148/03.07.2008 Hotărîre privind Raportul Curţii de Conturi asupra modului de gestionare a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar 2007
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind Raportul Curţii de Conturi asupra modului de gestionare
a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar 2007
nr. 148-XVI din 03.07.2008
(în vigoare 03.07.2008)
Monitorul Oficial nr.122-124 art.479 din 11.07.2008
* * *
În temeiul art.3 din Legea nr.312-XIII din 8 decembrie 1994 privind Curtea de Conturi,
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. – Se ia act de Raportul Curţii de Conturi asupra modului de gestionare a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar 2007.
Art.2. – Guvernul va asigura executarea recomandărilor Curţii de Conturi expuse în Raportul asupra modului de gestionare a resurselor financiare publice din exerciţiul bugetar 2007, axîndu-se pe:
- respectarea principiului divizării atribuţiilor de elaborare a politicilor şi a celor de implementare a acestora în procesul bugetar al asigurărilor sociale de stat şi al fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
- consolidarea capacităţilor autorităţilor publice în domeniul planificării strategice, evidenţei contabile şi raportării financiare;
- delimitarea exhaustivă a statutelor întreprinderilor de stat şi/sau ale instituţiilor pentru a asigura o raportare veridică şi completă privind mijloacele speciale;
- aprobarea indicatorilor de performanţă pentru organele ale căror bugete sînt fundamentate pe programe şi performanţă;
- publicarea rapoartelor despre executarea programelor guvernamentale şi utilizarea fondurilor speciale, asigurînd un nivel adecvat de transparenţă;
- substituirea modalităţii de finanţare a unor sectoare prin fonduri speciale cu finanţarea în bază de programe concrete.
Art.3. – Autorităţile administraţiei publice locale vor dezvolta sursele de venituri bugetare proprii, asigurînd o mai bună gestionare a mijloacelor financiare şi a patrimoniului, inclusiv prin:
- respectarea prevederilor legale privind termenele de efectuare a procedurilor bugetare şi privind transparenţa acestora;
- utilizarea conform destinaţiei şi în mod eficient a mijloacelor bugetelor locale.
Art.4. – Curtea de Conturi va monitoriza executarea prevederilor art.2 şi 3. Guvernul, în termen de 6 luni, va informa Parlamentul despre executarea prevederilor art.2.
Art.5. – Monitorizarea executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Comisiei pentru politică economică, buget şi finanţe a Parlamentului.
Art.6. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 3 iulie 2008. |
|
| Nr.148-XVI. |