BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

151/27.03.2003 Hotărîre privind rezultatele controlului executării Legii serviciului în organele vamale nr.1150-XIV din 20 iulie 2000

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
27.03.2003

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind rezultatele controlului executării Legii serviciului

în organele vamale nr.1150-XIV din 20 iulie 2000

nr. 151-XV  din  27.03.2003

 (în vigoare 27.03.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67-69 art.298 din 11.04.2003

* * *

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

a) în termen de 2 luni, va elabora şi va prezenta Parlamentului spre examinare proiecte de legi care să contribuie la eficientizarea activităţii Departamentului Vamal;

b) va aloca mijloace financiare suplimentare pentru asigurarea birourilor şi posturilor vamale cu utilaj şi tehnică, inclusiv pentru construcţia terminalelor în zonele de control ale birourilor şi posturilor vamale de frontieră;

c) va dispune Ministerului Finanţelor să aloce în volum deplin, conform Legii bugetului de stat pe anul 2003, mijloacele financiare destinate Departamentului Vamal, precum şi mijloacele prevăzute la art.121 alin.(2) din Codul vamal;

d) pentru a se evita evaluarea incorectă a mărfii, va dispune Ministerului Economiei reexaminarea periodică a metodologiei de determinare a valorii în vamă a mărfurilor, de reglementare a preţurilor, revizuirea şi publicarea lor trimestrială;

e) va contribui, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, la conlucrarea mai intensă a ambasadelor şi consulatelor Republicii Moldova cu Departamentul Vamal în vederea studierii fluxului de mărfuri importate şi exportate şi a racordării legislaţiei naţionale în domeniu la cea internaţională;

f) va examina posibilitatea implementării unui program de profil care să permită efectuarea de schimburi de date cu organele vamale ale ţărilor limitrofe şi va întreprinde măsuri pentru organizarea de control vamal mixt;

g) va stabili modul de calculare a pensiilor şi sursele financiare de asigurare cu pensii a colaboratorilor atestaţi ai Departamentului Vamal, concediaţi pentru limită de vîrstă şi vechime în muncă.

a) în termen de o lună, va aduce actele sale normative în concordanţă cu legislaţia în vigoare;

b) va exprima cu obiectivitate calificativele persoanelor de conducere a subdiviziunilor şi ale efectivului Departamentului care nu şi-au îndeplinit cum se cuvine atribuţiile, fapt constatat în raportul despre rezultatele controlului executării Legii serviciului în organele vamale;

c) va elabora un plan de selectare, pregătire, educare şi funcţionare a specialiştilor pentru organele vamale şi îl va prezenta Guvernului spre aprobare;

d) va aproba, de comun acord cu alte organe de drept, un plan de acţiuni concrete în vederea combaterii contrabandei cu mărfuri, armament, muniţii şi droguri.

a) va efectua controlul asupra dosarelor penale clasate în perioada anilor 2000-2002 din motivul lipsei de elemente componente ale infracţiunii şi va prezenta Parlamentului informaţia de rigoare;

b) va intensifica supravegherea asupra activităţii organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară ale Departamentului Vamal în domeniul evidenţei, examinării informaţiei privitoare la infracţiuni, precum şi al legalităţii pornirii acţiunilor penale şi clasării lor;

c) va examina materialele depistate în urma controlului activităţii Departamentului Vamal şi, în caz de constatare a elementelor componente ale infracţiunii, va obliga organele de cercetare penală şi anchetă preliminară să continue procedura pornită cu remiterea materialelor în instanţă de judecată.