BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

138/12.02.2007 Hotărîre cu privire la restaurarea edificiului Sălii cu Orgă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
12.02.2007

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la restaurarea edificiului Sălii cu Orgă

nr. 138  din  12.02.2007

 (în vigoare 23.02.2007) 

Monitorul Oficial nr.25-28 art.160 din 23.02.2007

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul de acţiuni privind restaurarea edificiului Sălii cu Orgă din bd.Ştefan cel Mare, nr.81 (se anexează).

2. Ministerul Finanţelor va aloca Ministerului Culturii şi Turismului, din contul veniturilor generale ale bugetului de stat, mijloace financiare necesare executării Planului aprobat, cu stabilirea surselor de acoperire la o eventuală rectificare a bugetului de stat pe anul 2007.

3. Ministerul Culturii şi Turismului, în calitate de beneficiar, va perfecta, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanţarea lucrărilor sus-numite.

4. Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului va asigura elaborarea expertizei tehnice a compoziţiilor sculpturale şi a elementelor portante ale edificiului Sălii cu Orgă, conform Planului de acţiuni nominalizat.

5. Ministerul Finanţelor va finanţa lucrările specificate în Planul de acţiuni pe măsura prezentării documentelor de confirmare a cheltuielilor suportate.