1485/26.12.2008 Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.1295 din 13 noiembrie 2006
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii
Guvernului nr.1295 din 13 noiembrie 2006
nr. 1485 din 26.12.2008
(în vigoare 31.12.2008)
Monitorul Oficial nr.237-240 art.1497 din 31.12.2008
* * *
În temeiul articolului 6 din Legea nr.539-XV din 12 octombrie 2001 cu privire la combaterea terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1163), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Hotărîrea Guvernului nr.1295 din 13 noiembrie 2006 “Privind Centrul Antiteror al Serviciului de Informaţii şi Securitate” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.178-180, art.1385), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În titlul şi textul hotărîrii şi al anexei nr.1, sintagma “Centrul Antiteror” se substituie prin sintagma “Centrul Antiterorist”, la cazul gramatical respectiv.
2. Punctele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:
“2. Se aprobă Regulamentul Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate (se anexează).
3. Structura organizatorică şi efectivul-limită ale Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate se stabilesc de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate.”
3. În Regulamentul Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate:
la punctul 4, cuvintele “(direcţie autonomă)” se exclud;
la punctul 12, litera c) se exclude;
la punctul 13, prima propoziţie se completează în final cu cuvintele “şi ale Legii nr.170-XVI din 19 iulie 2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate”.
4. Anexa nr.2 se exclude.
| PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru | Valentin Mejinschi |
Chişinău, 26 decembrie 2008. |
|
| Nr.1485. |