Hotărâri
1344/19.12.2005 Hotărîre cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002
Hotărîre cu privire la aprobarea modificărilor
ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002
Nr.1344 din 19.12.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.176-181/1457 din 30.12.2005
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările ce se operează în Hotărîrea Guvernului
nr.606 din 15 mai 2002 "Cu privire la Sistemul naţional de control al
exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri
strategice în Republica Moldova" (se anexează).
2. Se abrogă punctul 11 din Modificările şi completările ce se
operează în unele hotărîri ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea
Guvernului nr.1360 din 8 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2004, nr.233-236, art.1558).
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV
Contrasemnează:
Ministrul economiei
şi comerţului Valeriu Lazăr
Chişinău, 19 decembrie 2005.
Nr.1344.
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1344 din 19 decembrie 2005
Modificările ce se operează
în Hotărîrea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002
Hotărîrea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002 "Cu privire la Sistemul
naţional de control al exportului, reexportului, importului şi
tranzitului de mărfuri strategice în Republica Moldova" (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.69-70, art.724), cu modificările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
la punctul 4 din anexa nr.1, cuvintele "Direcţia specializată,
creată în cadrul Departamentului Comerţului" se substituie prin
cuvintele "Secţia control al circulaţiei mărfurilor cu dublă destinaţie,
creată în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului";
anexa nr.2:
la punctul 1.3, cuvintele "Direcţia specializată, creată în cadrul
Departamentului Comerţului (în continuare - Direcţia)" se substituie
prin cuvintele "Secţia control al circulaţiei mărfurilor cu dublă
destinaţie, creată în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (în
continuare - Secţia)", iar pe tot cuprinsul textului, cuvîntul
"Direcţia" se substituie prin cuvîntul "Secţia", la forma gramaticală
respectivă;
la punctul 13.1, cuvintele "Departamentul Comerţului" se substituie
prin cvintele "Ministerul Economiei şi Comerţului".