1434/07.11.2002 Hotărîre cu privire la măsurile de prevenire a conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la măsurile de prevenire a conducerii
mijloacelor de transport în stare de ebrietate
nr. 1434 din 07.11.2002
(în vigoare 14.11.2002)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.151-153 art.1568 din 14.11.2002
* * *
Întru realizarea Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 6 decembrie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.36-38, art.208) şi asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se introduce, începînd cu 1 decembrie 2002, "controlul treziei" obligatoriu pentru conducătorii mijloacelor de transport de pasageri (taximetre, maxi-taxi, autobuze etc.), şi de mărfuri periculoase (explozibile, inflamabile), care va fi exercitat de Dispensarul Republican de Narcologie şi cabinetele narcologice teritoriale, cu eliberarea, o dată la doi ani, a unui aviz consultativ şi a adeverinţei medicale pentru conducătorii mijloacelor de transport.
2. Se statuează că "controlul treziei" este obligatoriu pentru toţi agenţii economici care deţin mijloace de transport de pasageri şi de mărfuri inflamabile şi explozibile.
3. Autorităţile abilitate cu eliberarea licenţelor vor include în condiţiile de licenţiere a activităţii legate de transportul auto efectuarea zilnică a "controlului treziei" pentru conducătorii mijloacelor de transport.
4. Toate unităţile care pregătesc conducători ai mijloacelor de transport vor prevedea în programul de pregătire un curs de 8 ore pentru instruire antialcoolică, antidrog şi "control al treziei".
5. Tuturor persoanelor care au făcut cursuri de şoferi li se va elibera permisul de conducere numai după examenul medical, organizat de Dispensarul Republican de Narcologie, cu eliberarea ulterioară a avizului consultativ privind starea sănătăţii din punct de vedere narcologic.
6. Conducătorii mijloacelor de transport, depistaţi în stare de ebrietate la volan, care au fost privaţi sau cărora li s-a anulat dreptul de a conduce mijloace de transport prin hotărîrea instanţei de judecată, sînt obligaţi să frecventeze programul probaţional antialcoolic şi antidrog stabilit de către consilierul de probaţiune, acoperind personal cheltuielile implementării programului probaţional..
[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.556 din 18.06.2018, în vigoare 22.06.2018]
[Pct.7 abrogat prin Hot.Guv. nr.556 din 18.06.2018, în vigoare 22.06.2018]
8. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora Regulamentul cu privire la efectuarea "controlului treziei", planul şi modul de instruire antialcoolică şi antidrog pentru centrele şi şcolile auto, va asigura lucrul organizatoric şi metodic, exercitînd controlul acestor activităţi în toate organizaţiile şi instituţiile, indiferent de forma de activitate şi de proprietate.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.556 din 18.06.2018, în vigoare 22.06.2018]
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: |
|
| Ministrul sănătăţii | Andrei Gherman |
| Ministrul afacerilor interne | Gheorghe Papuc |
| Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Chişinău, 7 noiembrie 2002. |
|
| Nr.1434. |