BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

155/14.03.96 Hotărîre cu privire la modul de compensare a pierderilor Asociaţiei republicane de producţie "Termocomenergo"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.03.1996

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modul de compensare a pierderilor Asociaţiei

republicane de producţie “Termocomenergo”

nr. 155  din  14.03.96

 (în vigoare 11.04.1996) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.22 art.169 din 11.04.1996

* * *

În scopul compensării pierderilor suportate de Asociaţia republicană de producţie “Termocomenergo” la aplicarea tarifelor unice de livrare a energiei termice către consumatorii din diferite oraşe şi raioane ale republicii şi reglementării relaţiilor reciproce între întreprinderile de termoficare şi buget, conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.161 din 7 martie 1995 “Privind preţurile şi tarifele la gazele naturale, energia electrică şi termică”, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Întru acoperirea pierderilor Asociaţiei republicane de producţie “Termocomenergo” se stabileşte că, începînd cu 1 ianuarie 1995, Societatea pe acţiuni “Termocom”, or.Chişinău, să verse în bugetul de stat diferenţa de tarife la energia termică cîte 0,22 lei la fiecare leu din volumul energiei termice achitate de consumatori. Societatea pe acţiuni “Termocom” va reflecta suma calculată a plăţilor în buget, conform articolului “Venituri şi cheltuieli de pe urma operaţiilor, care nu ţin de realizare”.

Diferenţa de tarife la energia termică se varsă la bugetul de stat ca rezultat al activităţii pe anul 1995 după expirarea a 10 zile de la termenul stabilit pentru prezentarea dării de seamă anuale.

Ministerul Finanţelor va aproba modul de încasare a plăţilor în buget în anul 1996.

2. La rectificarea bugetului de stat pe anul 1996 Ministerul Finanţelor va prevedea alocarea mijloacelor suplimentare Ministerului Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe pentru acoperirea pierderilor şi crearea fondurilor de stimulare materială Asociaţiei republicane de producţie “Termocomenergo” din contul mijloacelor încasate în buget de la Societatea pe acţiuni “Termocom”, conform punctului 1 al prezentei hotărîri.