BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 130 din 15.03.2023

cu privire la acordarea ajutorului umanitar populaţiei din Republica Turcia care a avut de suferit în urma calamităţilor naturale provocate de cutremure de pământ în zilele de 6 şi 7 februarie 2023

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.03.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la acordarea ajutorului umanitar populaţiei din Republica

Turcia care a avut de suferit în urma calamităţilor naturale provocate

de cutremure de pământ în zilele de 6 şi 7 februarie 2023

nr. 130  din  15.03.2023

 (în vigoare 16.03.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 87-88 art.177 din 16.03.2023

* * *

În temeiul art.19 lit.g) şi art.36 alin.(1) lit.a) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223-230, art.519), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă acordarea bunurilor materiale Republicii Turcia, în calitate de ajutor umanitar, cu titlu gratuit, din administrarea Ministerului Afacerilor Interne (gestiunea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Migraţie), în sumă de 8 291 250,99 lei, conform anexei.

2. Se pune în sarcina Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne formarea unui lot de ajutoare umanitare şi transportarea acestuia în Republica Turcia.

3. Ministerul Finanţelor în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Serviciului Vamal şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, vor asigura îndeplinirea operativă a formalităţilor de trecere peste frontiera de stat a bunurilor transportate.

4. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va coordona cu Partea turcă şi va asigura aspectele cu privire la transmiterea oficială a lotului de bunuri materiale reprezentanţilor Republicii Turcia.

[Pct.5,6 abrogate prin Hot.Guv. nr.1000 din 13.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la Hotărârea Guvernului nr.130/2023

LISTA

bunurilor materiale acordate în calitate de ajutor umanitar