BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 1529 din 22.06.1993

privind impozitul rutier

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
22.06.1993

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind impozitul rutier

nr. 1529-XII  din  22.06.1993

 (în vigoare 01.07.1993) 

Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr.7/218 din 1993

* * *

Abrogat: 07.03.1996

Legea R.Moldova nr.720-XIII din 02.02.1996

C U P R I N S

Articolul 1. Subiecţii impozitării

Articolul 2. Tipurile impozitului rutier

Articolul 3. Impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere

Articolul 4. Impozitul pentru procurarea automobilelor şi altor mijloace de transport

Articolul 5. Impozitul de tranzit

Articolul 6. Impozitul rutier special

Articolul 7. Scutirea de impozitul rutier

Articolul 8. Sursele plăţilor fiscale

Articolul 9. Modul de calculare şi termenele de achitare a impozitului rutier

Anexa nr.1 Cotele impozitului pentru folosirea de către persoanele juridice şi fizice a drumurilor auto şi a altor construcţii rutiere

Anexa nr.2 Impozitul de tranzit pentru persoanele juridice şi fizice străine pentru deplasarea pe drumuri auto a mijloacelor de transport şi pentru folosirea construcţiilor rutiere

Anexa nr.3 Impozit rutier special pentru eliberarea către persoanele juridice şi fizice din Republica Moldova a avizelor preliminare şi a autorizaţiilor speciale pentru deplasarea pe drumuri a mijloacelor de transport ce depăşesc sarcina de balanţă şi gabaritele

Anexa nr.4 Impozit rutier special pentru eliberarea autorizaţiilor la instalarea comunicaţiilor inginereşti şi construcţia diferitelor obiective pe terenurile aferente drumurilor auto

Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.

Articolul 1. Subiecţii impozitării

Subiecţi ai impunerii fiscale sînt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire, precum şi persoanele fizice, inclusiv cetăţenii străini şi apatrizii, care se folosesc de drumuri auto şi de alte construcţii rutiere pe teritoriul republicii.

Articolul 2. Tipurile impozitului rutier

În Republica Moldova se percepe:

impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere;

impozitul pentru procurarea automobilelor şi altor mijloace de transport;

impozitul de tranzit;

impozitul rutier special.

Articolul 3. Impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere

(1) Obiecte ale impunerii fiscale pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere sînt:

(a) pentru persoanele juridice şi fizice care practică antreprenoriatul – volumele producţiei comercializate (lucrări, servicii) în expresie valorică pentru perioada calendaristică concretă de timp (lună, trimestrul, an);

b) pentru persoanele juridice şi fizice care nu practică antreprenoriatul – automobilele şi alte mijloace de transport (în afară de hipomobile) aflate în proprietatea, posesiunea sau folosinţa lor.

(2) Pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere se stabilesc următoarele cote fiscale:

a) pentru persoane juridice şi fizice care practică antreprenoriatul (cu excepţia activităţilor de achiziţie, comerciale, inclusiv de vînzare cu ridicata şi de aprovizionare – desfacere) – în mărime de 1,5 procente din volumul total al producţiei comercializate (lucrări, servicii) în expresie valorică;

b) pentru organizaţiile de achiziţie, comerciale (inclusiv cu ridicata) şi de aprovizionare-desfacere – în mărime de 0,06 procente din volumul de circulaţie în expresie valorică fără impozitul pe valoarea adăugată;

c) pentru fiecare unitate de transport aflată în proprietatea, posesiunea sau folosinţa persoanelor juridice şi fizice – în mărimea cotelor cuprinse în anexa nr.1.

Articolul 4. Impozitul pentru procurarea automobilelor şi altor mijloace de transport

(1) Obiecte ale impunerii fiscale sînt automobilele şi alte mijloace de transport cu locomoţie pneumatică, cu excepţia autoturismelor, motocicletelor, scuterelor procurate de persoane fizice în proprietate personală.

(2) Cota fiscală se stabileşte în următoarea mărime (în procente din preţul de cumpărare):

a) la autobuze, autocamioane şi autoturisme, remorci (semiremorci) – 20;

b) la taximetre – 10.

Articolul 5. Impozitul de tranzit

(1) Impozitului de tranzit pentru deplasarea pe drumurile auto şi folosirea construcţiilor rutiere sînt supuse persoanele juridice şi fizice străine care folosesc teritoriul republicii pentru circulaţia transportului, deplasarea încărcăturilor şi a pasagerilor.

(2) Cotele fiscale şi condiţiile de tranzit al mijloacelor de transport ale persoanelor juridice şi fizice străine pe teritoriul republicii sînt cuprinse în anexa nr.2.

Articolul 6. Impozitul rutier special

Pentru călătorie şi folosirea drumurilor auto, precum şi pentru deplasarea pe aceste drumuri a mijloacelor de transport de tonaj mare, de gabarit mare, pentru construcţia căilor de comunicaţie şi a diverselor obiective pe terenurile aferente drumurilor auto se percepe un impozit rutier ale cărui cote sînt indicate în anexele nr.3 şi 4.

Articolul 7. Scutirea de impozitul rutier

(1) De impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii auto, prevăzute la art.3, sînt scutite:

a) unităţile de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire;

b) organizaţiile şi instituţiile bugetare;

c) întreprinderile concernului de stat “Moldova-Gaz”, ale companiei de stat “Moldenergo”, ale Asociaţiei de stat de producţie pentru combustibil, ale asociaţiei republicane de producţie “Termocomenergo”, cu excepţia unităţilor de alt profil decît cel de bază şi a întreprinderilor mixte.

(2) De impozitul pentru procurarea automobilelor şi altor mijloace de transport, prevăzut la art.4, sînt scutite:

a) unităţile de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire;

b) unităţile de transport auto de folosinţă generală, pentru mijloacele de transport destinate traficului de pasageri (cu excepţia taximetrelor);

c) organizaţiile şi instituţiile bugetare care procură mijloace de transport din alocaţii de la buget;

d) mijloacele de transport specializate procurate sau primite gratuit de handicapaţi.

[Art.7 modificat prin Legea nr.616-XIII din 27.10.1995, în vigoare 18.01.1996]

[Art.7 modificat prin Legea nr.288-XIII din 17.11.1994, în vigoare 01.01.1995]

Articolul 8. Sursele plăţilor fiscale

(1) Sumele plăţilor fiscale prevăzute de prezenta lege se trec de către persoanele juridice şi fizice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire, la cheltuielile ce nu ţin de realizarea producţiei.

(2) Plăţile fiscale prevăzute la art.4 se atribuie la costul mijloacelor de transport corespunzătoare odată cu trecerea lor la balanţa întreprinderilor.

[Art.8 modificat prin Legea nr.327-XIII din 14.12.1994, în vigoare 12.01.1995]

Articolul 9. Modul de calculare şi termenele de achitare a impozitului rutier

(1) Impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere prevăzut la art.3 alin.(2), lit.a) şi b) se calculează de subiecţii de impunere fiscală conform cotelor fiscale stabilite şi se varsă la buget pînă la data de 20 a lunii următoare după luna de dare de seamă.

(2) Dacă sumele impozitului rutier sînt neînsemnate (pînă la 10 mii ruble), organele fiscale locale pot consimţi vărsarea lor la buget o dată în trimestru – la data de 20 a lunii care urmează după trimestrul de dare de seamă.

(3) Impozitul pentru folosirea drumurilor auto şi altor construcţii rutiere prevăzut la art.3 alin.(2) lit.c) se calculează pe cotele fiscale stabilite şi se varsă la buget de subiecţii impunerii o dată în an, pînă la supunerea mijloacelor de transport controlului tehnic efectuat de organele poliţiei rutiere.

(4) Efectuarea controlului tehnic al mijloacelor de transport aparţinînd persoanelor juridice şi fizice fără prezentarea chitanţei sau a mandatului de plată a impozitului nu se admite.

(5) Schimbarea proprietarului mijloacelor de transport şi reînregistrarea lor în legătură cu aceasta la organele poliţiei rutiere după trecerea controlului tehnic anual nu constituie obiectul încasării unui nou impozit în anul curent.

(6) Impozitul pentru procurarea automobilelor şi altor mijloace de transport se calculează de subiecţii impunerii conform cotelor stabilite în baza documentelor care dovedesc actul de cumpărare şi confirmă preţul.

(7) Impozitul se achită pînă la înregistrare la organele poliţiei rutiere, iar în cazul în care posesor devine o altă persoană – pînă la reînregistrarea automobilelor sau a altor mijloace de transport procurate. Înregistrarea sau reînregistrarea mijloacelor de transport fără prezentarea documentelor (chitanţa, mandatul de plată) despre plata impozitului nu se efectuează.

(8) Impozitul rutier se foloseşte pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor auto naţionale (magistrale, republicane) şi locale şi a altor construcţii rutiere, precum şi pentru reparaţia străzilor şi drumurilor principale în localităţi, care sînt îmbinate cu drumurile auto de exploatare în comun.

[Art.9 completat prin Legea nr.327-XIII din 14.12.1994, în vigoare 12.01.1995]