BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 135 din 14.06.1991

cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea adoptării Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
14.06.1991

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea adoptării

Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova

nr. 135  din  14.06.91

 (în vigoare 14.06.1991) 

* * *

În legătură cu aniversarea adoptării de către Parlamentul Republicii Moldova a Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova şi călăuzindu-mă de principiile umanităţii, precum şi în conformitate cu punctul 12 al articolului 113/4 din Constituţia (Legea Fundamentală) a Republicii Moldova

DECRETEZ:

1. A absolvi de pedeapsa privativă de libertate, indiferent de termenul stabilit precum şi de pedeapsa non privativă de libertate condamnaţii:

a) care au participat la acţiuni de luptă în anii celui de-al doilea război mondial;

b) foştii militari-internaţionalişti, care au participat la acţiuni de luptă în Republica Afganistan şi pe teritoriul altor ţări;

c) persoanele decorate cu ordine şi medalii ale U.R.S.S. şi cu decoraţii de stat ale Republicii Moldova;

d) femei:

care au copii în vîrstă de pînă la 16 ani;

gravidele;

care au depăşit vîrsta de 55 ani;

invalidele;

al căror termen de executare a pedepsei este mai mic de şase luni;

soţiile şi văduvele invalizilor de război, precum şi văduvele celor care şi-au pierdut viaţa în acţiunile de luptă din Republica Afganistan şi pe teritoriul altor ţări;

e) bărbaţi:

care au depăşit vîrsta de 60 de ani;

invalizi de grupele întîia, a doua şi a treia.

2. A absolvi de pedeapsă femeile condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de cinci ani inclusiv şi care şi-au executat cel puţin o treime din termenul stabilit, precum şi femeile condamnate la pedeapsa non privativă de libertate.

3. A absolvi de pedeapsa privativă de libertate şi de pedeapsa non privativă de libertate minorii:

a) în vîrstă de pînă la 16 ani, care anterior nu şi-au executat pedeapsa în instituţiile de reeducare prin muncă, indiferent de termenul pedepsei stabilit;

b) în vîrstă de la 16 pînă la 18 ani, precum şi în vîrsta de pînă la 16 ani, care nu nimeresc sub acţiunea punctului "a" al prezentului articol şi care au fost condamnaţi pe un termen de pînă la doi ani privaţiune de libertate inclusiv.

4. A elibera condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă persoanele condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani inclusiv, exceptînd persoanele care nimeresc sub acţiunea articolului 1 şi 2 ale prezentului Decret.

5. Nu pot fi eliberaţi condiţionat în temeiul articolului 4 al prezentului Decret persoanele condamnate:

care au mai mult de două antecedente penale indiferent de crimele săvîrşite;

recunoscute în modul stabilit ca invalide;

minorii;

care îşi execută pedeapsa în coloniile-aşezări de toate tipurile;

cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie;

al căror termen de executare a pedepsei e mai mic de trei luni.

6. A absolvi de pedeapsă complementară de deportare şi exil persoanele enumerate în articolele 1, 2 şi 4 ale prezentului Decret.

7. A încheia procedura tuturor acţiunilor penale şi a cauzelor neexaminate de către instanţele judecătoreşti pînă la intrarea în vigoare a prezentului Decret:

despre infracţiunile comise de persoanele enumerate în articolul 1 şi în punctul "a" al articolului 3 ale Decretului;

despre infracţiunile comise de minorii enumeraţi în punctul "b" al articolului 3 al Decretului, infracţiuni pentru care este stabilită în conformitate cu legea pedeapsa pe un termen de pînă la doi ani inclusiv;

despre infracţiunile comise de femei, infracţiuni pentru care este stabilită în conformitate cu legea pedeapsa non privativă de libertate.

În cazul proceselor despre infracţiunile pentru care se prevede pedeapsa de privaţiune de libertate pe un termen de peste doi ani, care au fost comise de minori pînă la intrarea în vigoare a prezentului Decret şi care sînt enumerate în punctul "b" al articolului 3 al Decretului, instanţa judecătorească, dacă consideră necesar de a stabili minorului o pedeapsă de privaţiune de libertate pe un termen de cel mult doi ani sau o pedeapsă non privativă de libertate, îi absolvă de pedeapsă pe asemenea minori condamnaţi.

8. A stinge antecedentele penale pentru persoanele absolvite de pedeapsă în temeiul articolelor 1, 2 şi 3 ale prezentului Decret.

9. A reduce cu 50 la sută partea rămasă a pedepsei pentru persoanele care nu pot fi absolvite de pedeapsă în temeiul prezentului Decret, şi anume:

persoanele condamnate la muncă corecţională fără privarea de libertate;

persoanele condamnate, care urmează să execute pedeapsa în preventoriul de muncă corecţională;

persoanele condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă;

minorii, enumeraţi în punctul "b" al articolului 3 al Decretului, condamnaţi la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani;

persoanele condamnate care îşi execută pedeapsa în colonii pentru persoanele care au comis infracţiuni din imprudenţă, exceptînd persoanele condamnate pentru încălcarea regulilor securităţii circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport comise în stare de ebrietate, şi persoanele condamnate pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate.

A nu reduce, în conformitate cu prezentul articol, termenul pedepsei contravenienţilor înrăiţi la regim, precum şi persoanelor care au fost absolvite anterior de pedeapsă pe calea graţierii sau amnistiei şi care au comis o nouă infracţiune premeditată.

10. A nu aplica amnistia faţă de:

a) persoanele condamnate pentru infracţiunile de stat deosebit de periculoase, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de articolele 71, 74, 74/1, 75, 81, 82, 83, 84, 85, partea 2; 182/1, 203/1, 203/2, 203/3, 203/5, 203/6, 221, partea 2; 227, partea 2; 225/1, 225/2, 225/3, 225/5 din codul penal al Republicii Moldova;

b) persoanele condamnate pentru omor premeditat (cu excepţia omorurilor comise în stare de afect, sau în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări); provocarea premeditată a leziunilor corporale grave (cu excepţia celor în stare de afect sau în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări); atentatul la voaţa lucrătorului poliţiei; viol; delapidarea bunurilor proprietarului în proporţii deosebit mari; delapidarea bunurilor proprietarului pe calea furtului săvîrşită prin pătrundere în încăpere, depozit sau locuinţă, precum şi în proporţii mari; delapidarea bunurilor proprietarului săvîrşită pe calea jafului; tîlhărie săvîrşită cu scopul delapidării bunurilor proprietarului; luarea de mită; darea de mită sau mijlocirea mituirii săvîrşite în circumstanţe agravante; huliganismul deosebit de agravat; atragerea minorilor la activitatea criminală;

c) persoanele recunoscute drept recidivişti deosebit de periculoşi;

d) persoanele condamnate mai mult de două ori la privaţiune de libertate pentru infracţiuni premeditate, precum şi persoanele condamnate anterior la privaţiune de libertate pentru infracţiunile menţionate în punctele "a" şi "b" ale prezentului articol;

e) persoanele care, conform amnistiei, au fost anterior absolvite de pedeapsă pe calea graţierii, precum şi cele care anterior au fost eliberate condiţionat înainte de termen din locurile de recluziune pînă la executarea deplină a termenului stabilit de instanţa judecătorească sau din alte motive, persoanele condamnate condiţionat cu suspendarea executării sentinţei şi persoanele condamnate la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie a condamnatului la muncă şi care au comis noi infracţiuni premeditate;

f) persoanele care n-au făcut o cură deplină de tratament antialcoolic, de narcomanie şi boli venerice;

g) contravenienţii intrării la regim în timpul executării pedepsei.

11. Prezentul Decret îşi extinde acţiunea asupra persoanelor condamnate de instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de locul executării pedepsei.

12. A aproba Regulamentul anexat cu privire la modul de aplicare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 14 iunie 1991 "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea adoptării Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova".

13. Decretul intră în vigoare din ziua publicării lui şi este executoriu timp de şase luni.

Aprobat

prin Decretul Preşedintelui

Republicii Moldova

nr.135 din 14 iunie 1991

REGULAMENTUL

cu privire la modul de aplicare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova

din 14 iunie 1991 "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea

adoptării Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova

1. Executarea Decretului "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea adoptării Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova" a o pune pe seama:

a) comisiilor orăşeneşti şi raionale în componenţa reprezentanţilor comitetelor executive ale Sovietelor locale de deputaţi ai poporului, colectivelor de muncă, instanţelor judecătoreşti, organelor afacerilor interne, instituţiilor de corectare prin muncă - în ceea ce priveşte condamnaţii care îşi execută pedeapsa în locurile de recluziune;

b) comisiilor orăşeneşti şi raionale în componenţa reprezentanţilor comitetelor executive ale Sovietelor locale de deputaţi ai poporului, instanţelor judecătoreşti, organelor afacerilor interne, comenduirilor speciale, precum şi a administraţiei organizaţiilor, şantierelor de construcţie, întreprinderilor - în ceea ce priveşte persoanele condamnate condiţionat la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă;

c) Comisiei republicane în componenţa reprezentaţilor Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Judecătoriei Supreme, Ministerului Justiţiei ale Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova - în ceea ce priveşte persoanele condamnate care îşi execută pedeapsa dincolo de hotarele Republicii Moldova;

d) organelor de anchetă şi de la anchetă penală prealabilă în ceea ce priveşte persoanele ale căror dosare şi materiale despre infracţiunile comise sînt examinate de aceste organe;

e) instanţelor judecătoreşti:

în ceea ce priveşte persoanele ale căror dosare şi materiale despre infracţiunile comise sînt examinate de instanţele judecătoreşti şi care pînă la intrarea în vigoare a Decretului nu au fost examinate;

în ceea ce priveşte persoanele ale căror dosare despre infracţiunile comise au fost amînate, dar sentinţele n-au căpătat putere de lege;

în ceea ce priveşte persoanele condamnate la privaţiune de libertate ale căror sentinţe au căpătat putere de lege, persoanele care se află în izolatorul de anchetă penală sau la închisoare, precum şi în ceea ce priveşte persoanele care nu sînt sub arest;

în ceea ce priveşte persoanele ale căror sentinţe au căpătat putere de lege, persoanele condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă care încă n-au fost repartizate la locul de muncă;

în ceea ce priveşte persoanele condamnate condiţionat şi persoanele condamnate cărora le-a fost amînată executarea sentinţelor în modul stabilit de articolul 44/1 din Codul penal al Republicii Moldova şi de articolul 341 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, precum şi în ceea ce priveşte persoanele condamnate la muncă corecţională non privativă de libertate (chestiunea cu privire la aplicarea amnistiei este soluţionată de instanţa judecătorească la propunerea organului afacerilor interne, care exercită controlul asupra comportării persoanei condamnate);

în ceea ce priveşte persoanele care îşi execută ca pedeapsă de bază pedeapsă sub formă de exil, deportare, privarea de dreptul de a exercita anumite funcţii sau o anumită activitate;

în ceea ce priveşte persoanele condamnate la amendă, dacă pînă la publicarea Decretului încasarea amenzii n-a început (decizia în chestiunea cu privire la aplicarea amnistiei este luată de instanţa judecătorească care a pronunţat sentinţa);

în ceea ce priveşte persoanele eliberate condiţionat înainte de termen şi faţă de persoanele a căror parte neexecutată din pedeapsă este înlocuită prin altă pedeapsă mai blîndă pînă la publicarea Decretului (decizia în chestiunea cu privire la aplicarea amnistiei este luată de instanţa judecătorească care a pronunţat decizia asupra aplicării eliberării condiţionate înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă prin altă pedeapsă mai blîndă, iar în ceea ce priveşte persoanele absolvite condiţionat înainte de termen de pedeapsă sau cărora partea neexecutată din pedeapsă le-a fost înlocuită prin altă pedeapsă mai blîndă de către instanţele judecătoreşti ale altor republici uniunale (decizia în chestiune cu privire la aplicarea amnistiei este luată de instanţa judecătorească a Republicii Moldova care a pronunţat sentinţa).

2. Componenţa comisiilor menţionate în punctele "a", "b" şi "c" ale articolului 1 din prezentul Regulament este aprobată printr-o ordonanţă a Preşedintelui Republicii Moldova.

Comisia republicană exercită controlul asupra caracterului legal şi fundamentat al hotărîrilor comisiilor orăşeneşti şi raionale.

3. Pentru fiecare persoană care nimereşte sub acţiunea Decretului administraţia instituţiei de reeducare prin muncă şi a comenduirei speciale prezintă comisiei la locul de reşedinţă al instituţiei propunerea în care îşi expune opinia privind posibilitatea aplicării amnistiei, o informare despre stimulări şi sancţiuni, dosarul personal şi alte acte necesare pentru soluţionarea chestiunii date.

Organele afacerilor interne expediază materiale similare instanţelor judecătoreşti corespunzătoare referitoare la persoanele care nimeresc sub acţiunea Decretului în conformitate cu punctul "e" al articolului 1 din prezentul Regulament.

În ceea ce priveşte persoanele condamnate care îşi execută pedeapsa dincolo de hotarele Republicii Moldova materialele necesare pentru soluţionarea chestiunii cu privire la aplicarea amnistiei sînt cerute de către Comisia republicană.

5. Comisiile studiază dosarele personale şi alte materiale despre condamnaţi, ascultă la şedinţele lor dările de seamă ale reprezentanţilor administraţiei instituţiilor de reeducare prin muncă şi a comenduirilor speciale, precum şi explicaţiile personale ale condamnaţilor.

În cazul lipsei informaţiilor necesare despre persoana condamnată examinarea chestiunii este amînată pînă la obţinerea materialelor suplimentare.

6. Comisiile şi alte organe, pe seama cărora este pusă executarea Decretului, sînt în drept să ceară instituţiilor corespunzătoare dosarele judiciare şi materialele necesare pentru soluţionarea chestiunilor privind aplicarea amnistiei. Asemenea cererii se execută neîntărziat.

7. Comisiile şi alte organe, pe seama cărora este pusă executarea Decretului cu privire la amnistie, adoptă hotărîrea corespunzătoare în strictă conformitate cu prevederile acestui Decret şi cu legislaţia în vigoare.

Hotărîrea cu privire la aplicarea sau la neaplicarea amnistiei se adoptă strict individual faţă de fiecare persoană pe bază unei aprecieri minuţioase a datelor despre comportarea persoanei condamnate şi atitudinea ei faţă de muncă.

8. Participarea procurorului la şedinţele comisiilor este obligatorie.

9. Hotărîrea cu privire la aplicarea sau la neaplicarea amnistiei se adoptă cu simplă majoritate de voturi ale membrilor comisiei.

Hotărîrile comisiilor orăşeneşti şi raionale cu privire la aplicarea sau la neaplicarea amnistiei pot fi atacate de către persoana condamnată şi contestate de către procuror în Comisia republicană, care este în drept să anuleze sau să modifice aceste hotărîri.

Hotărîrea Comisiei republicane este definitivă.

Plîngerile condamnaţilor şi protestele procurorilor sînt înaintate prin intermediul comisiilor orăşeneşti şi raionale care au adoptat hotărîrile. După expirarea a cinci zile de la primirea plîngerii sau a protestului comisia corespunzătoare trimite Comisiei republicane dosarul personal şi toate materialele examinate în procesul soluţionării chestiunii cu privire la aplicarea amnistiei.

Executarea hotărîrii comisiei orăşeneşti şi raionale cu privire la aplicarea amnistiei contestate de către procuror este suspendată.

10. Hotărîrea comisiei se perfectează sub formă de proces-verbal. Extrasele din procesele-verbale se transmit administraţiei din locurile de recluziune şi a comenduirei speciale pentru înştiinţarea condamnaţilor şi spre executare.

11. Hotărîrile cu privire la aplicarea amnistiei, adoptate de organele de anchetă şi de anchetă penală preliminară, sînt confirmate de procuror.

În procesul examinării Decretului de către instanţele judecătoreşti participarea procurorului este obligatorie.

12. După încheierea muncii asupra executării Decretului, chestiunea cu privire la aplicarea amnistiei este examinată în cazurile necesare de către Comisia republicană.

13. Sub acţiunea Decretului nimeresc persoanele care au comis infracţiuni pînă la publicarea lui, adică pînă la 14 iunie 1991 inclusiv.

14. A stabili că:

a) sub acţiunea articolelor 1, 2 şi 3 ale Decretului nimeresc de asemenea persoanele condamnate pentru a fi repartizare în preventoriul de reeducare prin muncă; persoanele condamnate, cărora le-a fost amînată executarea sentinţei în modul stabilit de articolul 44/1 din Codul penal al Republicii Moldova şi de articolul 341 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova, persoanele condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă;

b) sub acţiunea punctului "a" din articolul 1 al Decretului nimeresc persoanele:

care au participat la cel de-al doilea război mondial (1941-1945) ca militari sau liber angajaţi;

care au participat la acţiuni militare în componenţa detaşamentelor de partizani şi de voluntari, a batalionului de vînătoare, precum şi în organizaţiile ilegale, în timpul celui de-al doilea război mondial;

care şi-au făcut serviciul ca militari sau liber angajaţi în unităţile şi formaţiunile Forţelor Armate ale U.R.S.S. participante la acţiunile militare împotriva imperialiştilor japonezi în anul 1945.

Sub acţiunea punctului "a" din articolul 1 al Decretului nimeresc de asemenea şi alte persoane decorate cu medalia "Pentru victoria asupra Germaniei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945" sau cu medalia "Pentru victoria asupra Japoniei", precum şi persoanele care au participat la acţiuni de luptă de luptă în anii celui de-al doilea război mondial şi care au legitimaţii cu privire la înlesniri;

c) sub acţiunea punctului "b" din articolul 1 al Decretului nimeresc foştii militari-internaţionalişti care au participat la acţiunile militare din Republica Afganistan şi pe teritoriul altor ţări, care au legitimaţii cu privire la înlesniri;

d) sub acţiunea punctului "c" din articolul 1 al Decretului nimeresc persoanele decorate cu ordine şi medalii ale U.R.S.S. şi distincţii de stat ale Republicii Moldova, precum şi persoanele decorate cu ordine şi medalii pentru muncă plină de abnegaţie şi serviciu militar ireproşabil în spatele frontului în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Acţiunea punctelor "a" şi "c" din articolul 1 al Decretului nu se extinde asupra persoanelor cărora li s-au retras în modul stabilit ordinele şi medaliile U.R.S.S. şi Diplomele de Onoare ale Prezidentului Sovietului Suprem al Republicii Moldova;

e) sub acţiunea punctelor "d" şi "e" din articolul 1 al Decretului mineresc bărbaţi care în ziua publicării Decretului au atins vîrsta de 60 de ani, iar femeile - 55 de ani. În cazul lipsei documentelor care să confirme ziua şi luna naşterii, se consideră că au atins vîrsta menţionată bărbaţii care s-au născut pînă în anul 1931 şi femeile care s-au născut pînă în anul 1936.

Sînt considerate invalizi de grupele întîi, doi şi trei persoanele recunoscute ca atare în modul stabilit în ziua şi luna naşterii, se consideră că au atins vîrsta menţionată bărbaţii care s-au născut pînă în anul 1936.

Sînt considerate invalizi de grupele întîi, doi şi trei persoanele recunoscute ca atare în modul stabilit în ziua examinării chestiunii cu privire la aplicarea amnistiei.

În conformitate cu punctul "d" din articolul 1 al Decretului urmează să fie eliberate femeile care nu au fost private de drepturile părinteşti şi care nu au fost private de drepturile părinteşti şi care au copii născuţi după 14 iunie 1975, precum şi femeile a căror graviditate a survenit pînă la intrarea în vigoare a Decretului, femeile a căror parte neexecutată din termenul pedepsei constituie mai puţin de şase luni în ziua examinării chestiunii cu privire la aplicarea amnistiei; soţiile şi văduvele invalizilor de război, precum şi văduvele celor ce şi-au pierdut viaţa (au dispărut fără urmă) în acţiunile de luptă pentru apărarea Patriei fără urmă) în acţiunile de luptă pentru apărarea Patriei Sovietice, din Republica Afganistan şi pe teritoriul altor ţări, în cazul dacă ele nu s-au recăsătorit;

f) sub acţiunea articolului 2 al Decretului nimeresc femeile condamnate la pedeapsa non privativă de libertate, şi femeile aflate în locurile de recluziune şi care au executat cel puţin o treime din termenul stabilit al pedepsei în ziua examinării materialelor de către comisie;

g) în conformitate cu articolul 3 al Decretului sînt considerate minori persoanele în vîrstă de pînă la 16 ani, care s-au născut după 14 iunie 1975, iar minori în vîrstă de la 16 pînă la 18 ani - sînt considerate persoanele care s-au născut după 14 iunie 1973;

h) minorii în vîrstă de pînă la 16 ani enumeraţi în punctul "b" din articolul 3 al Decretului sînt considerate persoanele care spre deosebire de cei menţionaţi în punctul "a" al acestui articol, anterior s-au aflat în instituţii de reeducare prin muncă, dar au fost condamnaţi nu mai mult de două ori la privaţiune de libertate după cum se prevede în punctul "d" din articolul 10 al Decretului;

i) minorele nimeresc de asemenea sub acţiunea punctului "d" din articolul 1 şi articolul 2 ale Decretului.

15. Sub acţiunea articolului 4 al Decretului nimeresc persoanele aflate în locurile de recluziune a căror parte neexecutată a termenului pedepsei constituie nu mai puţin de trei luni în ziua examinării materialelor cu privire la aplicarea amnistiei şi ale căror sentinţe pronunţate au căpătat putere de lege pînă la publicarea Decretului.

16. În conformitate cu Decretul persoanele condamnate sînt absolvite de pedeapsa non privativă de libertate dacă ea este stabilită ca sancţiune penală.

17. Persoanele care nimeresc sub acţiunea Decretului nu sînt absolvite de pedeapsa complementară, exceptînd exilul şi depărtarea. De pedeapsă complementară sub formă de exil şi deportare sînt absolvite de pedeapsă înainte de termen, pînă la intrarea în vigoare a Decretului.

Pedeapsa complementară sub formă de confiscare a averii puse în aplicare pînă în ziua publicării Decretului nu urmează să fie executată.

18. De pedeapsă de bază sub forma de amendă sînt absolvite numai persoanele condamnate, de la care a fost încasată amenda pînă la intrarea în vigoare a Decretului.

19. Acţiunea Decretului nu se extinde asupra persoanelor supuse sancţiunilor administrative, inclusiv asupra persoanelor trase la răspundere administrativă cu excluderea răspunderii penale în modul prevăzut de articolul 48/1 din Codul penal al Republicii Moldova.

20. La aplicarea amnistiei faţă de persoanele al căror termen de pedeapsă a fost redus în temeiul actului de amnistie sau graţiere este necesar să se pornească de la termenul stabilit prin aceste acte.

21. Nu pot fi clasate dosarele de anchetă penală şi dosarele neexaminate de instanţele judecătoreşti intentate persoanelor menţionate în articolul 7 al Decretului, care nu pot fi absolvite de pedeapsă în temeiul articolului 10 al Decretului.

22. Sub acţiunea articolului 9 al Decretului nimeresc persoanele condamnate, ale căror sentinţe au căpătat putere de lege pînă la publicarea lui. Urmează să fie redusă partea termenului pedepsei neexecutate în ziua publicării Decretului, adică pînă la 14 iunie 1991.

23. La aplicarea punctului "d" din articolul 10 al Decretului nu se ţine cont de antecedentele penale ale persoanelor:

stinse în modul stabilit de lege;

condamnate anterior pentru infracţiunile comise din imprudenţă;

condamnate anterior pentru infracţiuni premeditate la pedeapsa non privativă de libertate;

condamnate condiţionat în conformitate cu articolul 43 din Codul penal al Republicii Moldova, dacă în perioada termenului de încercare ele n-au comis o nouă infracţiune sau dacă în perioada termenului de încercare condamnarea condiţionată în ceea ce priveşte aceste persoane nu a fost anulată în baza altor temeiuri prevăzute de lege;

în ceea ce priveşte persoanele cărora le-a fost prorogată executarea sentinţei în conformitate cu articolul 44/1 din Codul penal al Republicii Moldova, dacă ele în perioada de prorogare a executării sentinţei nu au comis o nouă infracţiune sau fără de care sentinţa nu a fost executată;

condamnate condiţionat în conformitate cu articolul 24/1 din Codul penal al Republicii Moldova la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă, dacă în perioada termenului de atragere obligatorie la muncă nu au comis o nouă infracţiune sau nu au fost repartizate în locurile de recluziune pentru executarea pedepsei stabilite în temeiul legii.

24. Amnistia nu se aplică persoanelor condamnate pentru două sau mai multe infracţiuni, dintre care cel puţin una este prevăzută în punctele "a" şi "b" ale articolului 10 al Decretului, iar pedeapsa le-a fost stabilită acestor persoane în conformitate cu articolele 39 şi 40 din Codul penal al Republicii Moldova.

25. Nu pot fi considerate drept persoane care au executat anterior pedeapsa în locurile de recluziune persoanele condamnate la privaţiune de libertate în limitele termenului de aflare a lor sub arest ca măsură de reprimare, precum şi persoanele care se află în camerele de reţinere sau în izolatoare de anchetă penală pînă la intrarea în vigoare a sentinţei.

26. Prin sustragerea bunurilor proprietarului în proporţii mari este necesar să se subînţeleagă susţinerea bunurilor proprietarului comisia de o singură persoană sau de un grup de persoane în sumă de 2,5 mii ruble şi mai mult, iar în proporţii deosebit de mari - în sumă de 20 mii ruble şi mai mult.

27. Persoanele condamnate pentru sustragerea bunurilor statului sau obşteşti în proporţii deosebit de mari, pentru furtul bunurilor statului sau obşteşti, săvîrşite prin pătrundere în încăpere sau într-un alt depozit, pentru furtul comis în proporţii mari, pentru sustragerea bunurilor statului sau obşteşti, comisia pe calea jafului, pentru tîlhăria comisă în scopul sustragerii bunurilor statului sau obşteşti, pentru furtul averii personale a cetăţenilor, săvîrşit prin pătrundere în locuinţă, pentru jaf şi tîlhărie în scopul însuşirii averii personale a cetăţenilor, persoanele care îşi execută pedeapsa conform sentinţei care a intrat în vigoare pînă la publicarea Legii Republicii Moldova din 15 februarie 1991 "Cu privire la introducerea unor modificări şi completări în Codul penal şi Codul de procedură penală ale Republicii Moldova", adică pînă la 26 aprilie 1991, nu nimeresc sub acţiunea articolelor 1, 2, 3 şi 4 ale Decretului.

28. La persoanele condamnate pentru luarea şi darea de mită, precum şi mijlocirea mituirii în circumstanţe agravante sînt raportate persoanele care au comis infracţiuni prevăzute de părţile a două şi a treia ale articolului 187, de partea a doua a articolului 188, partea a doua a articolului 187/1 din codul penal al Republicii Moldova.

29. Materialele în ceea ce priveşte persoanele care nimeresc sub acţiunea Decretului, cărora în modul stabilit li s-a prescris un tratament antialcoolic, de narcomanie şi boli venerice, se examinează în perioada executării Decretului, iar deciziile privind eliberarea lor se execută după încheierea tratamentului (decizia comisiei privind eliberarea persoanei condamnate este executată de către administraţia din locurile de recluziune după încheierea tratamentului).

Drept temei pentru recunoaşterea faptului că persoana condamnată şi-a încheiat tratamentului serveşte avizul medical, iar în ceea ce priveşte persoanele cărora instanţa judecătorească le-a prescris tratamentul antialcoolic forţat şi de narcomanie drept asemenea temei serveşte hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la suspendarea tratamentului forţat.

30. În conformitate cu punctul "e" din articolul 10 al Decretului amnistia nu se aplică persoanelor anterior absolvite de pedeapsă (indiferent de stingerea accidentelor penale) în perioada de după 14 iunie 1979 pe calea graţierii sau amnistiei în temeiul Decretelor Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.:

din 19 octombrie 1979 "Cu privire la amnistia în legătură cu Aul internaţional al copilului";

din 27 iunie 1980 "Cu privire la amnistia unor categorii de persoane condamnate la privaţiune de libertate şi a unor persoane care au comis infracţiuni care nu sînt calificate drept grave";

din 14 septembrie 1982 "Cu privire la eliberarea unor categorii de condamnaţi din locurile de recluziune";

din 27 decembrie 1981 "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea a 60-a de la formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste";

din 26 aprilie 1985 "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea a 40-a de la biruinţa poporului sovietic în marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945";

din 6 noiembrie 1986 "Cu privire la la eliberarea din locurile de recluziune a unor categorii de femei condamnate";

din 18 iunie 1987 "Cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea a 70-a a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie".

Drept absolvite de pedeapsă înainte de termen urmează să fie considerate persoanele care au fost eliberate pe calea graţierii sau în temeiul decretelor enumerate mai sus în legătură cu reducerea termenului de executare a pedepsei şi persoanele cărora partea termenului de privaţiune de libertate neexecutată le-a fost înlocuită printr-o altă pedeapsă mai blîndă.

31. Drept contravenienţi înrăiţi la regim urmează să fie considerate persoanele:

a) care încalcă sistematic disciplina şi ordinea stabilită în perioada executării pedepsei sau care se eschivează sistematic fără motive întemeiate de la munca social-utilă, precum şi persoanele condamnate condiţionat cu atragerea obligatorie la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă, care încalcă disciplina de muncă, ordinea publică sau regulile de conveţuire stabilite pentru ei;

b) care au comis infracţiuni premeditate în perioada executării pedepsei;

c) persoanele condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă, repartizate la locurile de recluziune, pentru încălcarea disciplinei de muncă, ordinii publice sau a regulilor de convieţuire stabilite pentru ele, precum şi persoanele aflate în colonii aşezări, repartizate în coloniile de reeducare prin muncă de alte tipuri;

d) persoanele condamnate condiţionat în conformitate cu articolul 43 din Codul penal al Republicii Moldova, dacă în perioada termenului de încercare ele au comis o nouă infracţiune sau au fost repartizate pentru executarea pedepsei, stabilite în baza sentinţei şi a temeiurilor legii;

e) în ceea ce priveşte persoanele cărora executarea sentinţei le-a fost propagată în modul prevăzut de articolul 44/1 din codul penal al Republicii Moldova, dacă ele în perioada de propadare a executării sentinţei au săvîrşit a nouă infracţiune sau au fost repartizate pentru executarea privaţiunii de libertate, stabilite prin sentinţă în temeiul prevăzut de lege;

f) persoanele condamnate la muncă corecţională fără privare de libertate, dacă ele pînă la executarea deplină a pedepsei au comis o nouă infracţiune sau cărora pentru eschivarea premeditată de la executarea pedepsei termenul neexecutat de muncă corecţională le-a fost înlocuit de instanţa judecătorească printr-o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate.

32. Asupra persoanelor eliberate condiţionat în temeiul articolului 4 al Decretului se extinde modul şi condiţiile de executare a eliberării condiţionate din locurile de recluziune cu atragerea obligatorie la muncă, stabilite pentru persoanele eliberate condiţionat din locurile de recluziune în temeiul articolului 51/2 din Codul penal al Republicii Moldova.

33. A obliga Guvernul Republicii Moldova, comitetele executive ale Sovietelor locale de deputaţi ai poporului din republică să asigure:

a) organizarea evidenţei stricte şi la timp a tuturor persoanelor absolvite de pedeapsă în temeiul Decretului, plasarea lor obligatorie în cîmpul muncii într-un termen de cel mult o lună din ziua sosirii la locul de trai, precum şi controlul ulterior asupra comportării acestor persoane;

b) internarea invalizilor eliberaţi şi a bătrînilor care nu au rude ce ar putea să-şi întreţină, în casele pentru invalizi.

34. A obliga comitetele executive ale Sovietelor locale de deputaţi ai poporului din Republica Moldova să asigure luarea la timp la evidenţă a minorilor absolviţi de pedeapsă în temeiul Decretului, atunci cînd se întorc la locul de trai, către părinţi, organele tutelă şi curatelă, întreţinere în caz de necesitate în casele de copii, şcoli-internat, şcolile profesionale-tehnice.