Lege nr. 144 din 19.07.2018
pentru modificarea şi completarea Legii nr.1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii nr.1538/1998
privind fondul ariilor naturale protejate de stat
nr. 144 din 19.07.2018
(în vigoare 24.09.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 321-332 art. 517 din 24.08.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea nr.1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.66–68, art.442), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatul (7) se completează în final cu textul “ , în vederea gestionării durabile a acestora”.
2. Articolul 13 se completează cu literele h)–j) cu următorul cuprins:
“h) aprobă limitele obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate;
i) aprobă planurile de management pentru categoriile de obiecte şi complexe naturale specificate la art.4 alin.(1) pct.3) lit.a);
j) aprobă Concepţia-cadru şi Regulamentul cu privire la funcţionarea Sistemului informaţional automatizat al fondului ariilor naturale protejate de stat.”
3. Articolul 14 se completează cu literele n) şi o) cu următorul cuprins:
“n) stabileşte, în comun cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, limitele obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate;
o) ţine registrul Sistemului informaţional automatizat al fondului ariilor naturale protejate de stat prin intermediul Institutului de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.”
4. La articolul 94, după cuvîntul “amplasamentul” se introduc cuvintele “şi limitele”, iar în final se completează cu textul: “Informaţiile cadastrale (numărul cadastral, suprafaţa, actul de proprietate/ administrare/ folosinţă) privind obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate se includ în Sistemul informaţional automatizat al fondului ariilor naturale protejate de stat.”
5. Anexa nr.8 va avea următorul cuprins:
|
“Anexa nr.8 REZERVAŢIILE BIOSFEREI |
||||
| Nr. crt. |
Denumirea | Suprafaţa (ha) | Amplasamentul | Forma de proprietate |
| Rezervaţia biosferei “Prutul de Jos” | total: 14771,04 | Întreprinderea pentru Silvicultură “SILVA-SUD” Cahul;
Întreprinderea Silvo-cinegetică “MANTA-V”; Rezervaţia ştiinţifică “Prutul de Jos” |
Proprietate publică a statului | |
|
pe localităţi: |
Raionul Cahul
9 localităţi: |
Proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale; proprietate privată” | ||
|
359,84 314,58 986,49 4661,64 546,76 2911,31 2861,89 928,94 1199,59 |
s. Brînza
s. Cîşliţa-Prut s. Colibaşi s. Crihana Veche s. Giurgiuleşti com. Manta s. Slobozia Mare s. Vadul lui Isac s. Văleni |
|||
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
| Nr.144. Chişinău, 19 iulie 2018. | |