Hotărâri
1389/24.11.2003 Hotărîre cu privire la aprobarea Modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la aprobarea Modificărilor şi completărilor ce se
operează în Hotărîrea Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002
Nr.1389 din 24.11.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.239-242/1448 din 05.12.2003
* * *
În scopul asigurării condiţiilor de păstrare şi neutralizare
ulterioară a pesticidelor inutilizabile şi interzise, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă, conform anexei, Modificările şi completările ce se
operează în Hotărîrea Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002 "Cu
privire la măsurile suplimentare pentru depozitarea centralizată şi
neutralizarea pesticidelor inutilizabile şi interzise" (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.178-181, art.1787).
PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV
Contrasemnată:
Viceprim-ministru,
ministrul agriculturii
şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo
Ministrul economiei Marian Lupu
Ministrul ecologiei, construcţiilor
şi dezvoltării teritoriului Gheorghe Duca
Ministrul apărării Victor Gaiciuc
Ministrul justiţiei Vasile Dolghieru
Chişinău, 24 noiembrie 2003.
Nr.1389.
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
nr.1389 din 24 noiembrie 2003
Modificările şi completările ce se operează
în Hotărîrea Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002
Hotărîrea Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002 "Cu privire la
măsurile suplimentare pentru depozitarea centralizată şi neutralizarea
pesticidelor inutilizabile şi interzise" (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.178-181, art.1787) se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Se introduce un punct nou, 1, cu următorul cuprins:
"1. Preşedinţii raioanelor, primăriile municipiilor şi Comitetul
executiv al U.T.A. Găgăuzia vor selecta cîte un depozit pentru stocarea
pesticidelor inutilizabile şi interzise de pe teritoriul administrat şi,
de comun acord cu Ministerul Apărării şi Departamentul Situaţii
Excepţionale, vor asigura desfăşurarea lucrărilor de reambalare,
transportare şi păstrare a lor pînă la nimicire".
2. Punctele 1-4 devin, respectiv, punctele 2-5.
3. La punctul 5 cuvintele "Ministerul Economiei, în comun cu
Ministerul Finanţelor, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi
Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare şi Ministerul Sănătăţii" se substituie prin cuvintele
"Ministerul Apărării şi Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi
Dezvoltării Teritoriului".
4. Punctul 5 devine punctul 6 şi va avea următorul cuprins:
"6. Se transmite, cu titlu gratuit, depozitul din comuna Păpăuţi,
raionul Rezina, de la balanţa Inspectoratului de Stat Republican pentru
Protecţia Plantelor al Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare la balanţa Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi
Dezvoltării Teritoriului".
5. Punctul 6 devine punctul 7 şi va avea următorul cuprins:
"7. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru va opera
modificările necesare în documentaţia cadastrală, în conformitate cu
legislaţia în vigoare".
6. Punctul 7 devine punctul 8.
7. Punctul 8 se exclude.
8. Se introduce un punct nou, 9, cu următorul cuprins:
"9. Ministerul Apărării este responsabil de organizarea realizării
programului de nimicire a pesticidelor inutilizabile şi interzise".
9. Punctul 9 devine punctul 10 şi după cuvîntul "departamentele" se
completează cu cuvintele "preşedinţii raioanelor, primăriile
municipiilor şi Comitetul executiv al U.T.A. Găgăuzia".
10. Punctul 10 devine punctul 11 şi după cuvîntul "departamentelor"
se completează cu cuvintele "autorităţile administraţiei publice locale
(raionale şi municipale) şi U.T.A. Găgăuzia".
11. Punctele 11 şi 12 devin, respectiv, punctele 12 şi 13.
12. În anexa la hotărîre:
1) în punctele 1-9 termenele de realizare se transferă pentru anul
2004;
2) punctul 1, după cuvîntul "departamentelor", se completează cu
cuvintele "autorităţile administraţiei publice locale (raionale şi
municipale) şi U.T.A. Găgăuzia";
3) în punctele 4-6 şi 8 cuvintele "depozitul preconizat" se
substituie prin cuvintele "depozitele preconizate", la cazul respectiv;
4) la punctul 4;
după cuvîntul "cheltuieli" se introduc cuvintele "şi suportul
financiar", cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare"
şi "agenţii economici" se exclud, cuvintele "autorităţile administraţiei
publice locale" se substituie prin cuvintele "autorităţile
administraţiei publice locale (raionale şi municipale) şi U.T.A.
Găgăuzia";
5) la punctul 8 sintagma "Inspectoratul Republican de Stat pentru
Protecţia Plantelor" se substituie prin cuvintele "autorităţile
administraţiei publice locale (raionale şi municipale) şi U.T.A.
Găgăuzia";
6) la punctul 9 cuvintele "în comun cu firma franceză "LAFARGE" se
exclud;
7) punctele 10, 11 şi 12 se exclud.