BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

1392/16.12.2004 Hotărîre cu privire la crearea sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al documentelor, mărcilor de acciz şi blanchetelor de strictă evidenţă"

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
16.12.2004

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la crearea sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat

al documentelor, mărcilor de acciz şi blanchetelor de strictă evidenţă"

nr. 1392  din  16.12.2004

 (în vigoare 14.01.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.5-12 art.36 din 14.01.2005

* * *

În scopul optimizării procesului de creare în Republica Moldova a sistemului naţional al simbolicii şi atributicii de stat, precum şi sporirii eficacităţii evidenţei şi controlului asupra circulaţiei documentelor şi blanchetelor de strictă evidenţă, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor:

va elabora sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al documentelor, mărcilor de acciz şi blanchetelor de strictă evidenţă";

va expedia Guvernului, în termen de 3 luni, propunerile privind elaborarea sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al documentelor, mărcilor de acciz şi blanchetelor de strictă evidenţă";

va elabora, în calitate de proiect-pilot, sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al mărcilor de acciz".

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 08.08.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.773 din 01.08.05, în vigoare 05.08.05]

2. Se stabileşte drept beneficiar al proiectului-pilot sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al mărcilor de acciz" Serviciul Fiscal de Stat, iar antreprenor general Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi structurile subordonate.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 08.08.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.773 din 01.08.05, în vigoare 05.08.05]

3. Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi structurile subordonate acestora vor iniţia implementarea pe etape a sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al mărcilor de acciz", inclusiv confecţionarea timbrelor de acciz, cu începere de la 1 aprilie 2005.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 08.08.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.344 din 30.04.2009, în vigoare 12.05.2009]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.773 din 01.08.05, în vigoare 05.08.05]

4. Comercializarea mărfurilor autohtone şi a celor importate, marcate cu timbre de acciz, tipărite la Tipografia Centrală din Chişinău şi aplicabile cu începere de la 3 septembrie 2004, urmează a fi efectuată pînă la 1 octombrie 2005.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.773 din 01.08.05, în vigoare 05.08.05]

5. Introducerea în ţară a mărfurilor marcate cu timbre de acciz, aplicabile cu începere de la 3 septembrie 2004, se permite în exclusivitate în cazurile în care expedierea timbrelor de acciz, destinate marcării acestor mărfuri la producătorul extern, s-a efectuat pînă la 1 aprilie 2005.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Vladimir Molojen, ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, dlui Sergiu Puşcută, şef al Serviciului Fiscal de Stat şi dlui Nicolae Vîlcu, director general al Serviciului Vamal.

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.773 din 01.08.05, în vigoare 05.08.05]