BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

132/04.03.2011 Hotărîre cu privire la instituirea Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea ţării

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.03.2011

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la instituirea Comisiei guvernamentale

pentru reintegrarea ţării

nr. 132  din  04.03.2011

 (în vigoare 15.03.2011) 

Monitorul Oficial nr.39 art.162 din 15.03.2011

* * *

În temeiul art.4 lit.e) din Legea cu privire la Guvern nr.136 din 7 iulie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), precum şi pentru realizarea politicii Guvernului de reintegrare a ţării, Guvernul

[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.150 din 14.02.2018, în vigoare 16.02.2018]

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie Comisia guvernamentală pentru reintegrarea ţării (în continuare – Comisia) şi se aprobă componenţa ei conform anexei.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.495 din 23.10.2019, în vigoare 25.10.2019]

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.734 din 16.09.2013, în vigoare 24.09.2013]

2. Comisia are următoarele atribuţii:

a) asigură şi coordonează promovarea de către toate autorităţile publice a unei politici unice în domeniul reintegrării ţării;

b) examinează propunerile elaborate de autorităţile publice în vederea creării condiţiilor de reintegrare a regiunii transnistrene în spaţiul economic, informaţional, politic, social şi cultural al Republicii Moldova şi recomandă întreprinderea acţiunilor ce se impun;

c) examinează informaţiile prezentate de autorităţile publice cu privire la evoluţia situaţiei social-politice şi economice în localităţile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv din Zona de securitate, conform agendei de lucru prestabilite, şi propune luarea măsurilor necesare;

d) asigură, în comun cu Biroul politici de reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat, promovarea măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii, în vederea identificării unor soluţii viabile la cele mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii din stînga Nistrului, precum şi asigură implementarea acestora;

e) prezintă, după caz, Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului propuneri în vederea luării deciziilor ce se impun în procesul de realizare a obiectivului de reintegrare a ţării.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.150 din 14.02.2018, în vigoare 16.02.2018]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.734 din 16.09.2013, în vigoare 24.09.2013]

3. Convocarea Comisiei se va efectua la solicitarea preşedintelui sau vicepreşedintelui acesteia, de regulă, cel puţin o dată în semestru.

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.734 din 16.09.2013, în vigoare 24.09.2013]

4. La şedinţele Comisiei pot fi invitaţi conducători ai altor autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi ai structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a ministerelor, precum şi experţi din cadrul autorităţilor administraţiei publice şi societăţii civile

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.495 din 23.10.2019, în vigoare 25.10.2019]

41. Secretariatul Comisiei se asigură de către Biroul politici de reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat.

[Pct.41 introdus prin Hot.Guv. nr.150 din 14.02.2018, în vigoare 16.02.2018]

[Pct.5 abrogat prin Hot.Guv. nr.495 din 23.10.2019, în vigoare 25.10.2019]

6. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.385 din 31 martie 2003 "Cu privire la instituirea Comisiei interdepartamentale pentru reintegrarea Republicii Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.62-66, art.404).

Anexă

la Hotărîrea Guvernului nr.132/2011

COMPONENŢA

Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea ţării

Prim-ministru, preşedinte al Comisiei

Viceprim-ministru pentru reintegrare, vicepreşedinte al Comisiei

Viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe şi integrării europene

Viceprim-ministru, ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale

Viceprim-ministru pentru digitalizare

Ministru al afacerilor interne

Ministru al economiei

Ministru al finanţelor

Ministru al justiţiei

Ministru al apărării

Ministru al agriculturii şi industriei alimentare

Ministru al mediului

Ministru al educaţiei şi cercetării

Ministru al culturii

Ministru al sănătăţii

Ministru al muncii şi protecţiei sociale

Guvernator (Başkan) al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)

Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate

Director al Centrului Naţional Anticorupţie

Director al Instituţiei Publice Agenţia Servicii Publice

Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei

Şef al Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat

Copreşedinte al Comisiei Unificate de Control din partea Republicii Moldova

[Anexa în redacţia Hot.Guv. nr.191 din 23.03.2022, în vigoare 25.03.2022]

[Anexa în redacţia Hot.Guv. nr.495 din 23.10.2019, în vigoare 25.10.2019]

[Anexa în redacţia Hot.Guv. nr.150 din 14.02.2018, în vigoare 16.02.2018]

[Anexa modificată prin Hot.Guv. nr.734 din 16.09.2013, în vigoare 24.09.2013]