BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 145 din 28.02.2024

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului în domeniul metrologiei legale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.02.2024

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

în domeniul metrologiei legale

nr. 145  din  28.02.2024

 (în vigoare 29.05.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 83-85 art.196 din 29.02.2024

* * *

În temeiul art.5 alin.(1) lit.d) din Legea metrologiei nr.19/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.100-105, art.190), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.1042/2016 cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.306-313, art.1130), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) în Lista oficială a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal:

a) punctul 13:

la alineatul al doilea, după cuvintele "supuse controlului metrologic legal" se introduc cuvintele "sau la măsurări efectuate în domeniile de interes public";

la alineatul al treilea, după cuvintele "laboratorul de verificare metrologică" se introduc cuvintele "sau persoana juridică care efectuează măsurări în domeniile de interes public";

b) în tabel:

la poziţia 5.1.21) coloana a patra, textul "DN 200" se substituie cu textul "DN 250";

la punctul 5.1, textul "Contoarele de gaz (poziţia 5.1.2.1) cu debitul maxim mai mare de 2500 m3/h, respectiv, contoarele de apă rece şi caldă (poziţia 5.1.3.1) cu diametrul mai mare de DN 200, utilizate în domenii de interes public, se evaluează de către Institutul Naţional de Metrologie în baza unui certificat de etalonare/buletin de verificare emis de un institut naţional de metrologie sau de un laborator desemnat/acreditat de alt stat, din care să rezulte conformitatea mijloacelor de măsurare respective cu cerinţele privind încadrarea erorilor de măsurare între limitele erorilor maxime tolerate prevăzute de documentele normative internaţionale, regionale sau europene adoptate ca documente normative naţionale în domeniul metrologiei aplicabile.

În baza raportului de evaluare, soldat cu rezultate pozitive, Institutul Naţional de Metrologie emite buletinul de verificare metrologică." se substituie cu textul "Contoarele de gaz (poziţia 5.1.1.1) cu debitul maxim mai mare de 2500 m3/h şi respectiv, contoarele de apă rece şi caldă (poziţia 5.1.2.1) cu diametrul mai mare de DN 250, utilizate în domenii de interes public, în cazul lipsei în Republica Moldova a capacităţilor de efectuare a verificărilor metrologice, se evaluează de către Institutul Naţional de Metrologie în baza unui certificat de etalonare/buletin de verificare emis de un institut naţional de metrologie sau de un laborator desemnat/acreditat de alt stat, din care să rezulte conformitatea mijloacelor de măsurare respective cu cerinţele privind încadrarea erorilor de măsurare între limitele erorilor maxime tolerate prevăzute de documentele normative internaţionale, regionale sau europene adoptate ca documente normative naţionale în domeniul metrologiei aplicabile.

În baza raportului de evaluare, soldat cu rezultate pozitive, Institutul Naţional de Metrologie emite buletinul de verificare metrologică, cu valabilitatea indicată în certificatul de etalonare/buletin de verificare emis de un institut naţional de metrologie sau de un laborator desemnat/acreditat de alt stat, dar nu mai mică de 60 de luni.";

la poziţia 7.1.1 coloana a patra, după cuvintele "Rigle gradate" se introduce textul ", inclusiv pentru măsurarea nivelului în rezervoare";

la poziţia 7.4.1 coloana a patra, textul "/rigle gradate" se exclude;

la poziţia 8.1.4.1 coloana a şasea, textul "AM," se exclude;

2) în anexa nr.1:

a) la punctele 20, 21, 22, 23, 25, 31 şi 32, cuvintele "sau certificatul de recunoaştere a aprobării de model", la orice formă gramaticală, se exclud;

b) la punctul 24, ultimul enunţ se exclude;

c) la punctul 26, cuvintele "sau deţinătorul certificatului de recunoaştere a aprobării de model" se exclud;

3) la punctul 10 din anexa nr.2, cuvintele "sau a certificatului de recunoaştere a aprobării de model" se exclud.

2. Hotărârea Guvernului nr.1118/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului general de metrologie legală privind modul de desemnare pentru verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare şi pentru efectuarea de măsurări în domenii de interes public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.467-479, art.1291) se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2 din hotărâre, cuvintele "Ministerul Economiei şi Infrastructurii" se substituie cu cuvintele "Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării";

2) în Regulament:

a) pe tot parcursul textului şi al anexelor nr.1, nr.3, nr.4 şi nr.5, cuvintele "Ministerul Economiei şi Infrastructurii", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării", la forma gramaticală corespunzătoare;

b) pe tot parcursul textului, textul "SM SR EN ISO/CEI 17020" se substituie cu textul "SM EN ISO/CEI 17020";

c) la punctul 12 subpunctul 9), după primul enunţ se introduce următorul enunţ: "Certificatul trebuie să ateste acreditarea la toate cerinţele din normele de metrologie legală şi, respectiv, procedurile de măsurare legale aferente domeniului.";

d) la punctul 13 subpunctul 2), după cuvintele "se desfăşoară activitatea", se introduce textul "să confirme productivitatea declarată la efectuarea verificărilor metrologice, ";

e) se completează cu punctul 131 cu următorul cuprins:

"131. Persoanele juridice care solicită să fie desemnate pentru efectuarea verificărilor metrologice/măsurărilor oficiale îşi demonstrează conformitatea la criteriile prevăzute la punctele 11-13 prin acreditare în condiţiile Legii nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.";

f) la punctul 30, după primul enunţ se introduce următorul enunţ: "În lipsa certificatului de acreditare, persoana juridică prezintă decizia Centrului Naţional de Acreditare cu privire la menţinerea acreditării.";

g) punctul 32 se abrogă;

3) în anexa nr.2:

a) tabelul din Forma 2 va avea următorul cuprins:

b) tabelul din Forma 3 va avea următorul cuprins:

4) în anexa nr.3, denumirea raportului de expertiză va avea următorul cuprins:

"RAPORT DE EXPERTIZĂ

cu privire la desemnarea sau extinderea/restrângerea/reperfectarea

domeniului de desemnare pentru verificarea metrologică a mijloacelor

de măsurare supuse controlului metrologic legal/efectuarea

măsurărilor din domeniile de interes public".

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.