1323/14.12.2005 Hotărîre cu privire la măsurile organizatorice şi condiţiile necesare pentru participarea militarilor Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar în Irak
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la măsurile organizatorice şi condiţiile necesare pentru participarea
militarilor Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale
post-conflict cu caracter umanitar în Irak
nr. 1323 din 14.12.2005
(în vigoare 16.12.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.168-171 art.1405 din 16.12.2005
* * *
Întru executarea Hotărîrii Parlamentului nr.310-XVI din 2 decembrie 2005 "Cu privire la participarea militarilor Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar în Irak", Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Ministerul Apărării:
va întreprinde măsurile organizatorice în vederea pregătirii şi asigurării militarilor care îndeplinesc serviciul militar prin contract în cadrul Armatei Naţionale cu echipament şi alte bunuri tehnico-militare din dotare, pentru participare la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
va asigura deplasarea contingentului militar al Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar;
va stabili modul de detaşare a efectivului şi condiţiile revenirii lui în ţară pentru perioada participării militarilor Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar în Irak.
2. Cheltuielile aferente pregătirii, trimiterii, participării şi achitării diurnelor militarilor Armatei Naţionale la operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar în Irak vor fi compensate din contul mijloacelor bugetare alocate anual Ministerului Apărării. Alocarea suplimentară a mijloacelor bugetare se va efectua la rectificarea bugetului pe anul 2006.
3. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în comun cu Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei, va întreprinde măsurile de rigoare în scopul acordării statutului juridic respectiv şi elaborării cadrului legal pentru deplasarea forţelor militare ale Republicii Moldova în zona preconizată pentru desfăşurarea operaţiunilor, precum şi alte măsuri de asigurare diplomatică a contingentului moldovenesc pe durata îndeplinirii misiunii internaţionale.
4. Serviciul Vamal şi Serviciul Grăniceri vor îndeplini procedurile vamale necesare şi procedurile de trecere, în regim simplificat, peste frontiera de stat, a contingentului militar, a bunurilor tehnico-militare, inclusiv a echipamentului, muniţiilor, tehnicii şi a armamentului individual din dotare, precum şi, în caz de necesitate, a aeronavelor de transport pentru desfăşurarea operaţiunii nominalizate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
5. Pe întreaga perioadă a îndeplinirii misiunii internaţionale, care se calculează de la data ieşirii pînă la data intrării în ţară, după încheierea misiunii, militarii nominalizaţi beneficiază de:
diurnă în mărime de 70 dolari SUA/zi - pentru toate categoriile de militari;
calcularea vechimii în muncă în conformitate cu art.9 al Legii nr.1156-XV din 26 iunie 2000 cu privire la participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii;
drepturi băneşti, prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru funcţia deţinută pînă la data detaşării;
concediu plătit, cu o durată de 5 zile calendaristice pentru fiecare lună de aflare în misiune, dar cel mult 30 de zile calendaristice pentru întreaga perioadă de aflare în misiune.
6. Bunurile materiale, aflate în evidenţa contingentului militar, care vor fi utilizate, distruse sau degradate în urma îndeplinirii misiunilor, se trec la pierderi, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul afacerilor externe | |
| şi integrării europene | Andrei Stratan |
| Ministrul apărării | Valeriu Pleşca |
| Ministrul finanţelor | Mihail Pop |
Chişinău, 14 decembrie 2005. |
|
| Nr.1323. |