S.A., Chişinău | 191,0 | 114,2 | 59,79 | 50 | 57,1 |
| Total | 7766,0 | 1644,9 | 1203,95 | ||