Lege nr. 152 din 30.07.2015
privind ratificarea Acordului de finanţare adiţională dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului "Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova" (Credit nr.5637-MD)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind ratificarea Acordului de finanţare adiţională dintre Republica
Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea
realizării Proiectului “Managementul dezastrelor şi riscurilor
climatice în Moldova” (Credit nr.5637-MD)
nr. 152 din 30.07.2015
(în vigoare 14.08.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 213-222 art. 438 din 14.08.2015
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se ratifică Acordul de finanţare adiţională dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova” (Credit nr.5637-MD), în sumă de 1,5 milioane de drepturi speciale de tragere, semnat la Chişinău la 21 mai 2015.
Art.2. – Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menţionat.
Art.3. – Ministerul Justiţiei va întocmi şi va remite prin canale diplomatice Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare opinia legală privind acordul nominalizat.
Art.4. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare despre ratificarea acordului nominalizat.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
| Nr.152. Chişinău, 30 iulie 2015. | |