Lege nr. 141 din 21.03.2003
pentru modificarea unor acte legislative
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte legislative
nr. 141-XV din 21.03.2003
(în vigoare 15.04.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72 art.318 din 15.04.2003
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.57-58, art.373), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2:
la alineatul (6), cuvintele ", de ridicare a mandatului, de incompatibilitate" se exclud;
alineatul (7) va avea următorul cuprins:
"(7) În caz de demisie sau de deces, intervine vacanţa mandatului de deputat."
alineatele (10) şi (11) se exclud;
alineatele (12) şi (13) devin alineatele (10) şi (11).
2. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care deputatul se află în unul din cazurile de incompatibilitate şi nu a depus, în termenul menţionat la alin.(1), cererea de demisie din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat, după expirarea acestui termen este suspendat de drept din funcţia incompatibilă."
Art.II. – La articolul 4 alineatul (1) litera f) din Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.8, art.86), cu modificările ulterioare, textul ", precum şi constată circumstanţele care conduc la ridicarea mandatului de deputat, dispune ridicarea acestuia şi declară vacant mandatul de deputat" se exclude.
Art.III. – La articolul 4 alineatul (1) litera f) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.53-54, art.597), cu modificările ulterioare, textul ", precum şi constată circumstanţele care conduc la ridicarea mandatului de deputat, dispune ridicarea acestuia şi declară vacant mandatul de deputat" se exclude.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 21 martie 2003. |
|
| Nr.141-XV. |