BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1385/30.10.2002 Hotărîre cu privire la aprobarea Concepţiei politicii de cadre juridice

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.10.2002

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Concepţiei politicii de cadre juridice

nr. 1385  din  30.10.2002

 (în vigoare 07.11.2002) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.149-150 art.1523 din 07.11.2002

* * *

Abrogat: 31.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Concepţia politicii de cadre juridice (se anexează).

2. Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor, în termen de o lună, va elabora un plan de măsuri în vederea realizării concepţiei aprobate.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1385 din 30 octombrie 2002

CONCEPŢIA

politicii de cadre juridice

În statele de drept domină principiul supremaţiei legii. Promovarea în viaţă a acestui principiu garantează apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor – valoare supremă într-o societate civică, democratică.

Legile adoptate în stat trebuie, pe de o parte, să exprime voinţa cetăţenilor (sau cel puţin a majorităţii lor) şi să garanteze fiecărui individ protecţia legală a drepturilor sale. Pe de altă parte, cetăţenii acestui stat sînt datori să respecte legile adoptate. Atunci, însă, cînd o persoană încalcă legea, ea, de fapt, atentează la voinţa membrilor societăţii, încalcă drepturile altor cetăţeni. O atare situaţie nu contribuie la stabilirea unei atmosfere armonioase în societate, conduce la conflicte, la inechitate, şi dacă respectarea legii nu este impusă, dacă încălcarea ei nu este sancţionată, ea nu mai este instrumentul principal de reglementare a relaţiilor în societate, ea se devalorizează şi, ca rezultat, se dereglează raporturile dintre două subiecte de drept – cetăţean şi stat.

Neglijarea, subiectivismul, voluntarismul, abuzul în acest proces au efecte negative, uşor previzibile, pentru orice stat, chiar şi pentru statele cu o democraţie avansată, unde legea a devenit de mult timp o valoare supremă a societăţii civice.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, tînărul nostru stat este declarat unul de drept. Un atare stat urmează să-l edificăm. În acest proces de edificare sîntem abia la etapa iniţială. Cadrul legislativ naţional, adoptat pînă în prezent, încă nu este perfect.

Se cer eforturi sporite, măsuri ferme întru redresarea situaţiei, elaborarea de programe complexe şi acţiuni concrete comune, canalizate spre atingerea scopului prioritar – edificarea statului de drept.

În această activitate urmează să fie antrenate organele de stat, organizaţiile nonguvernamentale, societatea în întregime, fiecare cetăţean în parte.

Un rol aparte în această activitate trebuie să revină juriştilor, indiferent de locul lor de muncă.

Totodată, juriştii încă nu-şi onorează, sub toate aspectele, obligaţiunile ce le revin conform statutului pe care îl au în societate. Cauze ale acestei stări de lucru sînt multiple. Despre ele s-a vorbit în cadrul Conferinţei ştiinţifico-practice "Standardele naţionale şi practica internaţională de pregătire a cadrelor juridice", care a avut loc la 20 aprilie curent în Chişinău, organizată de Uniunea Juriştilor din Moldova, cu participarea instituţiilor de învăţămînt superior ce pregătesc cadre juridice, a Ministerului Justiţiei, a Ministerului Educaţiei, a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a savanţilor din ţară şi de peste hotare, a juriştilor practicieni din organele de drept.

Drept consecinţă, s-a ajuns să se militeze pentru elaborarea unei concepţii de pregătire, selectare, plasare în cîmpul muncii şi promovare a cadrelor juridice, criteriile de bază fiind, pe de o parte, libertatea fiecăruia de a-şi face studiile şi de a obţine specialitatea dorită, iar, pe de altă parte, obligaţiunea instituţiilor de învăţămînt de a pregăti cadre juridice conform cerinţelor pieţei, îmbinînd armonios, în acest sens, instruirea universitară cu cea postuniversitară, reciclarea şi instruirea continuă, precum şi obligaţiunea organelor statale competente de a elabora un cadru legislativ adecvat, ce ar asigura cariera de jurist în societate şi responsabilitatea acestuia pentru respectarea strictă a legii şi care ar permite de a implementa realmente principiul supremaţiei legii, contribuind astfel la făurirea unui stat de drept şi la apărarea drepturilor omului.

1. Conceptul standardelor naţionale de formare a juriştilor

Conceptul nominalizat este elaborat în baza următoarelor principii, criterii şi recomandări:

Orice persoană care manifestă interes poate obţine atît studii juridice, cît şi calificarea de jurist.

Numărul de jurişti va fi stabilit în funcţie de necesităţile reale ale pieţei, care are drept factori determinanţi ai funcţionării – concurenţa loială şi competitivitatea. Acest principiu nu exclude, însă, pregătirea planificată a juriştilor pentru anumite domenii de activitate, precum ar fi cel al organelor de drept.

Instruirea în instituţiile de învăţămînt de orice nivel care pregătesc cadre juridice trebuie să se desfăşoare doar în corespundere cu standardele stabilite de Ministerul Educaţiei.

Instruirea postuniversitară, ca o continuare a procesului de pregătire a juristului, trebuie să se axeze pe specializarea într-un domeniu concret de activitate.

Stabilirea unor criterii stricte atît pentru juriştii din domenii concrete de activitate, cît şi pentru fiecare post, funcţie în parte, cărora juriştii angajaţi trebuie să corespundă.

Verificarea periodică de către comisiile de atestare, de calificare etc. a rezultatelor reciclărilor, ale instruirii continue etc.

Cultivarea unor înalte calităţi morale în mediul juriştilor.

Selectarea, plasarea în cîmpul muncii şi promovarea cadrelor juridice să se facă în condiţii obiective şi transparente, numai în bază de concurs şi potrivit rezultatelor obţinute la examenul de capacitate.

Extinderea sferei de activitate a juriştilor în diverse domenii statale şi nestatale cu indicarea locurilor de muncă ce pot fi ocupate de jurişti.

Remunerarea muncii, condiţiile pensionării, precum şi alte facilităţi de ordin social ce au menirea să reducă atît nivelul fluctuaţiei cadrelor juridice, cît şi abuzurile din partea acestora.

Crearea cadrului juridic adecvat ce va ridica rolul şi aportul juristului în procesul de democratizare a societăţii, în edificarea statului de drept.

Susţinerea şi încurajarea cît mai larg posibilă a eforturilor depuse în activitatea de zi cu zi a juriştilor întru respectarea cu stricteţe a cerinţelor LEGII, prin aceasta contribuindu-se la ridicarea statutului juristului în societate.

2. Politica de cadre promovată de stat în domeniul pregătirii şi formării continue a juriştilor

Politica de cadre trebuie să prevadă studierea pieţei în ceea ce priveşte necesităţile societăţii în cadre juridice, prognozarea şi planificarea pregătirii acestor cadre, elaborarea standardelor naţionale cărora trebuie să corespundă aceste cadre, formele de pregătire (universitare, postuniversitare, de instruire continuă), selectarea, plasarea cadrelor juridice în cîmpul muncii, statutul lor social, perspectivele, responsabilitatea juristului, remunerarea muncii, asigurarea socială, reglementarea normativă – toate acestea racordate la practica internaţională.

1) Necesităţile societăţii în cadre juridice

Instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile în cadrul cărora posturile/funcţiile necesită a fi ocupate de jurişti:

Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, sistemul judecătoresc, avocatura, notariatul, oficiile de înregistrare a actelor stării civile etc.;

direcţiile juridice din cadrul Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului;

direcţiile sau secţiile juridice ale ministerelor, departamentelor, altor autorităţi administrative centrale şi locale;

direcţiile sau secţiile juridice ale întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică;

serviciile juridice ale organizaţiilor obşteşti;

secretarii primăriilor;

alte structuri de stat şi obşteşti ce prestează servicii publice.

Juriştii trebuie să deţină posturile/funcţiile ce reglementează raporturi juridice între stat, societate, colectiv, individ, raporturi care necesită o reglementare normativă în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului (deci, persoana care ocupă acest post/funcţie trebuie să cunoască temeinic legislaţia în vigoare şi să posede calităţile profesionale necesare pentru a aplica corect normele juridice, astfel excluzîndu-se sau reducîndu-se la minimum forţarea persoanei de a se adresa în instanţa judecătorească pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime).

Nu poate fi limitat dreptul individului la obţinerea unei specialităţi, inclusiv a specialităţii de jurist, după cum nu li se poate interzice instituţiilor de învăţămînt să pregătească specialişti în domeniul dreptului. Acest proces poate fi reglementat prin echilibrarea cererii şi ofertei de cadre juridice bine pregătite, înalt profesioniste, capabile să-şi onoreze obligaţiunile conform statutului de jurist, de specialist în materie, în baza unui studiu efectuat la nivel naţional.

Studierea pieţei trebuie să devină obligatorie şi pentru instituţiile de învăţămînt ce pregătesc jurişti. Nu este vorba doar de partea cantitativă. În primul rînd, accentul trebuie pus pe calitatea pregătirii, pe depistarea problemelor cu care se confruntă juristul în practică, pentru a ţine cont de ele în procesul de instruire.

În acest sens se impune o colaborare strînsă între instituţiile de învăţămînt şi cei ce angajează jurişti.

2) Standarde privind pregătirea juriştilor în instituţiile de învăţămînt

Pregătirea juriştilor în învăţămîntul superior se realizează în două trepte:

în învăţămîntul superior de scurtă durată (colegii);

în învăţămîntul superior universitar (universităţi, academii, institute).

Durata studiilor în colegii:

pentru persoanele care au absolvit şcoala medie generală – 3 ani;

pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat – 2 ani.

Durata studiilor în instituţiile de învăţămînt superior:

pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat – 4 ani;

pentru deţinătorii actului de studii de cultură generală – 5 ani;

pentru învăţămîntul fără frecvenţă, seral – cu un an mai mult decît la învăţămînt cu frecvenţă la zi.

Absolvenţilor facultăţilor de drept li se oferă titlul de licenţiat în drept (pentru cei ce realizează teza de licenţă) sau calificare de jurist (pentru cei ce susţin doar examenele de absolvire).

Absolventul facultăţii de drept trebuie să aibă o pregătire generală, socio-umanistică, precum şi o pregătire fundamentală teoretică în domeniul jurisprudenţei şi de specialitate – în una din domeniile dreptului (dreptul public, dreptul economic, dreptul internaţional, activitatea vamală etc.).

Programul educaţional privind pregătirea specialistului în domeniul dreptului include planul de învăţămînt, programele analitice la disciplinele teoretice şi programele stagiilor de practică.

Volumul activităţii instructive a studentului la diferite forme de învăţămînt – de zi, fără frecvenţă, seral – se va stabili în baza standardului educaţional de stat, legilor şi regulamentelor în vigoare.

3. Cerinţe faţă de instituţiile de învăţămînt ce pregătesc cadre în domeniul dreptului

Activitatea de instruire a cadrelor în domeniul dreptului reprezintă o activitate bazată pe licenţă, care se desfăşoară în corespundere cu cadrul legislativ şi normativ în vigoare.

Procesul de instruire a cadrelor în domeniul dreptului urmează să se realizeze conform standardelor de profil şi normativelor în vigoare expuse în cele ce urmează:

instituţia de învăţămînt trebuie să dispună de spaţii adecvate procesului de învăţămînt, de laboratoare şi săli specializate proprii, amenajate corespunzător; de bibliotecă dotată cu fond de carte propriu din domeniul dreptului, corespunzător disciplinelor predate;

instituţia de învăţămînt trebuie să dispună de personal didactic propriu care să îndeplinească cerinţele Legii învăţămîntului şi Legii cu privire la evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt din Republica Moldova;

instituţia de învăţămînt trebuie să dispună de o bază tehnico-materială care va facilita procesul educaţional;

spaţiile instituţiei trebuie să corespundă normelor sanitaro-igienice, antiincendiare, protecţiei muncii, asigurării vieţii şi sănătăţii studenţilor.

Acreditarea instituţiilor de învăţămînt care pregătesc cadre în domeniul dreptului trebuie să fie făcută în strictă conformitate cu legislaţia ce reglementează acest proces, ţinînd cont, în primul rînd, de cadrele didactice de profil şi specialitate.

4. Învăţămîntul postuniversitar (masterat, doctorat şi postdoctorat)

Conform legislaţiei în vigoare, tineri absolvenţi ai facultăţilor de drept, deţinători ai diplomelor de licenţă, îşi pot continua studiile la învăţămîntul postuniversitar prin masterat şi obţine titlul de magistru în drept.

După absolvirea masteratului deţinătorii titlului de magistru în drept pot ocupa posturi de cadru didactic în instituţiile de învăţămînt superior, se pot încadra în activităţile de cercetare şi pot participa la concursurile de admitere la doctorat la specializarea obţinută.

Ţinînd cont de situaţia reală a învăţămîntului juridic în Republica Moldova, învăţămîntul postuniversitar prin masterat şi cel de doctorat pot fi organizate, de regulă, pe lîngă instituţiile de învăţămînt superior universitar de stat acreditate şi care dispun de cadre didactice şi didactico-ştiinţifice, conform prevederilor Regulamentului de evaluare academică şi acreditare a instituţiilor de învăţămînt.

Durata studiilor la învăţămîntul postuniversitar specializat la profilul jurisprudenţă trebuie să fie de 1 an.

La pregătirea cadrelor ştiinţifice (doctorat şi postdoctorat) se cere o evaluare şi apreciere a situaţiei reale, o reglementare normativă mai concretă a condiţiilor şi posibilităţilor obţinerii titlurilor ştiinţifice, folosirii potenţialului savanţilor jurişti, finanţarea în domeniu din partea statului, crearea altor condiţii adecvate pentru o bună activitate.

5. Formele postuniversitare de pregătire şi instruire a cadrelor juridice

Formele postuniversitare de pregătire şi instruire a cadrelor juridice sînt următoarele:

a) specializarea;

b) reciclarea;

c) instruirea continuă.

Ţinînd cont de faptul că instituţiile de învăţămînt ce pregătesc cadre juridice în programele lor de studiu acordă pregătirii practice a studenţilor jurişti doar 10% din volumul orelor de studii, putem constata că absolvenţii, deşi licenţiaţi în drept, nu-şi pot onora obligaţiunile de serviciu la nivelul cerinţelor înaintate fără o pregătire specială, specifică sferei de activitate.

De aceea este absolut necesar ca tînărul jurist, înainte de a fi angajat la serviciu, să fie încadrat într-un curs de pregătire specială, conform profesiei, pe care intenţionează să o presteze, dacă a întrunit totalitatea calităţilor caracteristice acestei profesii.

Se propun următoarele forme de pregătire specială a tinerilor jurişti:

1) consultanţi juridici în sfera de producere, pentru sistemul financiar şi cel bancar: cursuri postuniversitare pe termen de un an, organizate pe lîngă Academia de Studii Economice;

2) consultanţi juridici în structurile statale şi nonguvernamentale: cursuri postuniversitare pe termen de un an, organizate pe lîngă Academia de Administrare Publică;

3) lucrători operativi din Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional Anticorupţie: cursuri postuniversitare pe termen de un an organizate de către aceste instituţii pe lîngă Academia "Ştefan cel Mare";

4) lucrători operativi din Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Apărării şi Departamentul Vamal: cursuri postuniversitare organizate de centrele de pregătire specială;

5) notari, funcţionari ai oficiilor de înregistrare a actelor stării civile: cursuri postuniversitare de un an organizate de Ministerul Justiţiei şi Departamentul Tehnologii Informaţionale;

6) pentru judecători, procurori, anchetatori se va crea Institutul Naţional al Magistraturii, prin reorganizarea Centrului republican pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale.

Candidaţii la studii în acest institut se vor selecta prin organizarea concursurilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratura Generală, şefii instituţiilor unde există departamente de anchetă.

Termenul de studii pentru judecători, lucrători ai procuraturii se va stabili de 2-3 ani, pentru anchetatori – un an.

După absolvire, din rîndurile acestor specialişti se formează rezerva de cadre; ulterior acestea vor fi selectate şi plasate la un post/ funcţie concretă.

Pe lîngă sus-numitul institut vor fi organizate cursuri speciale cu o durată de pînă la 6 luni pentru şefii de cancelarie din cadrul acestor organe, grefieri, portărei, care au studii juridice superioare ori superioare necomplete;

7) avocaţii vor face stagiul în termen de un an.

Instruirea postuniversitară, ca formă de pregătire specială, se va face fie pe bază de contract, fie din contul agentului economic sau, după caz, din contul statului.

Absolvirea acestor cursuri postuniversitare cu obţinerea diplomei respective îi va permite tînărului jurist să se angajeze în cîmpul muncii conform profesiei alese.

Programele de studii postuniversitare vor fi întocmite de către instituţiile în care ulterior vor fi angajaţi absolvenţii, fiind aprobate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei.

Pe lîngă cultivarea deprinderilor practice, pe perioada acestor cursuri se recomandă şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice în domeniu, precum şi studierea unei limbi străine şi a computerului.

În scopul aprofundării şi actualizării cunoştinţelor, precum şi pentru a consolida deprinderile practice, angajaţii în cîmpul muncii periodic – o dată în 3-4 ani – vor absolvi cursuri de reciclare pe un termen de 1-2 luni, cu susţinerea examenului şi obţinerea certificatului corespunzător. Cursurile se vor ţine în aceleaşi instituţii unde juriştii au primit instruirea specială. Tot în aceleaşi scopuri juriştii vor fi încadraţi, anual, la cursuri de scurtă durată (20-30 de ore).

Pentru a fi la curent cu noua legislaţie şi modul de aplicare a ei, inclusiv cu problemele ce apar în domeniul practicii zi de zi, juristul are nevoie de o instruire juridică continuă. Acest proces prevede diverse stagiuni, seminare, autoinstruirea la locul de lucru.

Verificarea nivelului de pregătire a juristului, corespunderii lui funcţiei ocupate revine comisiilor de atestare ce activează în cadrul ministerelor şi departamentelor.

Atestarea se face o dată la 4-5 ani.

Comisiile de atestare activează în baza regulamentelor aprobate de către organul colegial al instituţiei, întocmite pe baza Regulamentului-model, elaborat de Ministerul Justiţiei şi aprobat de Guvern.

[Compart.5 modificat prin Hot.Guv. nr.868 din 19.11.2012, în vigoare 23.11.2012]

6. Selectarea şi promovarea cadrelor

Problema angajării în cîmpul muncii a juriştilor, în general, şi a tinerilor specialişti, în special, necesită o reglementare normativă mai detaliată, care, pe de o parte, nu ar permite oricui să ocupe un post fără întrunirea tuturor condiţiilor ce se impun, iar, pe de o altă parte, ar servi drept garanţie pentru cei care merită să fie angajaţi.

Anumite cerinţe faţă de cadre sînt specificate în legile cu privire la statutul judecătorului, la procuratură, poliţie, avocatură, notariat. Dar ele nu constituie spectrul complet pentru a face faţă cerinţelor la zi.

În lipsa acestor reglementări, angajatorii impun condiţiile lor voluntariste.

Pentru ca angajatorul să fie interesat în angajarea unui jurist profesionist, este necesar un nivel mai mare al responsabilităţii pentru respectarea legii în sectorul pe care îl conduce. O responsabilitate sporită trebuie să-i revină şi juristului. Se impune elaborarea şi aprobarea unui regulament în care să fie clar stabilit statutul juristului la întreprindere, în organizaţie etc., raporturile juridice cu administraţia.

Pentru a se angaja, tînărului jurist trebuie să-i fie create şi alte condiţii, mai tolerante, prevăzute de acte normative.

Cariera de jurist presupune, în primul rînd, succesiunea poziţiilor şi posturilor de muncă ocupate de un jurist în perioada activităţii sale profesionale. Această succesiune trebuie să fie reglementată de acte normative, avînd la bază principiile obiectivităţii şi transparenţei. Orice promovare, orice avansare în grad de calificare, ori alt gen de stimulare trebuie făcute după merit, ţinînd cont de rezultatele activităţii individuale.

Reglementarea detaliată a carierei de jurist va contribui la stoparea sau la reducerea cazurilor de subiectivism, voluntarism, abuz din partea factorilor de decizie în procesul de selectare şi plasare în cîmpul muncii a cadrelor juridice. Pe de altă parte, juriştii angajaţi în cîmpul muncii vor obţine garanţii legale în ceea ce priveşte cariera lor profesională, fiind încurajaţi să se perfecţioneze în permanenţă.

Fiecărui nivel din cariera profesională trebuie să-i corespundă şi un nivel respectiv de salarizare. Acest stimulent va stopa sau va reduce esenţial fluctuaţia de cadre. De această problemă trebuie să fie interesat şi statul, şi societatea. Un jurist profesionist costă scump şi se pregăteşte foarte încet, de-a lungul mai multor ani.

7. Deontologia profesiei de jurist

În societatea modernă serviciile juridice urmează a fi prestate de către jurişti competenţi în plan profesional şi cu o bună reputaţie.

Imaginea de bună reputaţie se creează în baza principiilor:

legalităţii;

umanismului;

echităţii;

transparenţei;

respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

respectării onoarei şi demnităţii;

onestităţii;

imparţialităţii.

Calităţile individuale ale unui jurist urmează să fie urmate şi educate în perioada studiilor universitare, categoriile de onoare şi demnitate fiind calificare drept valori supreme ale viitorului jurist. Tot în această perioadă vor fi însuşite toate aspectele profesiei de jurist, educată datoria de a respecta persoana şi drepturile acesteia, instanţa de judecată, indiferent de funcţia pe care o va exercita în domeniul dreptului – fie că în organele de drept sau în alte organe ale puterii de stat.

La fel de importantă este şi însuşirea metodelor de comunicare inteligentă cu colegii, cu persoanele care sesizează juristul în funcţiune şi cu persoanele asupra cărora se răsfrîng acţiunile, indicaţiile şi explicaţiile juridice.

În exercitarea profesiunii de jurist se impune cu necesitate autocontrolul, care poate fi realizat apelînd la codurile de etică: ale judecătorului, procurorului, avocatului, colaboratorului de poliţie, jurisconsultului, notarului etc.; totodată, juristul trebuie să conştientizeze că activitatea lui este determinată de interesele generale ale societăţii, de sarcina apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Juristul trebuie să cunoască deontologia fiecărei funcţii ce ţine de specialitatea de jurist, să cunoască responsabilităţile de bază, cerinţele înaintate pentru numire, promovare şi destituire din funcţie, reglementate de lege şi de regulile de conduită profesională.

Toate aceste cerinţe urmează a fi stipulate în codurile deontologice ale judecătorului, procurorului, avocaţilor, notarilor, colaboratorilor de poliţie, ale altor funcţionari unde este necesară specialitatea de jurist.

8. Statutul social al juristului

Statutul social al juristului depinde de funcţiile pe care acesta le îndeplineşte, de rolul pe care îl joacă atît în viaţa societăţii, cît şi în viaţa unei persoane în parte, de gradul de responsabilitate pe care îl poartă pentru sectorul încredinţat, de nivelul remunerării muncii, asigurării sociale. Aprecierea activităţii unui jurist depinde de pregătirea sa profesională, de poziţia civică, ţinuta morală, de rezultatele concrete ale muncii sale în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei, apărarea drepturilor omului, a intereselor societăţii.

În actele normative în vigoare, precum şi în cele ce urmează a fi elaborate în acest sens, se impun reglementări mai detaliate. În primul rînd, este vorba despre nivelul responsabilităţii juristului pentru rezultatele activităţile sale. Ar fi binevenit ca, indiferent, de locul de muncă, fiecare jurist, la fel ca şi medicul, să depună un jurămînt, a cărui esenţă ar fi: "Jur să nu dăunez"!

Pentru ca statutul juristului să fie ridicat la un nivel calitativ nou, este nevoie ca mass-media, în primul rînd cea publică, să familiarizeze populaţia cu diversele aspecte ale activităţii juristului. De rînd cu critica, să se vorbească despre rolul pozitiv al juriştilor în anumite domenii, precum şi despre succesele unor jurişti concreţi.

În activitatea sa de zi cu zi juristul trebuie să apere legea ca valoare supremă a societăţii, astfel va creşte rolul şi statutul lui în societate.

Un adevărat jurist, pe lîngă pregătirea profesională trebuie să dispună de unele calităţi aparte, aferente conţinutului şi specificului activităţii: voinţă, caracter, curajul de a spune "Nu!" în cazul în care i se cere ori este impus să facă ceva contra legii, să-i fie înnăscut sentimentul de adevăr, dreptate şi să aibă dorinţa de a milita pentru ele.

Conform prezentei Concepţii, statul are sarcina de a pregăti jurişti, a căror activitate să fie strîns conjugată cu exigenţele etapei de reforme, parte componentă a căreia o constituie reforma de drept şi judiciară.