BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

139/28.09.2020 Dispoziţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea lucrărilor de lichidare a consecinţelor incendiului la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici"

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
28.09.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

D I S P O Z I Ţ I E

cu privire la organizarea şi desfăşurarea lucrărilor

de lichidare a consecinţelor incendiului la Filarmonica

Naţională "Serghei Lunchevici"

nr. 139-d  din  28.09.2020

 (în vigoare 02.10.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 247-257 art. 865 din 02.10.2020

* * *

În scopul examinării situaţiei privind consecinţele incendiului produs la data de 24 septembrie 2020 în incinta Filarmonicii Naţionale "Serghei Lunchevici" (mun. Chişinău, str. Mitropolit Varlaam, nr.78), precum şi al identificării soluţiilor şi întreprinderii măsurilor de lichidare a consecinţelor, Guvernul

DISPUNE:

1. Se instituie Grupul de lucru pentru gestionarea situaţiei rezultate în urma incendiului la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" în următoarea componenţă:

HARABAGIU Mihail – şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, preşedinte al Grupului de lucru

PAŞINSCHI Iuri – secretar general al Ministerului Finanţelor

ROTARI Rostislav – secretar de stat al Ministerului Apărării

CHISTOL Andrei – secretar de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării

RADU Vasile – director al Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică, Ministerul Economiei şi Infrastructurii

LUPAŞCU Mihail – şef al Direcţiei urbanism, construcţii şi locuinţe, Ministerul Economiei şi Infrastructurii

BIVOL Svetlana – director general al Filarmonicii Naţionale "Serghei Lunchevici"

CHIRONDA Victor – viceprimar al municipiului Chişinău

CEBAN Ilie – viceprimar al municipiului Chişinău

PUŞCAŞU Liliana – şef al Direcţiei relaţii cu publicul, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.

2. Preşedintele Grupului de lucru va organiza periodic şedinţe ale Grupului de lucru pentru analiza situaţiei, aprecierea activităţilor întreprinse şi a celor care urmează a fi desfăşurate.

3. Grupul de lucru:

1) va analiza situaţia creată în urma incendiului;

2) va identifica acţiunile ce urmează a fi întreprinse, consecutivitatea, termenele şi executorii acestora;

3) va monitoriza şi va coordona realizarea acţiunilor identificate.

4. Ministerul Economiei şi Infrastructurii va organiza şi va desfăşura expertiza tehnică a clădirii Filarmonicii Naţionale "Serghei Lunchevici", în vederea aprecierii acţiunilor ce urmează a fi întreprinse pentru lichidarea consecinţelor incendiului.

5. Secretariatul activităţii Grupului de lucru va fi asigurat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.